de Laura Roman
În acest an găsim pe lista nominalizaţilor la Premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun film de animaţie”, un film realizat de Studioul Ghibli, sub regia lui Hiromasa Yonebayashi. Acesta este al doilea său film pe care îl regizează, primul fiind „The Secret World of Arrietty” (2010), frumoasa poveste a aşa-numiţilor „împrumutători” care trăiesc într-o lume secretă, ascunsă sub casă şi care luau, pentru a supravieţui, lucruri simple din lumea oamenilor, cărora aceştia nu le simţeau lipsa. Yoshiaki Nishimura, care semnează producţia, se află la a doua nominalizare, prima fiind pentru „The Tale of the Princess Kaguya”.
Bazată pe o carte scrisă de Joan G. Robinson în 1967, povestea prinde viaţă datorită viziunii lui Yonebayashi. Deşi de la început am remarcat că lipseşte acea magie specifică studioului Ghibli, te simţi atras în poveste datorită misterului care se elucidează abia la final. Până atunci, la fiecare schimbare începi să presupui: „Este o poveste despre prietenie?”, „Este o poveste romantică?” şi chiar dacă este destul de clar faptul că Marnie aparţine unei alte lumi, ai putea să te îndoieşti la un moment dat chiar de realitatea cele două lumi: „Care este lumea reală şi cea imaginată?”, „Este oare Marnie sau Anna personajul ireal?” şi aştepţi cu sufletul la gură să afli adevărul din spatele acestei poveşti. De fapt, este o poveste despre prietenie, dragoste si redescoperire, redată într-un cadru fantomatic şi narată cu tristeţe.
Filmul începe destul de banal cu o fetiţă bolnavă de astm, Anna, pe care mama sa adoptivă o trimite, la sugestia doctorului, la rudele care locuiau pe malul mării, unde se presupune că aerul curat îi va face bine. Acolo devine fascinată de conacul Marsh, aparent abandonat, şi Farul bântuit, pătrunzând într-o lume secretă, care i se arată în fiecare seară. Astfel devine protagonista unor aventuri incredibile, care o ajută, în cele din urmă, să se adapteze în societate, să îşi descopere trecutul şi să îşi găsească acel interior care îi lipsea: „There is an inside and outside. And I am outside.” (Există un interior şi un exterior. Eu sunt doar exterior.)
Animaţia clasică, 2D, specifică Studioului Ghibli, este plină de farmec, delicată, cu detalii abundente. De asemenea, întregul film este învăluit într-o aură de melancolie. Să se datoreze aceasta şi faptului că este posibil ca „When Marnie Was There” să fie cântecul de lebădă al studioului, anunţând dizolvarea departamentului de producţie? Ar fi păcat să pierdem unul din cele mai importante studiouri în ceea ce priveşte animaţia clasică, marcând finalul unei epoci în istoria animaţiei.
