Valentin Eliseu a scris primul manual de animatie romanesc (VIDEO)

Valentin Eliseu, cunoscut ca unul dintre cei mai buni realizatori de animatie clasica 2D, a scris manualul Carte de animatie.

Cartea este despre cum se realizeaza animatia traditionala, asa cum apare in tot ceea ce inseamna filmul de animatie. Manualul Carte de animatie este primul de acest fel conceput in limba romana de catre un autor roman.

Acest manual se adreseaza tuturor celor dornici sa patrunda in tainele realizarii efective a miscarii, indiferent de nivelul de pregatire intelectuala, profesionala sau artistica.

Manualul este structurat in asa fel incit sa ofere intr-o maniera exhaustiva toate informatiile de baza necesare pentru realizarea profesionista a unor proiecte personale de filme de animatie clasica.

Conceptele si metodele descrise pot fi alicate indiferent de tehnica de animatie utilizata, fie ca este vorba de animatie clasica 2D in stilul Disney, fie ca este vorba de utilizarea ultimelor tehnologii 3D.

Astfel, in prima sectiune a manualului, autorul descrie in detaliu etapele pregatitoare pentru dezvoltarea proiectelor: ce inseamna si cum se transpune o idee intr-un scurt scenariu, cum se realizeaza vizualizarea grafica a scenariului, cum se creeaza un personaj de desen animat, cum se stabileste maniera grafica si alegerea tehnicii de animatie potrivita unui proiect.

In sectiunile urmatoare sunt descrise si exemplificate in detaliu norme si modele de realizare a animatiei: viteza de miscare si repaos, sugerarea spatiului si a greutatii aparente a personajelor, durata unei miscari, psiho-mimica si miscarea personajelor adaptata cadrului cinematografic, compozitia dinamica si expresivitatea miscarii.

Urmeaza sectiunea dedicata realizarii tehnice a imaginii finale ce va constitui produsul vizual, filmul de animatie efectiv: documente de transcriere a imaginilor, utilizarea dispozitivelor de captare a imaginilor fie in sistem analogic fie digital, notiuni despre montajul de film.

De asemenea, manualul contine si un lexicon specific profesional cu termenii utilizati in domeniul productiei si realizarii filmelor de animatie.

Intreg textul manualului este exemplificat cu peste 350 de ilustratii care se pot constitui in tot atitea modele de baza in elaborarea miscarii, indiferent de stilul si tipul de animatie adoptat.

„Intentia mea este de a completa prin accest demers editorial, golul de informatie existent in Romania, in domeniul realizarii profesioniste a animatiei pentru film, astfel incit oricine doreste sa poata descoperi cum sa-si expuna ideile prin aceasta forma de arta secventiala si sa o poata face la un nivel profesional acceptabil”, a declarat Valentin Eliseu pentru animationmagazine.eu.

Mai jos este interviul video.