Cronici - Proanimatie

Festivalul filmului de animație de la Annecy e cel mai mare eveniment de profil din lume- anul ăsta s-au proiectat peste 400 de filme numai în competiția oficială, pentru 15 820 de spectatori acreditați. Dacă ești pasionat de animație, trebuie să mergi acolo măcar o dată. Eu am fost în 2023 (11-18 iunie), pentru prima oară în viață, după mai multe încercări ratate sau zădărnicite de pandemie. Iată cum a fost.

Unde se petrece acțiunea?

Annecy e un orășel francez din Alpi care merită vizitat chiar și în afara interesului pentru desene animate. Are munți, un lac cu apă foarte turcoaz (“cel mai curat lac din Europa”, cică), un castel, canale și porecla nu foarte originală “Veneția Alpilor”. Poți vedea tot ce e de văzut într-o zi-două, dar malul lacului turcoaz e oricum un loc foarte fotogenic și bun pentru relaxare.

Cel mai apropiat aeroport e Geneva, dar se poate ajunge ușor și cu trenul (Annecy are stație de TGV). Eu am călătorit până acolo cu mașina, ceea ce s-a dovedit foarte util pentru bugetul călătoriei, pentru că am locuit în cazare self-catering într-un sat vecin. Nu pot să-mi dau cu părerea cum sunt hotelurile și restaurantele în Annecy-ul propriu zis, așadar- din ce am zărit, prețurile sunt mari.

Deși unele evenimente sunt împrăștiate prin alte cartiere ale Annecy-ului sau chiar în localități vecine, nucleul acțiunii sunt centrul Bonlieu din Annecy, unde se găsesc cinematografe, biroul de acreditări, masa de autografe, magazine, etcetera, și promenada verde Le Paquier de pe malul lacului, unde se petrec proiecții în aer liber și picnicuri festivaliere.

Cum îți iei bilet?

Există mai multe tipuri de acreditări pentru festival. Cea mai ieftină, pentru publicul larg, a costat în 2023 vreo 30 de euro și include acces la toate filmele din competiția oficială. Cea mai scumpă, acreditarea Mifa, oferă acces la piața de film cu același nume și o gamă largă de talk-uri, workshop-uri, întâlniri și evenimente de networking. Alte opțiuni intermediare sunt disponibile pentru studenți și profesioniștii din industrie.

Odată ce ai acreditarea dorită, poți folosi platforma online a festivalului ca să rezervi bilete la evenimente individuale. Cu cât ai o acreditare mai cu ștaif, cu atât ai dreptul la mai multe rezervări pe zi (doar una pentru Publicul larg, 3/zi pentru acreditări Mifa). E posibil să găsești bilete și la fața locului pentru unele proiecții, dar trebuie să stai la coadă, ceea ce nu e foarte plăcut în miezul unei canicule cum a fost anul ăsta în iunie, mai ales dacă ești, ca mine, om în toată firea îndreptându-se vertiginos spre vârsta de mijloc în loc de tânăr entuziast.

Vizitatorii care vor să prindă bilete la proiecții și evenimente foarte promițătoare sau cu artiști cunoscuți trebuie să stea cu degetul pe butonul de rezervări cu mare vigilență, de cum se dă drumul la bilete. Casa de bilete online s-a deschis anul ăsta pe 7 iunie, cu 4 zile înainte de festival, iar în câteva ore majoritatea proiecțiilor erau deja pline-ochi. Annecy-ul nu e pentru leneși!

Excepția sistemului de rezervări a fost competiția de Virtual Reality, unde trebuia să te înscrii pentru vizionări în persoană, la fața locului, pe o listă de hârtie, cât mai devreme în ziua vizionării. Camera de vizionări s-a dovedit greu de găsit, mai ales că voluntarii foarte tineri de la centrul Bonlieu nu știau nici ei unde se află, dar adevărul e că n-am avut niciodată simțul orientării.

Ce e de văzut?

În fiecare zi a festivalului se întâmplă în același timp și de dimineață zeci de lucruri de interes pentru amatorii de animație, un adevărat ospăț culturalo-artistic. Ediția 2023 a inclus, printre altele: „Art College 1994”, noul lungmetraj al lui Liu Jian (care a fost subiectul unor controverse politice acum câțiva ani cu „Have a Nice Day” ); SF-ul francez „Mars Express”, foarte lăudat la Cannes; „Slide”, noul lungmetraj al lui Bill Plympton; un scurtmetraj nou de Georges Schwizgebel; proiecții speciale în avanpremieră pentru producții Disney/Pixar (“Elemental”), DreamWorks („Ruby Gillman, adolescenta kraken”), Netflix („Nimona”); masterclass-uri cu Guillermo del Toro, Barry Purves, Eric Goldberg; o prezentare a studiourilor Aardman; un preview exclusiv pentru filmul Migration, produs de Illumination (“Despicable Me”) și regizat de Benjamin Renner („Ernest și Celestine”); un program special dedicat animației mexicane…și așa mai departe, broșura cu programul oficial condensează toate astea într-un tabel extrem de complicat.

Care e atmosfera?

