Care mai e situația culturală în Marea Britanie după Brexit? Aș zice, oarecum albastră. Recunosc că sunt mai puțin implicată și dornică de ieșiri în ultimii ani, dar chiar și-așa mi-a picat rău să aud că unul din festivalurile mele de film preferate, Festivalul de Scurtmetraje Encounters din Bristol, a decedat din lipsă de finanțare europeană.
Asta m-a convins că trebuie neapărat să susțin festivalul de animație care mi-e local, Cardiff Animation Festival (CAF), și să cumpăr bilete volens-nolens. Evenimentul propriu-zis a avut loc în persoană pe 25-28 aprilie, în principal la centrul cultural Chapter din Cardiff, însă continuă online până pe 12 mai, cu un program care conține întreaga competiție de scurtmetraje și multe înregistrări cu evenimente speciale/anexe.
Impresia cu care am rămas de la CAF și anul ăsta, și anul trecut e că în Cardiff, capitala Țării Galilor, există entuziasm pentru animație mai mare și o comunitate de artiști mult mai activă decât mă așteptam- sau poate i-am subestimat eu pe nedrept, e normal ca un interes de nișă precum animația să înflorească mai degrabă într-un oraș mai mic decât într-o metropolă alienantă. Oferta evenimentului mi se pare mai interesantă decât ce găseam când locuiam în Londra, și de altfel organizatorii continuă să promoveze animația de-a lungul anului și înafara festivalului, cu proiecții online, în persoană, itinerante, workshopuri etc.
Să vorbim despre ce am apucat eu să văd la CAF24. Unele atracții din program, precum lungmetrajul “Chicken for Linda!” (pe care l-am ratat și la Annecy 2023), s-au vândut înainte să apuc eu să citesc programul cu atenție. N-am prins nici experiența Virtual Reality cu Wallace și Gromit. În schimb am văzut destule scurtmetraje, inclusiv programul pentru copii (pe care îl aleg întotdeauna la orice festival) și programul de horror/bizarerii nocturne. Aș zice că alcătuirea calupurilor e foarte inegală valoric. Cea mai solidă mi s-a părut selecția de scurtmetraje autohtone, create de artiști galezi. Iată câteva din filmulețele mele preferate de la CAF:
Spectre of the bear (r: Josh Hicks)- o comedie neagră despre un om care crede că a descoperit o conspirație malefică în jurul unei mărci populare de chipsuri. Vizual nu e nimic ieșit din comun, dar o poveste pseudorealistă ca asta nici n-are nevoie de vizualuri deosebite. O întrebare incomodă despre conspirații pe care filmele conspiraționiste mai serioase n-o întreabă: chiar dacă ai dreptate, la ce-ți folosește să știi adevărul? La absolut nimic.
Mee and Burd (r: Greg McLeod)- un film artistic pretențios, minimalist desenat, sau o satiră la adresa filmelor de festival foarte artistice și pretențioase? La început m-am plictisit, apoi m-am enervat, apoi am râs, până la sfârșit realizatorii au câștigat pariul în ce mă privește.
Canelo (r: Jordi Ayguasenosa, David Calderón)- manipulare sentimentală fără nici o rușine despre un cățel vagabond, cu un stil grafic aproape Disney. Dar văd cățel vagabond, plâng, asta e situația (cum am pățit și la episodul Jurassic Bark din Futurama).
She’s my best friend (and I hate her), (r: Candy Guard)- o caricatură amuzantă, și din desen și din poveste, despre două prietene care se iubesc dar de fapt nu se pot suferi, dar de fapt se iubesc, dar de fapt nu se pot suferi etc.
Alte evenimente la care am am aruncat un ochi:
– Cardiff QuickDraw, un concurs în care animatori de pretutindeni sunt invitați să creeze în 48 de ore un mini-filmuleț animat pe o temă dată. Rezultatul a fost proiectat la festival și online, și mă pot lăuda că m-am aflat și eu printre participanți! (fiți cu ochii în patru după un hamster)
– Expoziția anexă de la Cardiff Umbrella, unde artiști locali expun ilustrație, sculpturi, zines etc. Selecție haotică dar simpatică.
– Un masterclass cu compozitorul și sound designerul Phil Brookes, care nu a început promițător (20 de minute de povestea vieții artistului), dar a continuat cu câteva demonstrații foarte interesante. Phil a arătat live cam care sunt pașii când compune coloana muzicală a unei animații, și cum creează efecte sonore, folosind ca material un fragment din filmulețul lui Dal Park “Hairy Situations”. Membrii publicului au fost invitați și ei să încerce să creeze la microfon sunetul unei mănuși de cauciuc sau al unei perii pieptănând o perucă.
Dal Park- Hairy Situations
– Un seminar despre animațiile din anii 1930 și procesul de creație al jocului video Cuphead inspirat de ele, cu animatoarea Tina Nawrocki. Nu am jucat niciodată Cuphead, dar am fost impresionată să aflu că în secolul 21 un joc video 2D cu fundaluri pictate în acuarelă și personaje animate în întregime pe hârtie poate avea asemenea succes încât să inspire și un serial pe Netflix. Tina a povestit că a lucrat trei săptămâni la o singură secvență de două secunde! Mesajul ei vizavi de inteligența artificială și amenințarea pe care o reprezintă pentru artiști a fost încurajator: computerele nu vor înlocui niciodată oamenii, crede ea, iar animația 2D e nemuritoare pentru că ne vom dori mereu să vedem lucruri desenate de mână de semenii noștri.
Teaser trailer Cuphead:
Toate cele de mai sus și multe altele sunt încă disponibile online până pe 12 mai.
Nadia Barbu