Noul film din seria „Războiul Stelelor” – „Star Wars: Episode VII – The Force Awakens”, regizat de JJ Abrams, va avea premiera mondială pe 14 decembrie.
„Star Wars: The Force Awakens”, care este cel mai aşteptat film al anului, va fi proiectat pentru prima dată la Los Angeles, pe 14 decembrie, după care va ajunge în cinematografele din toată lumea.
Potrivit Hollywood Reporter, Disney va prezenta filmul unui număr limitat de jurnalişti, în încercarea de a proteja cât mai mult intriga peliculei.
Noul lungmetraj din seria „Star Wars” ar putea deveni filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, potrivit unei companii de cercetări de piaţă din Statele Unite, ai cărei experţi afirmă că această peliculă ar putea obţine peste 100 milioane de dolari în primul weekend de proiecţii.