Acasă Interviuri Sociologul Sergiu Bălțătescu: Marile filme clasice de animaţie rămân la fel de...

Sociologul Sergiu Bălțătescu: Marile filme clasice de animaţie rămân la fel de actuale şi acum

3
0

Am revenit cu partea a doua a dialogului meu cu sociologul Sergiu Bălțătescu.

Sergiu, autorul cărții „Fericirea în contextul social al tranziţiei postcomuniste din România”, vorbeste despre sociologie si film. Pentru cei care nu stiu, Sergiu este redactorul șef al revistei Sociologie Românească.

Daniel Todoran-Rareș: Omogenizarea valorilor culturale de către media (în cazul nostru vorbim despre industria animației) sunt de multe ori decontextualizate, rupte din zona lor explicativă, și manipulate în noul context, pentru a fi transformate în ceva ce se apropie de valorile comune vehiculate de cultura media. Îmi imaginez o secvență video cu regele Ferdinand I coborând dintr-o limuzină modernă, exact în fața Palatului Parlamentului (actuala clădire Casa Poporului)… Totul este realizat cu ajutorul animației, a softurilor specializate în efecte speciale. Secvența cu regele Ferdinand I este atât de reală încât nu vor ști dacă este trucaj sau nu. Această dilemă va fi doar pentru cei care nu știu cine este regele Ferdinand I 🙂

Animația românească nu se poate impune pentru că nu a reușit să-și facă loc acolo unde trebuie să fie, în cultura media? În perioada comunistă, emisiunea Gala desenului animat de la TVR1 (de sâmbătă) și cele 10 min. de desene animate difuzate seara la televiziunea bulgară, au dezvoltat o formă de socializare în rândul copiilor. Îmi aduc aminte că erau copii care au învățat limba bulgară, doar pentru a viziona acele desene animate. Eu și mulți alți copii ne îmbulzeam în fața avizierului de la ambasada bulgară, pentru a putea nota programul televiziunii de la Sofia. În anii copilăriei, eu și cei de vârsta mea, băteam mingea în fața blocului, cu cheia la gât… Conversațile generației noastre începeau cu subiectele legate de fotbal și se încheiau cu impresile noastre legate de ceea ce citeam și ceea ce vedeam la bulgari, punând accentul pe desene animate. După fiecare vizionare a desenelor animate la tv, cei mici ieșeau în fața blocului și imiteau renumitele personaje de animație… Cei mici s-au identificat cu eroii lor din desene animate 🙂

Crezi că acest lucru a schimbat o generație? Mă refer la comportament și atitudine. Acest consum de cultură cu rația a ajutat la formarea generației tinere?

Sergiu Bălțătescu: Toate generaţiile se identifică cu eroii lor, şi în general suntem produsul influenţelor culturale din perioada socializării (educaţiei) noastre. Dacă cineva s-ar încumeta la o astfel de analiză, ar fi foarte interesant să compare consumul cultural din acea perioadă cu cunoştinţele şi atitudinile acelor generaţii.

Daniel Todoran-Rares: Este adevărat că în perioada comunistă, oamenii au făcut un cult pt producțile americane vizionate la video (VHS). Îmi aduc aminte că a circulat un zvon că cei de la securitate vor interzice vizionarea programelor tv straine și a casetelor video. Din fericire, nu s-a întămplat așa ceva 🙂 În școala primară, colegii mei care proveneau din familii înstărite (cu tați securiști și demnitari), au dezvoltat rețele de schimb casete video. Astfel s-a promovat cultura media americană și… valorile democrației.

Acest background a unui segment de populație a ajutat la succesul unor produse media americane în România. Un exemplu este cazul postului tv Disney Channel, care a reușit să devină lider pe piața media locală, pe segmentul ei, pe filme pt copii. Cum a reușit? Foarte simplu. A apelat la memoria colectivă a populației, la valorile culturale… Se știe că românii sunt îndrăgostiți de producțile clasice Disney. De fiecare dată când presa abordează subiectul desene animate, fac referiri la Gopo și la Walt Disney. În materialele video vox pop despre preferințele românilor la capitolul desene animate, cetățenii spun că adoră filme animate clasice realizate de Disney.

