Gravity a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american

GravityFilmul SF „Gravity 3D: Misiunea în spaţiu/ Gravity”, cu actorii Sandra Bullock şi George Clooney în rolurile principale, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică.

În acest film, Sandra Bullock şi George Clooney interpretează rolurile a doi astronauţi aflaţi în derivă în spaţiu, după ce naveta lor a fost distrusă în timp ce ei efectuau o ieşire pe orbită. Regizat de Alfonso Cuarón, thrillerul SF „Gravity” a obţinut încasări de 55,5 milioane de dolari în primul său weekend de proiecţii în cinematografele din Statele Unite şi Canada.

Filmul de animaţie „Stă să plouă cu chiftele 2/ Cloudy with a Chance of Meatballs 2”, care prezintă aventurile inventatorului Flint Lockwood, a pierdut poziţia de lider de săptămâna trecută şi a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 21,5 milioane de dolari.