Astăzi începe cea de-a șasea ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, lansată sub sloganul „iubirea de cinema începe devreme”.
Timp de șase zile, în perioada 14 – 19 noiembrie, la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro, în cadrul KINOdiseea vor fi proiectate 24 de lung metraje și animații și peste 100 de scurt metraje.
Vineri, 14 noiembrie, la ora 19.00, va avea loc premiera de gală a lung metrajului Finn (premiera mondială la Toronto IFF, în Competiție la Berlinale), ce va fi proiectat în exclusivitate în România pentru publicul KINOdiseea, în prezența regizorului Frans Weisz și a actorului Mels van der Hoeven, la Cinema Studio.
În acest weekend, pot fi urmărite pe marile ecrane unele dintre cele mai de succes animații ale anului: Loulou, incredibilul secret (r. Éric Omond, premiul César), Tărâmul Regelui Înaripat (r. Esben Toft Jacobsen), Casa Magicianului, Jack et la mécanique du Coeur / Jack și mecanica inimii (r. Mathias Malzieu, nominalizat la EFA), care va fi proiectat și la gala de premiere KINOdiseea, miercuri, 19 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio.
Filmul Antboy (în premieră națională, premieră mondială la Toronto IFF), o alternativă pentru copii la filmele cu super-eroi care poate concura ușor cu studiourile Marvel, concurează pentru Trofeul KINOdiseea de anul acesta și poate fi vizionat sâmbătă, 15 noiembrie, ora 16.30, luni, 17 noiembrie, ora 19.00 și miercuri, 19 noiembrie, la ora 10.00, la Cinema Pro. Antboy este inspirat de o serie de benzi desenate daneze și urmează pas cu pas acțiunea primului Spiderman al scenaristului Sam Raimi.
În competiția pentru Trofeul KINOdiseea vor mai concura filmul The Contest/Concursul (r. Martin Miehe-Renard, în competiție la Berlinale 2014, premieră mondială la Toronto IFF, premieră națională în prezența realizatorului + Q&A), o frumoasă poveste care continuă tradiția filmelor daneze pentru copii, Emil și Ida (premieră națională) animația suedeză bazată pe cărțile populare ale autoarei Astrid Lindgren, Poveste de Iarnă (proiecție în prezența actorului Dennis Reinsma, premieră națională, în competiție la Berlinale 2014), povestea magică de Crăciun care urmărește prietenia neașteptată dintre solitarul Max și un ren excentric care aterizează în hambarul său, Fiddlesticks (r. Veit Helmer, premieră națională).
Regizorul Veit Helmer, invitat special anul acesta la KINOdiseea, a devenit cunoscut pentru scurt metrajele sale off beat, a regizat primul său film la 14 ani, a lucrat alături de Wim Wenders, iar filmele sale au avut premiere la festivaluri importante precum Sundance, Karlovy Vary sau Festivalul de la Veneția. Veit Helmer va participa la o serie de sesiuni Q&As, luni, 17 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio și marți, 18 noiembrie, ora 10.00, la Cinemateca Eforie.
KINOdiseea dedică anul acesta și o Retrospectivă adresată publicului de orice vârstă. Capodopere ale cinematografiei maghiare Mattie cel isteț și gâsca, r. Attila Dargay, +6, 75′ Ungaria, 1977, Micuța Vulpe, r. Attila Dargay, 79′, Ungaria, 1981 și cehești Cele trei dorințe ale cenușăresei, r. Václav Vorlícek, +7, 75′, Cehia, 1973, Visul unei nopți de vară, r. Jirí Trnka, +7, 76′, Cehia, 1959, vor face deliciul pasionaților de animații stop-motion.
Programul complet al celei de-a șasea ediții poate fi consultat pe www.kinodiseea.ro
Biletele pentru proiecțiile de la ora 19.00 de la Cinema Studio și Cinema Eforie și pentru toate proiecțiile de la Cinema Pro se pot achiziționa de pe www.eventbook.ro și de la casa de bilete Cinema Pro, în cazul proiecțiilor de la Cinema Pro (7 lei copii / 10 lei adulți).
Intrarea la proiecțiile din timpul zilei de la Cinema Studio și Cinemateca Eforie este gratuită, iar doar pentru acestea se pot face rezervări online pe www.kinodiseea.ro.
Festivalul Internaţional de Film pentru Copii și Familie, KINOdiseea, este organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5.
Un proiect finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Uniunea Cineaștilor din România
În parteneriat cu Institutul Cultural Român, Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București