Acasă Animatia romaneasca Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO)

Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO)

22
0
||||||
||||||

După ce am construit unul din personajele primei secvențe (vezi episodul unu), apoi și pe al doilea, prăjitura malefică, cam prin aceeași metodă (am ajuns rapid la concluzia că nu mă pricep să umblu cu sârma de modelat ca să-l fac gol pe dinăuntru fără să mă înțep și să mă accidentez în fel și chip, binecuvântată fie-mi natura neîndemânatică, iar drumul mai scurt e întotdeauna cel pe care îl știi), am început să mă gândesc la opțiuni pentru decorul primei secvențe din filmuleț, care se petrece în sufrageria protagonistului-dinte, unde el își vede de treabă liniștit fără să bănuiască ce-l așteaptă. Și am înrolat ca ajutor un prieten cu experiență în tot felul de activități de decorațiuni interioare mulțumită magazinului de vopsea și tapet al familiei sale.

cutie in lucru Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) unnamed 21

cutia in lucru

 

Cum să construiești o mini-sufragerie

În cartea despre animație a studiourilor Aardman, Peter Lord recomandă începătorilor să folosească un decor care să poată fi mutat de colo-colo fără să se strice și fără să îți stea în cale prea mult, cu podea proprie, pentru că dacă filmezi în propria sufragerie în timpul liber, cine știe cât durează până reușești să termini treaba. Din cauza asta, mi-am zis eu, cel mai simplu decor ar fi o cutie de carton mare, cu un perete din față și unul lateral tăiate ca să putem manevra figurinele. N-a fost ușor să găsim o cutie suficient de mare- o cutie de televizor de pe vremuri ar fi fost ideală, dar în zilele noastre toate televizoarele au ecran plat și nu mai sunt împachetate în cutii cu forma potrivită! Mă rog, în cele din urmă am reușit să fac rost de câteva cutii mari. Pentru un aspect drăguț al pereților, eu am sugerat să îi acoperim cu folie adezivă, de felul celei pe care o folosesc oamenii ca să acopere tejghelele magazinelor – amicul meu a obiectat că până și variantele mate erau ușor lucioase, ceea ce s-ar putea dovedi un coșmar la filmare; ultimul lucru pe care ni l-am dori sunt pereți care reflectă lumina.
Așa că ne-am hotărât, la recomandarea lui, să îi vopsim cu Dulux. Rezultatul însă nu arăta deloc îmbucurător, și era în continuare foarte evident carton, din cauza striațiilor materialului, așa că am luat-o de la capăt cu altă cutie. De data asta am decis să acoperim pereții în interior cu foamboard, plăci rigide de spumă poliuretanică învelite în hârtie, pe care le-am vopsit, unde a intervenit o altă bucurie, și anume că vopseaua a făcut plăcile să se curbeze pe măsură ce se uscau, lucru pe care desigur, ca una care știe ce se întâmplă cu hârtia când dai cu vopsele pe ea, ar fi trebuit să-l fi prevăzut. Până la urmă am depășit și această criză: am presat plăcile cu greutăți imediat după ce le-am lipit, cu tot ce ne-a venit la îndemână, le-am lăsat așa câteva ore, și s-au îndreptat cât de cât. „Cum o să facem ușa?” a întrebat amicul meu. „Ah, păstrăm o bucată din cutie îndoită în gaura ușii și o îndoim încoace și încolo”, am zis eu nonșalantă. El însă a fost îngrozit de lipsa mea de dedicație pentru autenticitatea decorului, așa că s-a înhămat singur la un proiect de tâmplărie, și mi-a construit, din lemn, o bordură pentru podea, un toc de ușă și o ușă mică, pe care a fixat-o cu balamale adevărate, cele mai mici pe care le-am putut găsi.

În final, sufrageria dintelui arăta destul de simpatic. În caz că vă gândiți vreodată să vă apucați de ceva asemănător: eu am făcut rost de cutii de carton și o placă de lemn pentru ușiță gratis de la un magazin mare de produse pentru casă și grădină- nu strică să întrebați și voi la un asemenea magazin dacă vă pot ajuta, oamenii pe-acolo au tot felul de resturi pe care altminteri le-ar arunca. De asemenea, am luat vopseaua extrem de ieftin, aproape gratis, de pe raftul cu nuanțe refuzate după amestecare de clienții care le comandaseră. Pentru stinghiile folosite la tocul ușii și borduri, am cumpărat lemn de balsa, moale și ușor de tăiat.

 

la lipit si presat Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) la lipit si presat

la lipit si presat 

camera in lucru Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) unnamed 11

camera in lucru 

peretele vopsit Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) unnamed 4

peretele vopsit

usita gata de montat Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) unnamed 5

usita gata de montat

canapeaua lui Barbie Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) Jurnal de producție stop-motion – episodul doi (FOTO) unnamed3

canapeaua lui Barbie

 

Mobilă

Piesa de mobilier cea mai importantă pentru secvența din sufragerie e o canapea. M-am decis să nu fiu complet masochistă și să nu fabric eu și canapeaua, ci să cumpăr una gata făcută pentru păpuși. În Marea Britanie există o adevărată subcultură a colecționarilor de mobilă pentru casele de păpuși, cu o mulțime de magazine online, precum și artiști independenți, care produc asemenea minunății, de la paturi, mese și scaune, la canapele tapițate, la detalii migăloase cum ar fi o mini-mini-Biblie pe care să ți-o pui pe noptieră, mini-mini-pendule care chiar funcționează, lămpițe care se aprind. Din păcate, toate aceste lucruri frumoase sunt mult prea mici (la scara 1:12) pentru ce-mi trebuia mie. Construisem niște marionete mărișoare, în ton cu scara recomandată de Aardman pentru stop-motion: 1:6, adică pe-aproape de păpușa Barbie- așa că m-am apucat să vânez accesorii și mobile pentru Barbie pe Internet.

Primul impediment în acest demers a fost faptul că, spre deosebire de colecționarii de miniaturi 1:12, care se aflau toți la 2 pași de mine în Anglia, cei amatori de miniaturi playscale (cum se mai numește scara 1:6) se găseau cam toți în America, ceea ce venea la pachet cu taxe de livrare uriașe. Al doilea impediment s-a dovedit îngrozitorul prost gust al lui Barbie, care se încăpățâna să aibă numai mobile roz țipător, sau mov țipător, sau în floricele țipătoare, sau cu imprimeu de leopard, și în general fabricate dintr-un plastic ieftin și neplăcut la vedere. Până la urmă am comandat 2 canapele care păreau mai acătării tocmai din Hong Kong (de unde, nu știu de ce, livrarea era gratis). Am declarat una dintre ele corespunzătoare, deși, fie vorba între noi, s-a dovedit la livrare a fi mai mare decât îmi imaginam, așa că decorul nostru începuse să arate ușor suprarealist. Ca să nu mai am de-a face cu Barbie și kitsch-ul din casa ei, am renunțat la a mobila prea cuprinzător restul camerei și m-am gândit să mai adaug doar o măsuță de cafea, confecționată dintr-un suport pentru pahar cu picioare adăugate.

Despre detalii din decorul final al camerei și peripeții cu pregătirea pentru filmarea propriu-zisă, în episodul următor.

-va urma-

 

Jurnal de producție stop-motion – episodul unu (FOTO și VIDEO)

 

nadiabarbu.com

nadiabatecampii.wordpress.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here