În fiecare zi, orașul era plin pretutindeni de tineri în haine care de care mai colorate și nonconformiste, purtând la gât acreditările și pe umeri trăistuțe cu brandingul oficial. Proiecțiile au propriile ritualuri: am avut ocazia să văd cu ochii mei cum se aruncă avioane de hârtie spre ecran înainte să înceapă filmul (aplauze energice pentru cine reușește să nimerească ecranul!), și să aud cum publicul strigă entuziast LAPIN! (încurajat de staff) ori de câte ori apare un iepuraș în promo-ul festivalului.

Pentru că anul trecut am făcut un curs de animație stop-motion cu studiourile Aardman, sunt membră în mai multe grupuri de WhatsApp care au organizat o reuniune la festival, și din ce am auzit de la ceilalți membri, petrecerile de la festival sunt de mare angajament. Eu nu am participat, nu mai sunt așa tânără și entuziastă și mă găseam la puțină vreme după o pierdere în familie. Annecy-ul însuși era oarecum în doliu (un atac terorist avusese loc doar cu câteva zile înainte, într-un loc de joacă pentru copii) dar asta nu a știrbit cu nimic veselia evenimentului, chit că în primele zile s-au anulat câteva proiecții în aer liber.

Că veni vorba de proiecții în aer liber: colțul meu de Annecy preferat a fost peluza de lângă lac, unde în fiecare seară se înălța un ecran uriaș și aveai ocazia să asculți, la întâmplare, în timp ce faci o plimbare oarecare, un interviu cu omul care a animat duhul din Aladdin (de pildă).

Din amintirile mele de la ediția 2023:

– Inventatorul (regia: Jim Capobianco), un lungmetraj din competiția oficială care îl transformă pe Leonardo Da Vinci în erou educativ pentru copii, cu tot cu cântecelele de rigoare.

Personajele au un design simpatic care amintesc intenționat de niște jucării din lemn, animația stop-motion, cu interludii 2D, e foarte atrăgătoare vizual. Scenariul se adresează însă clar spectatorilor mai mititei și nu cred că va fi la fel de distractiv pentru părinții lor, în special din cauza cântecelor.

– Nimona (regia: Nick Buono, Troy Quane), care e deja disponibil pe Netflix. Filmul a fost extrem de popular la Annecy și ovaționat minute în șir de către public, dar eu nu pot să zic că am fost la fel de impresionată. Ca fan al benzilor desenate cu Nimona scrise de ND Stevenson, e inevitabil să le compar cu ecranizarea, iar filmul e cu siguranță mai convențional și mai melodramatic decât cartea. Nimona e un personaj haotic și amuzant, dar varianta ei cinematografică e aceeași poveste a bietului outsider oropsit pe care o știm din toate filmele de animație ale marilor studiouri. Animația arată cam neșlefuit și aduce cam mult a joc video.

– “Black Hole Museum” și „Body Browser” de Su Wen-Chi în competiția VR, două producții experimentale despre dans și spațiu. Mi-e greu să spun dacă mi-au plăcut sau nu pentru că încă nu m-am obișnuit cu ideea de cinema VR dincolo de experiența în sine (care e încă ieșită din comun și memorabilă). Nu cred că VR e viitorul apropiat al filmului în general, costul echipamentului e încă prohibitiv, prea multe dificultăți tehnice, prea mult timp pierdut cu fiecare utilizator, și așa mai departe. Cred însă că formatul are posibilități narative încă neexplorate.

– La proiecțiile în aer liber, am avut ocazia să văd două lungmetraje din festivalul de anul trecut. “Interzis câinilor și italienilor” (regia: Alain Ughetto) e istoria în esență tristă dar nu fără umor a bunicilor lui Ughetto, emigranți italieni în Franța și Elveția. Eu însămi emigrantă, sunt vulnerabilă în fața poveștilor despre greutățile oamenilor care-și mută casa peste hotare, mai ales când sunt spuse prin animație stop-motion fermecătoare, așadar recomand fără rezerve acest film. “Faraonul, sălbaticul și prințesa” (regia: Michel Ocelot) e o antologie de basme în stilul obișnuit al lui Michel Ocelot, dar parcă mai puțin inspirat decât în trecut.

– Expoziții: “Evadare din Coteț 2” (prea puține marionete și înghesuite într-o cămăruță ascunsă la cucurigu într-un magazin); marionete și decoruri din “Interzis câinilor și italienilor” (adorabile, și prezentate foarte adecvat unei povești despre emigrație, în valize); personaje și desene ale artiștilor mexicani Los Calladitos pentru un serial care arăta foarte promițător; la castelul Annecy, o expoziție mare a artistului bulgar Theodore Ushev, de unde am aflat fascinată despre tehnica lui de animație cu picturi de ceară, care sunt topite (cu foehnul!) din nou și din nou între cadre.

Premiul cel mare a revenit lungmetrajului Linda veut du poulet! (regia: Sébastien Laudenbach, Chiara Malta), la care eu nu am prins bilete. Filmul a fost deja cumpărat de distribuitori internaționali, deci poate îl vom vedea și în alte părți curând.