Snoop Dogg şi David Beckham, într-un scurtmetraj animat inspirat de povestea „Colind de Crăciun”.
Rapperul american Snoop Dogg şi fotbalistul englez David Beckham au devenit personaje într-un scurtmetraj de animatie, realizat de brandul Adidas sub forma unei versiuni moderne a clasicei poveşti „Colind de Crăciun”, de Charles Dickens.
Snoop Dogg, în vârstă de 41 de ani, apare în acest scurtmetraj sub forma personajului Snoop Lion. Personajul său, care este protagonistul filmului, a fost desenat de artistul J.J. Sedelmaier, creatorul îndrăgitelor personaje Beavis şi Butthead, anuntă Mediafax, citand dailymail.co.uk.
Filmul începe cu eroul competiţiilor de skateboard Mark Gonzales, valetul personajului jucat de Snoop Dogg, care spune povestea clasică.
David Beckham, în vârstă de 37 de ani, apare şi el în film, sub forma personajului Ghost of Christmas Present. Fotbalistul englez îi spune rapperului Snoop Dogg că prezenţa lui la o petrecere este foarte importantă.
Printre ceilalţi invitaţi de la petrecere se numără personaje inspirate de jucătorul de tenis Andy Murray, jucătorul american de tenis Stan Smith, care devine în film personajul Ghost of Christmas Past, jucătorul de baschet american Derrick Rose şi cântăreaţa pop britanică Rita Ora, care alcătuiesc împreună echipa Ghosts of Christmas Future, designerul Jeremy Scott, fotbalistul Dani Alves, sprinterul Yohan Blake şi baschetbalistul Dwight Howard.
Scurtmetrajul animat realizat de Adidas se intitulează „The Cautionary Tale of Ebenezer Snoop”.