Acum vreo săptămână, întreg Internetul a vuit (inclusiv prin colțuri care de obicei nu se omorau cu interesul pentru industria de animație) de știrea că prințesa scoțiană Merida, protagonista cu părul roșu din filmul Disney/Pixar Brave, a fost înregimentată de Disney în rândul Prințeselor Disney oficiale- ocazie cu care corporația noastră preferată a cadorisit-o și cu o schimbare de look de toată frumusețea: rochie mai sclipicioasă, sâni mai mari, talie mai subțire, și o privire mai senzuală și cu vino-ncoa în ochii-i acum conturați cu rimel și alte smacuri.
Însăși creatoarea inițială a Meridei, Brenda Chapman (regizoarea concediată cu cântec de Pixar cu puțină vreme înainte de lansarea filmului) a condamnat schimbarea de look, feministele de pretutindeni au condamnat-o și ele, iar o petiție online împotriva noii Merida a strâns peste 200 000 semnături.
Alți oameni au comentat de pe margine că schimbările sunt minuscule, sau că Merida e doar un desen animat cu care nu ar trebui să ne batem capul atâta, pentru că există copii care flămânzesc în Somalia și bătrâni care cerșesc pe străzi. Cetățeni care n-au pus în viața lor un creion pe hârtie în scop artistic au fost de părere că e vorba pur și simplu de efectele secundare ale transformării unui personaj 3D într-un desen bidimensional. Cel mai mult m-au distrat comentariile de pe site-ul de gaming IGN, al cărui public (caracterizat printr-o prezență puternică a băieților de 13 ani și a altor oameni care vor fi mereu, în adâncul inimii, niște băieți de 13 ani) a opinat că remodelarea Meridei e binevenită, pentru că femeile sunt cu atât mai atrăgătoare cu cât sunt mai slabe, și nimeni nu-și dorește să vadă grase nici măcar în desene animate.
În fine, Disney a părut, inițial, să cedeze presiunii populare și să retragă imaginea noii Merida de pe site-ul lor american, dar până la urmă a ieșit la iveală că ne-am bucurat degeaba. O angajată a companiei a explicat că deși imaginea oficială a Meridei rămâne cea din film, noul design este unul creat special pentru încoronarea ei ca prințesă Disney, și că va fi folosit în continuare, ocazional, pentru diverse produse promoționale.
Nu știu ce aș mai putea spune pe tema schimbărilor făcute Meridei și să nu se fi spus deja – sunt subtile, dar importante, și par să fi fost gândite de cineva care n-a văzut filmul. Schimbările fizice mi se par mai puțin importante decât schimbările de personalitate subînțelese: protagonista din „Brave” e o adolescentă care nu înțelege de ce trebuie să facă anumite lucruri cu viața ei, și nu altele, și să se îmbrace sau să se poarte într-un anume fel și nu altul doar pentru că s-a întâmplat să se nască cu cromozomi XX. Filmul critică pe față ideea că feminitatea poate fi impusă sau definită într-un mod absolut, precum și că orice persoană care e oficial de sex feminin ar fi datoare să fie „feminină” conform rolurilor și măștilor definite de societate. Merida e, de asemenea, o prințesă mai înfiptă în realitate decât celelalte protagoniste Disney, niște fetișcane prea tinere să-și deosebească genunchiul de cot, necum să se mai și mărite, dar care totuși devin nevestele unor prinți șarmanți ce în zilele noastre ar intra la închisoare pentru pedofilie (pare-se că Albă-ca-Zăpada din filmul lui Walt are 14 ani! ). Chiar dacă și în universul din „Brave” există magie și fantastic, cum-necum suntem nevoiți să privim adevărul în față: prințesele adevărate rareori se măritau cu cine voiau ele, și de obicei erau pur și simplu vândute în scopuri politice, la vârste fragede- o tradiție împotriva căreia Merida se revoltă. „Brave” e un film care ia stereotipul prințesei Disney și îl demontează bucată cu bucată, arătându-ne că o „prințesă Disney” clasică ar putea fi, de fapt, o ființă foarte nefericită, despărțită brutal de copilărie și de propriile dorințe, și nicidecum un ideal. Că oamenii care se ocupă cu marketingul la Disney au decis să ignore complet esența filmului și să o prezinte pe Merida drept o prințesă elegantă, dichisită și zâmbitoare, fericită să fie prințesă, e ca și cum posterul pentru Războiul Stelelor ni l-ar înfățișa pe Han Solo bând o cafea relaxat și vesel împreună cu Darth Vader. Merida e asimilată de ceea ce detestă- o trădare, practic, a personajului.
