de Laura Roman
În 1950 Charles M. Schulz ni-l făcea cunoscut pe Charlie Brown în paginile câtorva publicaţii, începând o odisee în lumea animaţiei, care a durat aproximativ 50 de ani. Comics-urile sale aveau să devină un simbol al secolului XX.
De la comics la serie animată şi lungmetraj, Charlie rămâne personajul mult îndrăgit de publicul american, şi nu numai, cu care ne putem identifica în orice situaţie. El este imaginea oricărui copil din oricare oraş, acel copil care, deşi este considerat un ratat în majoritatea timpului, este adevăratul câştigător întrucât nu renunţă niciodată.
Filmul produs de echipa de la Studiourile Blue Sky este al 5-lea lung metraj după „A Boy Named Charlie Brown”, 1969, „Snoopy, come home”, 1972 (ambele produse de Cinema Center Films, drepturile fiind preluate apoi de către CBS), „Race for Your Life, Charlie Brown”, 1977, şi „Bon Voyage, Charlie Brown”, 1980 (produse de Paramount Pictures, respectiv 20th Century Fox).
„The Peanuts Movie” este bazat pe comics-urile lui Charles M. Schulz, regizat de Steve Martino, după un scenariu de Craig şi Bryan Schulz (fiul şi nepotul lui Schulz), şi Cornelius Uliano, cu vocea tânărului Noah Schnapp pentru Charlie Brown şi înregistrările de arhivă ale lui Bill Melendez pentru Snoopy şi Woodstock.
Este de apreciat efortul de a readuce în prim plan pe „bătrânul” Charlie, care capătă o imagine nouă, 3D, păstrând, totodată, amprenta inconfundabilă a lui Schulz. Desenul delicat, realizat cu grijă, poate un pic cu teama de a reuşi să redea cât mai bine imaginea originală – deşi Peppermint Patty mi s-a părut un pic prea roşcată şi vocea prea feminină – recrează atmosfera bine cunoscută, iar CGI-ul nu este ostentativ. La o primă vizionare, din bucuria de a îi revedea pe Charlie şi Snoopy te-ar putea atrage mai mult partea vizuală, fără să realizezi faptul că scenariul este, de fapt, sacadat. În „The Peanuts Movie” se poate observa o oarecare nerăbdare de a prezenta cât mai multe întâmplări – multe reluate din filmele anterioare şi reactualizate – ca atunci când reîntâlneşti un prieten mai vechi şi începi să povesteşti faptele fără a urmări în mod special legăturile. Se trece destul de brusc de la zmeul blestemat care nu se lasă manipulat la fata cu părul roşu, de la povestea lui Snoopy care se rescrie la încercările lui Charlie de a se face remarcat, punând foarte mult accentul pe poveştile de dragoste Charlie-fata cu păr roşu, Snoopy-Fifi, realizând în cele din urmă faptul că nu există o poveste comună care să antreneze toată gaşca Peanuts, cum m-aş fi aşteptat.
Cu toate acestea, sigur îţi va face plăcere să îl revezi pe Charlie, care are, în sfârşit, o zi bună, pe Snoopy care îi va fi întotdeauna alături, indiferent ce s-ar întâmpla, pe sfătoasa Lucy, raţionalul Linus, Sally, Peppermint Patty şi restul prietenilor din gaşca Peanuts. Sper, totuşi, că nu va fi nevoie de încă trei decenii pentru a-i revedea pe marele ecran.
Pe curând, „bătrâne” Chuck!
„He’s only a boy named Charlie,
A Boy Named Charlie Brown.
He’s just the kid next door,
Perhaps a little more,
He’s every kid in every town.
Well the world is full of lots of people,
Here and there and all around.
But people after all,
Start out as being small,
We’re all A Boy Named Charlie Brown.”
[„A Boy Named Charlie Brown,” muzica Rod McKuen, 1969]
