Acasă Stiri Ozzy Osbourne va asigura vocea unui personaj din serialul de animatie „Bubble...

Ozzy Osbourne va asigura vocea unui personaj din serialul de animatie „Bubble Guppies”

135
0

Bubble Guppies Ozzy Osbourne va asigura vocea unui personaj din serialul de animatie "Bubble Guppies" Ozzy Osbourne va asigura vocea unui personaj din serialul de animatie „Bubble Guppies” Bubble GuppiesRockerul britanic Ozzy Osbourne va asigura vocea unui personaj din serialul de animaţie pentru copii intitulat „Bubble Guppies”.

Solistul trupei Black Sabbath va apărea în calitate de invitat special în acest serial de animaţie, sub forma personajului Sid Fishy. Potrivit televiziunii Nickelodeon care difuzează serialul, Sid Fishy este „un peşte rock and roll care adoră să fie detestabil”.

Ozzy Osbourne, în vârstă de 65 de ani, spune că a luat decizia de a juca acest personaj animat datorită nepoatei sale, Pearl.

„Se uită la televizor tot timpul. Abia aştept să îi văd reacţia atunci când va auzi vocea mea ieşind din gura lui Sid Fishy”, a declarat rockerul britanic.

Episodul care va conţine vocea lui Ozzy Osbourne va fi difuzat în 2015.

Ozzy nu este singurul membru din familia Osbourne care apare într-un serial TV pentru copii. Sharon, soţia muzicianului, a asigurat vocea mamei Căpitanului Hook în serialul „Jack & the Never Land Pirates”.

Ozzy Osbourne a fost membru al trupei Black Sabbath, pe care a părăsit-o în 1979, după ce a fost concediat. După plecarea lui, trupa britanică a cunoscut numeroase schimbări de componenţă. Cei patru muzicieni din componenţa originală s-au mai reunit în 1998, când au lansat albumul live „Reunion”, şi apoi au mai susţinut concerte împreună, în anii 2000.

După ce a plecat din Black Sabbath, Ozzy Osbourne şi-a construit o carieră de succes în calitate de solist solo. Albumul solo „No More Tears”, lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA şi a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului şi a criticilor. Următoarele albume – „Ozzmosis” (1995), „Down to Earth” (2001), „Under Cover” (2005), „Black Rain” (2007), deşi nu au mai avut acelaşi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.

În 2011, membrii trupei Black Sabbath au anunţat că se vor reuni în formula originală, cu Ozzy, Tony Iommi, Geezer Butler şi Bill Ward, vor organiza un turneu mondial şi vor lansa un album nou. Materialul discografic intitulat „13” a fost lansat în iunie 2013.

Trupa Black Sabbath a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2006 şi a vândut, în total, peste 100 de milioane de albume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here