Festivalul Anim’est e în toi, și orice cinefil care se află prin București zilele astea ar trebui să se ducă pe-acolo: selecția și invitații sunt întotdeauna de foarte bună calitate, iar animația nu e doar pentru copii, cred că nu mai e nevoie să spun asta încă o dată, doar suntem oameni serioși. Eu n-am mai ajuns la festival de ceva ani, stabilită în ploioasa Londră cum mă găsesc, dar arunc întotdeauna un ochi pe program. Anul acesta am găsit multe lucruri demne de recomandat, pentru cine are încredere în gusturile mele. Așadar:
Din competiție
Competiția de lungmetraj pentru 2017 e per ansamblu foarte atrăgătoare, dar dacă aș fi acolo, mi-aș lua bilet mai întâi la Have a nice day! (joi și sâmbătă), filmul chinezesc retras din festivalul de la Annecy la cererea autorităților chineze. Când arta încalcă regulile și stârnește atenția cenzurii, devine automat interesantă măcar în principiu, iar filmul în sine pare ireverențios și alert, un soi de Tarantino sau Guy Ritchie în Asia.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care însă nu-și doresc lucruri ireverențioase și alerte, ci subtilitate și calm, aș recomanda Ethel și Ernest (miercuri și vineri), care se anunță a fi foarte fidel romanului grafic cu același nume scris/desenat de Raymond Briggs. Eu am citit cartea (povestea adevărată a căsniciei părinților lui Briggs de-a lungul mai multor decenii), și pot să vă zic că e o istorie plină de stoicism și umor foarte britanic, care-ți frânge inima fără zgomot.
Despre competiția de scurtmetraj nu pot spune prea multe, dar din mostrele oferite presei se arată a fi diversă, de la horror care te zgârie pe creier (precum Cerulia, regia Sofia Carrillo, brrr) la povești drăguțe despre vise și monotonia vieții de zi cu zi (Morning Cowboy, regia Fernando Pomares). Dar tot farmecul unui concurs de scurtmetraje aș zice că e tocmai faptul că nu știi niciodată ce nimerești: e ca o cutie cu bomboane de ciocolată, cum ar zice mama lui Forrest Gump.
Școala invitată: National Film and Television School, Marea Britanie
Ca să rămânem în zona stoicismului britanic, aș zice să nu ratați proiecția școlii invitate, NTFS (vineri). Reprimarea și lucrurile nespuse care clocotesc sub aparențe sunt de altfel teme care apar des în scurtmetrajele animate prezentate aici, însoțite uneori de răbufnirile aferente (precum în MAN-O-MAN, un filmuleț amuzant și isteric despre descoperirea răcnetului masculin instinctiv). Tehnicile de animație din program sunt foarte variate, pe alocuri inovatoare și impecabil executate: figurine din pâslă, marionete, stop-motion cu picturi pe perete.
Apropo, un interviu cu Daisy Jacobs, regizoarea scurtmetrajului oscarizat The Bigger Picture (care e parte din program), a apărut pe acest site acum ceva vreme. Am intervievat-o, de asemenea, pe scenarista filmului Sleeping with the fishes, Sarah Woolner.
Comics & Animation
Am să pornesc de la premisa că toată lumea a văzut deja Persepolis (cine n-a văzut Persepolis n-are ce discuta cu mine, oricum), așa că în loc de asta o să atrag atenția înspre Avril și lumea extraordinară (duminică), o aventură francofonă steampunk foarte distractivă, cu decoruri pariziene, istorie alternativă, pisici vorbitoare, reptilieni, oameni de știință excentrici și o protagonistă îndrăzneață și simpatică.
Proiecții speciale
Am văzut, și mi-a plăcut foarte mult Miss Hokusai (vineri), despre fiica unui mare pictor japonez, pictoriță la rândul ei, pentru că e o biografie care nu încearcă să vâre o viață de om într-un tipar narativ standard sau în clișee, cum ar face un film biografic hollywoodian. Domnișoara Hokusai nu e înfățișată nici pe post de eroină, nici de victimă nedreptățită, ci pur și simplu o artistă profesionistă absorbită de munca și familia ei- iar filmul are multe momente de magie și îndrăzneală vizuală și narativă în ciuda, sau poate tocmai datorită acestei perspective cu picioarele pe pământ. Un film potrivit pentru oricine crede că are un suflet de artist.
Că tot suntem la animeuri, Anim’est 2017 proiectează și trilogia Ghost in the Shell, care merită revăzută la cinema chiar și de cei care-au văzut-o deja (mai ales primele două). Sigur, Ghost in the shell are androizi cu sânii mari și decoruri cyberpunk, ceea ce constituie un punct de interes superficial, dar are și cantități industriale de filozofie și dileme dubioase. Roboții din universul ăsta se întreabă încontinuu ce înseamnă să fii viu, conștient și să locuiești într-un corp, o chestie foarte ciudată, dacă stai să te gândești bine, de ce nu ne întrebăm și noi mai des?
