Acasă Stiri Animest.18 vine cu povești de Haruki Murakami, realități distopice și filme premiate...

Animest.18 vine cu povești de Haruki Murakami, realități distopice și filme premiate în competițiile marilor festivaluri

76
0

Doar câteva zile ne mai despart de ediția de majorat a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Din 6 octombrie, cele mai noi și mai apreciate producții ale anului sunt gata să cucerească marile ecrane din București. Timp de 10 zile, spectatorii de toate vârstele vor savura sute de filme realizate în ultimii ani, multe dintre ele prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la eveniment. Aventura magică în lumea imaginației fără limite va debuta cu Pui pentru Linda/ Chicken For Linda, câșigătorul Cristalului la Annecy, o poveste de familie programată la Gala de deschidere de joi, pe 6 octombrie, la Sala Luceafărul (fostul Cinema Pro).

Biletele pentru evenimentele din programul Animest.18 au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe platforma: https://eventbook.ro/festival/animest

Fanii autorului Haruki Murakami nu ar trebui să rateze premiera în România a filmului Salcia oarbă, fata adormită/ Blind Willow, Sleeping Woman (r. Pierre Földes), inspirat din povestirile sale scurte. Juriul Annecy i-a acordat în 2022 o Distincție specială, iar publicul Animest este invitat să-l descopere pe marele ecran pe 7 octombrie, la ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco, și pe 14 octombrie, de la ora 21:00, la Cinemateca Eforie.

Tot la ediția de anul trecut a Festivalului de la Annecy s-a remarcat și Interzis câinilor și italienilor/ No Dogs or Italians Allowed (r. Alain Ughetto), câștigătorul European Film Award în secțiunea dedicată lungmetrajelor de animație. Spectatorii sunt invitați într-o călătorie pe urmele lui Luigi Ughetto, italianul care a traversat Alpii pentru a începe o viață nouă în Franța, schimbând pentru totdeauna destinul familiei sale. Filmul va rula în sala de Cinema Elvire Popesco pe 8 și 15 octombrie, de la ora 18:30.
Tibor Banoczki și Sarolta Szabo ne oferă o versiune de viitor postapocaliptic, în care supraviețuitorii rasei umane trăiesc sub un dom de plastic. Când împlinesc 50 de ani, li se implantează o sămânţă specială care îi transformă în arbori, devenind astfel o sursă de oxigen şi hrană pentru restul comunităţii. Oameni-arbori/ White Plastic Sky a fost proiectat în premieră la Berlinală, iar la București va ajunge vineri și sâmbătă, pe 13 și 14 octombrie, la Cinemateca Eforie.

Sirocco and the Kingdom of the Winds (r. Benoît Chieux) a câștigat anul acesta Premiul publicului la Annecy, după ce și-a cucerit iremediabil spectatorii de toate vârstele cu o poveste fantastică, în care două surori se aventurează într-o lume magică, unde se transformă în pisici și pornesc în căutarea vrăjitorului care controlează vânturile. Publicația Variety l-a comparat cu Yellow Submarine, punctând și faptul că narațiunea are ceva din dimensiunea fantastică a poveștii din Alice în țara minunilor. La Animest, filmul se va vedea pe 7 octombrie, de la 18:30, la Cinema Elvire Popesco, și pe 14 octombrie, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie.

Regizorul și producătorul Jean-Christophe Roger, premiat cu Primetime Emmy pentru seria Primal, semnează alături de Julien Chheng filmul Ernest și Célestine: Călătoria în Vorbilandia (Ernest et Célestine: Le voyage en Charabie) – o poveste dintr-o țară imagină care interzice muzica, nominalizată anul acesta la Premiile César. Dedicat publicului de toate vârstele, filmul rula pe marele ecran la Cinemateca Eforie, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, la Eforie, și pe 15 octombrie, de la ora 13:00.

Claé și Bruô sunt agenți secreți din două regate aflate în război. Pierduți în Pădurea Fermecată, cei doi descoperă că au aceeași misiune: aceea de a-i salva pe misterioșii Perlimps de giganții înfiorători care au încercuit zona. Cei doi trebuie să-și învingă diferențele și să își unească forțele, într-o călătorie fantastică printr-o lume plină de culoare. Filmul este regizat de Alê Abreu, regizor nominalizat la Oscar pentru The Boy and the World, film care câștigase premiul pentru Cel mai bun lungmetraj la Animest în 2014. Noul film, Perlimps, a avut premiera internațională la Annecy și se va vedea la Animest în primul weekend de festival – pe 7 octombrie, de la 20:30, la Institutul Cervantes, și pe 8 octombrie, de la ora 13:00, la Cinemateca Eforie.

Iubitorii filmelor anime sunt invitați să descopere, în ziua dedicată culturii japoneze (8 octombrie), The Tunnel to Summer, the Exit of Goodbyes/Tunelul către vară, ieșirea de adio, cel mai nou fantasy al regizorului Tomohisa Taguchi.

Programul complet, biletele și abonamentele Animest.18 sunt disponibile online pe platforma https://eventbook.ro/festival/animest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here