Foarte puțini români știu despre animațiile reușite realizate de polonezi, ruși, etc. Video-ul a jucat un rol important în formarea culturii noastre. Din păcate, în „era video player-ului” din România nu circulau filme de animație europene. Revenind la cazul Disney Channel, americanii au reușit să impună canalul lor pe piața media mioritică cu o prezență minimă în spațiul rezervat publicității.

Sergiu Bălțătescu: QED. (Nota: Q.E.D. – „Quod erat demonstrandum”, o expresie latină utilizată la sfârșitul unei demonstrații complete)

Daniel Todoran-Rareș: În România, firmele și/ sau televiziunile comandă studii sociologice?

Sergiu Bălțătescu: În primul rând se comandă studii de piaţă, care sunt indispensabile marketingului modern. Mulţi dintre sociologi lucrează în această industrie. Toate firmele de sondaje despre care publicul aude cu ocazia alegerilor trăiesc în cea mai mare parte de pe seama acestor studii de piaţă. Ele sunt însă foarte standardizate şi folosesc chestionare elaborate din afară, de firmele-mamă ale multinaţionalelor care activează la noi. Am lucrat câţiva ani în această industrie, şi am întâlnit studii foarte interesante. De exemplu uneori se aplică chestionare de valori subiecţilor pentru a alătura tipul de consum cu stilul de viaţă al persoanei intervievate.

Daniel Todoran-Rareș: Revenind la perioada comunistă, desenele animate produse în țară erau ideologice?

Ce părere ai despre acest articol?

Sergiu Bălțătescu: Acuzaţia de „rasism” la adresa serialului Buggs Bunny cade în capcana abordării simpliste a mesajului artistic. Ca să tragem o concluzie ar trebui să evaluăm cantitativ preponderenţa unor mesaje de acest tip în serial. Dacă din sute de episoade apare intr-unul un personaj care fumează, inseamnă că serialul face propagandă fumatului? Cerinţa de corectitudine politică în filme este evident deplasată. Dacă filmele – mai ales cele de animaţie – nu ar fi ludice şi nu ar reflecta discursuri diferite, ar rămâne doar ca nişte pelicule educaţionale plicticoase. Ori asta e partea minunată a desenului animat: e viu, se pretează la lecturi diferite, dar mai ales provoacă plăcere pură, care trece dincolo de orice ideologie, cum o şi demonstrează Roland Barthes. De aceea marile filme clasice de animaţie rămân la fel de actuale şi acum.

În ce priveşte produsele din perioada comunismului, ele reproduc discursul intelectual al epocii, evident. De pildă, ce am reţinut eu din filmele lui Gopo – nu le-am vazut pe toate, desigur – e că sunt o oglindă a credinţei în progresul uman. Sunt ele însă proletcultiste din cauza asta? Ar fi aberant să gândim aşa. Apropo, cei care au vorbit de ştrumfii comunişti în articolul anterior au auzit de kibbutzuri? Am fost în Danemarca şi am văzut sate cu organizare comunistă, aşa că… Iar dacă vrem desene animate opoziţionale, cu cei mici victorioşi în faţa celor puternici, n-avem decât să urmărim seria sovietică Nu pogodi! În concluzie, ce-ar fi să dăm jos ochelarii de cal, măcar când ne uităm la desenele animate…

Daniel Todoran-Rareș: Renunț la subiectul lumea animației, momentan. Vreau să vorbesc despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Contextul actual social-politic din țară afectează munca ta și a colegilor tăi din domeniul sociologiei? Există sociologi șomeri? Câți?

Sergiu Bălțătescu: Există, ca în cazul tuturor profesiilor. Acum, depinde dacă includem pe toţi absolvenţii de sociologie – în cazul acesta sunt mulţi care nu apucă să profeseze, ceea ce e trist – dar în general sociologii cu oarecare experienţă sunt căutaţi pentru că pregătirea din timpul facultăţii este foarte variată. Drept rezultat, sociologul are deschiderea de a lucra atât în domeniul comercial cât şi în cel non-comercial. Am întâlnit recent o fostă colegă cu ani buni de cercetare care este acum şefă de filială a unui influent ONG internaţional – şi se pare că se descurcă foarte bine.