Mai e însă și alt aspect pe care nu l-am auzit criticat la fel de energic, și care pe mine m-a deranjat chiar mai mult decât schimbarea de look a Meridei: faptul că a fost, de la bun început, declarată o „prințesă Disney”, lucru pe care îl așteptam de când am auzit că Disney a cumpărat Pixar, dar pe care nu îl găsesc mai puțin regretabil doar pentru că e previzibil. Nu e vorba doar că eroina rebelă va avea acum o variantă artificială și zâmbăreață la Disneyland, precum și milioane de păpuși ieftine cu numele ei pretutindeni. Industria de film împarte, în general, producțiile în două categorii: filme cu protagoniști de sex masculin, care se adresează, chipurile, persoanelor de ambe sexe, și filme cu protagoniste fete sau femei, care sunt automat, indiferent de subiect, vârâte în categoria filmelor “pentru fete”, așa-numitele chick flicks, un gen disprețuit pe scară largă și considerat superficial, stupid și lipsit de valoare. Asta pentru că producătorii de film par să considere de necrezut că bărbații ar fi dispuși să considere importantă sau interesantă o poveste despre femei. Din cauza asta, protagonistele de sex feminin sunt rare și prost scrise în afara producțiilor explicit “feminine” (care sunt, de asemenea, per ansamblu, foarte prost scrise și concentrate numai pe măritiș, pantofi și alte chestii rozalii.) Fenomenul e la fel de răspândit și în cazul filmelor pentru copii- filmele Disney clasice, cu prințese, sunt considerate „filme pentru fetițe”, ironizate de toată lumea, iar cele făcute de Pixar, care nu avuseseră, până la „Brave”, un personaj principal feminin, sunt „filme pentru toți copiii”.
„Brave” ar fi putut fi un prilej de a contracara stereotipul: un film despre o fată și mama ei, cu prestigiul Pixar drept sprijin, cu potențial de a plăcea oamenilor de ambe sexe și de toate vârstele, care ar fi putut schimba preconcepția că un film despre fete (sau, și mai și, despre prințese) e automat o poveste pentru fetițe, un film Disney rozaliu și degrabă vânzătoriu de diademe, fundițe și alte asemenea. Dar acum, s-a terminat: Merida e o „prințesă Disney”. Carevasăzică, oricât am pretinde noi că nu e la fel de superficială și fandosită ca celelalte, Disney a hotărât că e, și i-a pus ștampila. Oficial, nu mai e „cool” să ne placă de Merida.
Și toate astea deși Merida nici măcar nu e o creație Disney. (Nu că Disney s-ar purta mai frumos cu propriile eroine- păpușile și alte materiale promoționale cu Mulan, chinezoaica războinică din filmul cu același nume, o înfățișează într-un kimono roz lucios pe care Mulan îl poartă- și detestă profund- timp de vreo trei secunde în film, în loc de armura ei de soldat). Să ne bucurăm deci că Disney n-a reușit, să cumpere, încă, Studio Ghibli- altminteri, cine știe cu ce rochie cu brizbrizuri am vedea-o pe eroina din “Prințesa Mononoke” în magazine.
În imagine: Brave cosplayers în Glasgow. Fotografie realizată de Nadia Barbu
