– Aparte Film, studioul Ancai Damian, a anuntat care sunt planurile pentru 2019. „Am lucrat mult, foarte mult la filmul de animatie Extraordinara calatorie a Maronei/ The Extraordinary Voyage of Marona, coproductie cu Franta si Belgia. In curand vom lansa Extraordinara calatorie a Maronei, film deja asteptat in Franta, vom participa la Sundance Film Festival cu Telefonul/ The call, vom lucra la lungmetrajul de animatie Insula si vom lansa scurtmetrajul IESTEAN” (Sursa: facebook.com/AparteFilm)
The Extraordinary Voyage of Marona este al treilea lungmetraj de animatie regizat de Anca Damian. Animatia este produsa de Aparte Film (Romania), Sacrebleu Productions (Franta) si Minds Meet (Belgia). Noul film de animatie a primit din partea Eurimages 432.000 de euro.
Anca Damian este cunoscuta pentru realizarea lungmetrajelor de animatie: Crulic – Drumul spre dincolo si Muntele Magic. Filmul Crulic – Drumul spre dincolo de Anca Damian a castigat marele premiu al Festivalului International de Film de la Annecy, unul dintre cele mai importante festivaluri de animatie din lume. Anca a regizat si scurtmetrajul Telefonul, selectat la Toronto, Annecy, Leipzig, printre alte 60 festivale, si premiat la Cinanima, Portugalia, cu premiul special al juriului, si la Poznan etc.
– Guvernul Dancila a oferit peste 300.000 lei pentru realizarea unei animatii 3D (coproductie Romania – Ungaria). Mai multe detalii aici.
– Don Lusk, ilustratorul din spatele unor filme de animatie precum Alice in Wonderland si Peter Pan, a murit la varsta de 105 ani.
In carierea lui de sase decenii, care a inceput in 1933, a lucrat pentru numeroase creatii Disney: Ferdinand the Bull (1938), Bambi (1942), Cinderella (1950), Landy and the Tramp (1955), Sleeping Beauty (1959) si 101 Dalmatians (1961).
El a creat pestele auriu Cleo din Pinocchio (1940) si dansul pestilor din Fantasia (1940).
La inceputul anilor 1960, Lusk a parasit Disney si a continuat sa lucreze liber-profesionist timp de zece ani. A creat mai multe productii speciale cu Charlie Brown, de la A Boy Named Charlie Brown (1969) la It’s the Easter Beagle, Charlie Brown! (1974) si Be My Valentine, Charlie Brown (1975).
A colaborat cu studiourile Bill Melendez si Walter Lantz, inainte de a se muta la Hanna-Barbera, in a doua parte a anilor 1970, unde a lucrat pentru episoade Scooby-Doo, The Flintstones, The Jetsons si Tom and Jerry.
Don Lusk a regizat si cateva programe de televiziune, precum The Addams Family, Yo Yogi!, The Smurfs si Paddington Bear.
S-a retras din activitate in 1993, dupa ce a regizat serialul pentru copii The Pirates of Dark Water.
– Singura animatie din top 10 Cel mai vizionat film in cinematografele romanesti in 2018 este Hotel Transilvania 3: Monstrii in Vacanta. Ea a avut premiera pe 13 iulie si a rulat timp de 23 de saptamani, in care a fost vizionata de 362.997 de spectatori si a generat incasari de 7.032.003 lei.
– Mutafukaz/ Invazia monstrilor (coproductie Franta – Japonia), difuzat la Anim’est, este disponibil pe HBO Go. Filmul este bazat pe o serie de benzi desenate cu acelasi nume. Regia este semnata de Guillaume „Run” Renard si Shojiro Nishimi (a fost character designer la Orasul comorilor).