Daniel Todoran-Rareș: Ce părere ai despre clasa politică din România?

Sergiu Bălțătescu: Nu există o „clasă” politică. Cel mult o pătură… în bună parte parazitară. Dar nu m-aş repezi să trag cu toate armele în ea, pentru că de fapt reprezintă poporul român, este o oglindă a lui… Ignoranţa politicienilor este rodul ignoranţei noastre, tupeul lor – efectul inabilităţii sau lipsei noastre de voinţă de a combate genul de dominaţie pe care o exercită. Şi aici sociologii, inclusiv subsemnatul, au partea lor de vină…

Daniel Todoran-Rareș: Ești tentat să intri în politică?

Sergiu Bălțătescu: Puţini profesionişti adevăraţi ar intra cu adevărat în politică. Mulţi din domeniul ar lucra pentru politicieni, dacă li s-ar da ocazia. Pentru cei care vor să se ţină la distanţă de putere, ca mine, problema este cum să ne situăm într-o opoziţie activă faţă de ceea ce reprezintă acesti politicieni, cum să prezentăm discursuri alternative, păstrându-ne în acelaşi timp spiritul critic dar şi disponibilitatea pentru construcţie social-instituţională. Pentru că, evident, suntem în multe privinţe în drum către o buclă istorică: începem să fim ocupaţi iarăşi de o armată de politruci incompetenţi şi imorali. Iar asocierea cu interesele oneroase conduce la un capitalism prădalnic. Ia semnalul de alarmă pe care îl trage Dinu C. Giurescu în Arhitectura Bucureştilor, încotro? extrapolează-l la majoritatea domeniilor şi vei avea un tablou destul de adecvat al societăţii noastre. Reacţia societăţii este însă foarte slabă pentru că evident nu ştie cum să se autoguverneze. Şi aici e şi vina noastră, a sociologilor, pentru că ştiinţa noastră s-a născut din această necesitate şi are ca menire directă îmbunătăţirea vieţii oamenilor.

Daniel Todoran-Rareș: Care este viitorul sociologului în România?

Sergiu Bălțătescu: În ce priveşte profesorii şi cercetătorii, mulţi dintre cei pe care-i cunosc par să-şi fi găsit un făgaş de desfăşurare lucrând la proiecte europene. Viitorul, cel puţin pe termen mediu, nu sună totuşi prea bine. Suspectez că o bună parte din schimbările recente în domeniul cercetării şi educaţiei sunt menite mai degrabă să îngrădească decât să extindă gândirea liberă în aceste domenii.

În ce priveşte restul profesioniştilor din domeniu, miza este să-şi poată fece meseria în domenii care contribuie direct la schimbarea socială. Asta se poate face, între altele, prin profesionalizarea politicii şi restrângerea domeniilor în care aceasta acţionează. Adică, mai pe înţelesul tuturor, când nu vom mai vedea conducere de partid şi interese economice ilicite până şi în cea mai neînsemnată dintre instituţiile statului, atunci poate profesioniştii vor fi lăsaţi să lucreze. Pentru că ştiu ce să facă.

Daniel Todoran-Rareș: Acum depășim granițele României și vorbim despre… America 🙂 Cunoscutul autor, intelectual și activist politic Noam Chomsky are dreptate când spune că protestele din Wisconsin, inspirate de revoltele din Egipt, Tunisia și Bahrain, „ar putea fi începutul revoluției în SUA”? El crede că americanii încep să vadă ratele mari ale șomajului, în timp ce mulți dintre ei trăiesc în sărăcie.

În plus, afirmă Chomsky, drepturile cetățenilor americani sunt reduse drastic. „Americanii conștientizează lipsa de democrație în care trăiesc”, a adăugat filozoful, care este profesor emerit la MIT. Ce părere ai?

