Acasă Stiri Robin Williams va deveni personaj în jocul video online „World of Warcraft”

Robin Williams va deveni personaj în jocul video online „World of Warcraft”

135
0

Robin_Williams Robin Williams va deveni personaj în jocul video online "World of Warcraft" Robin Williams va deveni personaj în jocul video online „World of Warcraft” Robin WilliamsActorul Robin Williams va deveni personaj în noua variantă a jocului video „World of Warcraft”, după ce câteva mii de jucători au semnat o petiţie online pentru includerea actorului în această serie, al cărei fan declarat a fost în timpul vieţii sale.

Pe internet, aproape o sută de mii de admiratori ai actorului au cerut fimei japoneze Nintendo să schimbe numele personajului din seria de jocuri video „Zelda” în Robin Williams, actorul fiind un jucător înrăit al acesteia.

O altă idee asemănătoare este cea a utilizatorilor de Internet care au semnat o petiţie pe site-ul change.org pentru ca actorul să devină personaj în „World of Warcraft”.

După strângerea a 10.000 de semnături de susţinere a petiţiei online, compania care dezvoltă jocul, Blizzard Entertainment, a luat cererea în serios. Studioul a scris pe contul său de Twitter că Robin Williams va fi inclus în continuarea jocului cu o bază largă de fani, intitulată „Warlords of Draenor”. Williams va fi un personaj nejucător, sub forma unui duh, asemănător spiritului fermecat din desenele animate „Aladdin”, căruia actorul i-a împrumutat vocea pe marele ecran.

Fanii „World of Warcraft” vor putea naviga în lumea virtuală a jocului până aproape de insula Talador pentru a-l întâlni pe Robin Williams, ale cărui replici sunt cele din pelicula produsă de Disney, „Aladdin”, din 1992: „Phenomenal cosmic powers” (Puteri cosmice fenomenale) şi „Itty bitty living space” (Spaţiu de locuit mic-micuţ).

Robin Williams a fost găsit decedat pe 11 august, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat în ziua următoare că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea. Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului. Pe vârful briceagului erau urme care păreau a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.

Pe 14 august, văduva actorului a anunţat, într-un comunicat, că Robin Williams suferea de primele simptome ale maladiei Parkinson, precum anxietate şi depresie, în momentul în care a decis să se sinucidă. Actorul nu era pregătit să „facă publică” lupta sa contra maladiei Parkinson, a declarat Susan Schneider, văduva actorului Robin Williams.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul „Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din „Bună dimineaţa, Vietnam”, „Cercul poeţilor dispăruţi” şi „Regele pescar”. Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Sursa foto: Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here