NexT Kids – ziua copiilor și a jocurilor la Festivalul NexT

|||||

Festivalul Internațional de Film NexT (7-11 aprilie 2016) găzduiește pentru cel de-al 7-lea an consecutiv un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste între 4 și 12 ani. Acesta este compus, ca și la edițiile anterioare, din două etape: proiecția filmelor și jocurile derivate din temele sau personajele acestora. NexT Kids se va desfășura sâmbătă, 9 aprilie 2016, la Cinema Elvire Popesco de la Institutul Francez. Proiecţiile vor începe la orele 10.30 şi 11.30. Prețul unui bilet este de 5 lei.

Filmele din programul de anul acesta, 9 scurtmetraje din Taiwan, Spania, Canada, Franţa, Ungaria, Olanda şi Iran, ne povestesc fără cuvinte, dar cu inventivitate, graţie și umor despre salturi până la cer, stele căzătoare, lupte, urmăriri, acrobaţii, zdruncinături!

Micuții spectatori, dar și adulții ce-i însoțesc, se vor bucura de cele mai diverse stiluri și tehnici de desen, animație, sunet şi montaj de cele mai năstruşnice idei, care numai în filme se pot realiza, de multă zăpadă în aprilie şi chiar şi de nişte suspans.

NexTKIDS 2016

Filmele NexT Kids

Ballone di Cannone, Olanda, 2015
Noapte după noapte, Eduardo, asistat de acrofobul Loet, se ambiţionează să execute acrobaţii uluitoare sub cupola circului.

Hey Deer

Hey Deer! Ungaria, 2015
Un cerb dă toată ziua zăpada, dar cutremurele din fiecare noapte îi îngroapă iar şi iar casa în nămeţi.

Moon and Wolf/ Lune et le Loup/ Bebe Luna şi lupul, Franța, 2014

Noapte, un oraş adormit, o bucătărie pustie, un cuptor cu microunde, un biberon încălzindu-se, o fetiţă gângurind. Cine o va hrăni?

Moon and the Wolf_300dpi-5

MoonDog/ Câinele lunatic, Spania, 2015
Spiffy e flămând, aşa că încearcă să devoreze luna.

Music Dances/ Muzica dansează, Canada, 2015
Muzica dansează spune, fără niciun singur cuvânt, o poveste despre dragoste, un sentiment des întâlnit, şi despre modul în care, adesea, oamenii încearcă să o câştige.

Mustard2_960

Mustard/ Muştar, Taiwan, 2015
Un filmuleţ animat despre Muştar, un câine din rasa corgi, care îşi adoră stăpânul în asemenea măsură încât imediat ce acesta pleacă la serviciu, începe să îl imite în tot şi în toate.

OA_1

Oa, Spania, 2015
În stepa singuratică a Mongoliei, o stea căzătoare se desprinde din ceruri, schimbând destinul unor copii care pornesc într-o lungă călătorie.

Two Peaches_3

Two Peaches for Three Warriors/ Două piersici la trei războinici, Taiwan, 2015
Trei războinici nu ştiu cum să împartă două piersici astfel încât să aibă fiecare parte egală şi ajung să se lupte cu încrâncenare. Cum s-ar putea soluţiona problema?

Scarecrow’s Heart/ Ghalb-e-matarsak/ Sufletul sperietorii, Iran, 2015
În plină iarnă, pierdută în mijlocul unui câmp îngheţat, o vrăbiuţă se ascunde sub hainele unei sperietori ca să scape atacurile ciorilor flămânde.

Biletele și abonamentele pentru cea de a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT se pot achiziționa online de pe www.eventbook.ro.

Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.

Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Uniunii Cineaștilor din România

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Co-finanțat de Programul Europa Creativă – Sub-Programul MEDIA al Uniunii Europene