Scenariştii Jay Scherick şi David Ronn (The Smurfs) se vor ocupa de noul proiect 3D Aventurile lui Popeye Marinarul. Regia va fi semnata de Genndy Tartakovsky.
Deşi lucrează în animaţie de la mijlocul anilor ’90, Tartakovsky este un nume nou în regia filmelor pentru marele ecran, el urmând să-şi facă debutul cu Hotel Transylvania, comedia ale cărei voci sunt date de Adam Sandler şi Andy Samberg.
Genndy Tartakovsky va regiza în viitorul apropiat un lungmetraj inspirat de serialul de desene animate „Samurai Jack”, difuzat de postul Cartoon Network, pe care tot el l-a creat.
Sony Pictures Animation (SPA), divizia de animaţie a studiourilor Sony, a avut succes în ultimii ani cu filmele „Ştrumpfii/ The Smurfs” şi „Stă să plouă cu chiftele/ Cloudy with a Chance of Meatballs”, care au obţinut încasări de 559 de milioane de dolari, respectiv 243 de milioane de dolari. Producătorii de la SPA pregătesc în această perioadă continuări pentru ambele pelicule.
Popeye Marinarul, creaţie a desenatorului Elzie Crisler Segar, a apărut prima dată într-o serie de benzi desenate din 1929. A urmat, în 1933, seria de desene animate a Paramount Pictures. Personajul a cucerit masele si a apărut ulterior în numeroase alte benzi desenate, desene animate, jocuri video şi jocuri mecanice. Singura peliculă pentru marele ecran realizată până acum a fost cea din 1980, un live-action în care apăreau Robin Williams (Popeye) şi Shelley Duvall (Olive).