Sergiu Bălțătescu: Sigur că sunt multe de îmbunătăţit în S.U.A. Sunt probleme mari cu sărăcia şi, de la Watergate încoace, vorba lui Norman Mailer, americanii şi-au dat seama că sunt conduşi de serviciile secrete infinit mai mult decât şi-ar fi închipuit vreodată. Istoria din ultimii 200 de ani a acestui popor mă îndeamnă să cred că nu vor alege calea revoluţiei, pentru că mecanismele democratice de schimbare au fost clădite adânc în sistemul social şi politic american, dar şi în atitudinea lor. Cartea lui Tocqueville, Despre democraţie în America este ilustrativă, şi îndrăznesc să afirm că diferenţele faţă de Europa nu s-au redus prea mult de la publicarea ei, în 1835. De altfel sunt foarte sceptic cu privire la rezultatul schimbărilor violente.

Daniel Todoran-Rareș: Polițiștii din China au intervenit în forță în Beijing și Shanghai, dispersând rapid cele câteva zeci de persoane strânse pentru „protestele” anunțate de un apel online, transmite BBC. Intervenția forțelor de ordine a fost făcută după ce un anunț răspândit cu o zi înainte pe Internet le cerea oamenilor să se adune duminica în mai multe orașe pentru „o revoluție a iasomiei”, nume inspirat de revolta ce a dus la plecarea din fruntea statului a președintelui tunisian.

Asistăm la o mișcare globală pentru răsturnarea guvernelor? Cine este „creierul” acestor proteste „spontane”? Internetul? 🙂

Sergiu Bălțătescu: Internetul singur nu poate schimba nimic, chiar dacă ceea ce numim „noile mişcări sociale” sunt foarte localizate, rapide, focalizate şi pot fi uşor catalizate prin noile mijloace de comunicare. E nevoie totuşi de grupuri interesate, şi aici componenţa lor poate fi doar bănuită… Pe de altă parte, dacă analizăm majoritatea revoluţiilor ce au avut loc din 1789 încoace, ele urmează acest trend general al individualizării: oamenii vor să fie liberi, îşi cer drepturile şi mulţi dintre ei sunt dispuşi să plăteascp chiar cu preţul vieţii. Cine îi poate condamna? Şi, privind tabloul general, ce mai contează conspiraţiile? Cine mai ştie că revoluţia franceză a fost pregătită din punct de vedere intelectual încă cu o sută de ani înainte? Cât de mult mai contează ca serviciile s-au implicat în căderea lui Ceauşescu?

Daniel Todoran-Rareș: Ce produse media consumi?

Sergiu Bălțătescu: Nu-mi place prea mult termenul de „consum” în privinţa asta. Dincolo de serviciu, citesc, desigur, inclusiv pe Internet, şi ascult cărţi audio… Ultimele două cărţi „consumate” sunt – mai mult sau mai puţin o coincidenţă – ficţiuni despre viitorul pe care ni-l rezervă descoperirile din domeniul biologiei. Atât Particule elementare de Michel Houellebecq cât şi Misspent youth de Peter F. Hamilton sunt reflexii – oarecum pesimiste – asupra modului cum putem depăşi condiţia noastră mizerabilă de muritori. Ultimul roman imaginează, apropo de produsele media, şi o lume din viitorul apropiat în care expansiunea fantastică a conexiunilor broadband şi a capacităţii de stocare a datelor conduce la prăbuşirea pieţei produselor culturale. O tendinţă care, dacă ne uităm mai atent, deja începe să se întrevadă…

Daniel Todoran-Rareș: Ai văzut filmul de animație Persepolis? Crezi că România poate adopta aceasta „formulă” – de a scrie povești în imagini despre perioada neagră a României, despre lichidarea intelectualilor în închisorile comuniste, etc.?

Sergiu Bălțătescu: Sigur, iar dacă ne gândim la realizările excelente în privinţa documentarelor asupra epocii de aur, poate că vom vedea în curând un astfel de film. Rămâne de văzut dacă publicul românesc are şi codurile pentru a înţelege un astfel de limbaj în integralitatea lui. În privinţa asta, popularizatori – şi nu nu e deloc un termen peiorativ – precum tine pot contribui mult la o schimbare în bine. De aceea îţi urez mult succes cu revista şi blogul. Şi îţi mulţumesc pentru că mi-ai cerut părerile.

Daniel Todoran-Rareș: Și eu îți mulțumesc 🙂

 

Interviu realizat de Daniel Todoran-Rares

martie 2011

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here