Studioset si FrameBreed realizeaza scurtmetrajul de animatie Opinci

OPINCI

Anton Groves (Studioset Production) a acordat un interviu pentru animationmagazine.eu. Acesta a primit 260.000 de lei de la Centrul National al Cinematografiei (CNC) pentru realizarea scurtmetrajului de animatie Opinci.

Despre ce este vorba in “Opinci”?

“Opinci” este un scurtmetraj de animatie bazat pe povestea reala a lui Dan Dumitru si despre realizarea lui incredibila, cea de a fi primul om care a facut inconjurul lumii pe jos. In 1910, in perioada cind studia la Paris, accepta provocarea creata de Clubul de Turism din Franta: cei ce parcurgeau 100,000 de km cu piciorul in jurul lumii cistigau marele premiu in valoare de 100.000 de franci! Treisprezece ani mai tirziu, Dan cistiga provocarea si primeste premiul… dar descopera ca banii s-au devalorizat din 1910. Se intoarce in Romania si devine un simplu agent de asigurari. Povestea noastra se focuseaza pe doua momente diferite din viata lui:
– el ca un tinar calator, traversind lumea pe jos
– si el ca agent de asigurari si tata. Inainte de culcare, fiica sa Steliana adora sa asculte povestirile cu aventurile lui.

OPINCI

OPINCI

De ce ati ales sa faceti acest subiect de film?

Am ales acest subiect datorita naturii sale epice si in special fiindca nimeni nu cunoaste povestea lui Dan! Imagineaza-ti, el a fost primul om care a facut incojurul lumii pe jos – apare chiar in Cartea Recordurilor si, cu toate astea, lumea nu stie ca a fost un erou. Pentru mine spune multe faptul ca cineva calatoreste timp de 6 ani, dupa ce toti prietenii ii mor, si asteapta inca 6 ani doar pentru a-si termina drumul! Oamenii din Romania au nevoie de astfel de eroi.

Ce stiluri de animatie o sa folosesti pentru acest proiect?

Pentru ca urmarim aceste doua momente distincte din viata lui Dan, vom folosi doua stiluri diferite de animatie. Pentru lumea lui ca asigurator, “prezentul” povestii noastre, vom folosi tehnica de stop-motion cu papusi. Pentru partea cu aventura sa incredibila, vazuta prin ochii fiicei sale, vom folosi o tehnica 2D/ 3D.

Cine va lucra cu tine pentru aceasta animatie?

Lucram intr-o echipa mare pentru a ne termina provocarea! Eu si fratele meu Damian vom co-regiza si anima partea de stop-motion. Am lucrat impreuna cu Bogdan Muresanu pe partea de scenariu, iar pentru sectiunea de 2D/ 3D vom colabora cu Maria Surducan, respectiv FrameBreed. Prin propria noastra casa de productie – Studiosetwww.studioset.tv – impreuna cu Lukas Theile, producator german, vom produce scurtmetrajul.

Vorbeste-mi despre experienta ta in domeniul animatiei.

Experienta mea este mixta – am lucrat atat live-action cit si proiecte de animatie, chiar si proiecte ce le combina. Colaborarea mea cu Damian include proiecte din industria de advertising cit si scurtmetraje. Cele mai bune proiecte facute de noi pot fi vazute aici.

De ce ati infiintat un studiou de animatie la Bucuresti?

Studioset a fost creat de noi, impreuna cu inca un grup de tineri creativi – fiecare specializat in propriul domeniu – pentru ca toti impartaseam acelasi scop, si anume de a crea o casa de productie focusata in realizarea unor proiecte de calitate si creative. Am fost norocosi, toti ne completam, si inca de la inceput am realizat productii cap-coada. De atunci echipa completa s-a tot schimbat, insa miezul colectivului a ramas.

Cind ati infiintat Studioset?

In vara lui 2007.

Ce clienti are Studioset?

De cind s-a format, Studioset a crescut considerabil in industria publicitara, lucram deja cu clienti mari, precum Vodafone, Sony, Coca Cola si cu majoritatea agentiilor de publicitate din Romania. Recent am inceput sa lucram si peste granita, realizind recent un proiect pentru Ebay Russia.

Intentionati sa realizati seriale si lungmetraje de animatie?

In acest moment am alt proiect de animatie in dezvoltare – un mediu metraj – si avem planuri si pentru citeva lungmetraje de fictiune si scurtmetraje. Suntem foarte fericiti ca in sfirsit suntem finantati de CNC. Sper ca acest sprijin sa continue si in cazul viitoarelor proiecte – atit de live action, cit si de animatie.

Ce parere ai despre animatia romaneasca?

Gopo a stabilite niste standarde foarte inalte pentru animatia romaneasca acum mult timp, si ca sa fiu sincer, nu cred ca aceste standarde au fost depasite sau egalate inca – ma refer aici strict la formatul de film. In termeni de advertising, nivelul este indeajuns de ridicat pentru a vorbi mai mult despre realizari individuale.

Cind incepi productia la „Opinci”?

Speram sa adunam mai multi bani pentru proiect. In prezent avem doar 50 % din buget. In curind vom incepe productia. Daca cititi asta si vreti sa investiti in proiect, nu ezitati sa ne scrieti! 🙂

Unde lucrezi?

Lucrez in Romania ca regizor freelancer, si in paralel eu si Damian detinem propria noastra casa de productie – Studioset. Realizam proiecte publicitare, dar atunci cind avem bani, facem filme, videoclipuri si alte proiecte de creatie.