Zilele trecute am convins un prieten să vadă filmul de animaţie „The Lorax” [2012, regia: Chris Renaud şi Kyle Balda, voci: Danny DeVito, Zac Efron, Taylor Swift, Betty White..] – povestea protectorului pădurii, care încearcă să păstreze echilibrul natural şi să protejeze copacii de acţiunea distructivă a omului. În acest context, mă gândeam la faptul că noi, ca public, de cele mai multe ori consumăm ceea ce ni se oferă în format vizual şi trecem mai departe, fără a încerca, însă, să aflăm povestea din spatele poveştii. În cazul de faţă, sunt mulţi cei care au auzit şi poate chiar au văzut filmul menţionat, precum şi “Horton Hears a Who!” [2008, regia: Jimmy Hayward şi Steve Marino, voci: Jim Carrey, Steve Carell, Carol Burnett..], dar puţini cunosc pe cel care a creat aceste poveşti simpatice: Dr. Seuss, fapt pentru care am decis să vi-l prezint.
Dr. Seuss, pe numele său adevărat Theodor Seuss Geisel (1904-1991), a fost un prolific scriitor, poet şi desenator de origine americană, cunoscut mai ales pentru cărţile sale dedicate copiilor, scrise în mare parte sub formă de poezie. După finalizarea studiilor la Dartmouth College, a urmat pentru scurt timp (1925 – 1926) literatura la Oxford. Se spune că îl interesa mai mult să deseneze pe caiete decât să ia notiţe, colega lui – Helen Palmer – spunându-i că este o nebunie să urmeze cariera de profesor, când este foarte clar că ceea ce îşi doreşte cu adevărat este să deseneze. Helen Palmer avea să-i devină soţie în 1927.
De ce Dr. Seuss, de unde acest nume? Seuss [pronunţia corectă este Zoice] este un nume bavarez, fiind numele de fată al mamei sale Henrietta, ai cărei părinţi au emigrat din Bavaria (regiune din actuala Germanie) în secolul al XIX-lea. Seuss era şi al doilea nume al său – Theodor Seuss Geisel – însă familia şi prietenii îi spuneau Ted. O teorie a folosirii numelui Dr. Seuss ar fi că îşi păstra numele adevărat pentru momentul în care avea să scrie marele roman american aşa cum şi-a propus, fapt care, din păcate sau din fericire, nu s-a întâmplat. În 1955 i se conferă primul titlu de doctor honoris causa, deşi nu a finalizat niciun doctorat propriu-zis.
Cariera sa a debutat în publicitate cu o reclamă la Flit (spray anti-ţânţari): la un picnic, ţânţarii se îndreaptă spre copil, mama strigă: „Quick, Henry, the Flit!” [Henry, adu repede Flit!], iar tatăl caută spray-ul pentru a salva ziua. Sloganul a devenit cunoscut la nivel naţional, fiind folosit la radio, chiar şi în muzică.
De ce cărţi pentru copii? Dr. Seuss susţinea faptul că în urma contractului încheiat cu Standard Oil (creatorii produsului Flit), i se interzicea să utilizeze forme multiple ale scrisului, singura care nu era menţionată fiind literatura pentru copii. Întrucât soţia sa nu putea să aibă copii, pentru a închide gura prietenilor care se lăudau cu copiii lor, îşi inventează un copil imaginar – Chrysantheum-Pearl, căruia-i atribuie numeroase reuşite şi îi dedică cea de-a doua carte. Adeseori oamenii îl întrebau cum de o persoană fără copii poate să scrie atât de bine pentru aceştia, iar răspunsul lui era: „You make’em, I’ll amuse’em!” [Voi îi faceţi, eu îi amuz]. În 1968, în urma căsătoriei sale cu Audrey Stone – cea de-a doua soţie – devine tatăl a două fete vitrege.
Dr. Seuss şi al doilea război mondial. În perioada celui de-al doilea război mondial, Dr. Seuss s-a alăturat armatei, fiind responsabil de departamentul de animaţie. În acest timp a realizat afişe, a creat animaţii de propagandă, precum şi o serie de filme de instruire pentru soldaţi, grupate sub titlul „Private Snafu” – scrise împreună cu P.D. Eastman şi scriitorul Munro Leaf şi animate de Warner Bros., folosind vocea lui Mel Blanc.
În 1945-46 scrie „Our Job in Japan”, care va sta la baza documentarului „Design for Death” (1947, regia: Richard Fleischer, 48 minute) – un documentar despre cultura japoneză, scris împreună cu prima sa soţie, Helen Palmer – care a câştigat un premiu Oscar pentru cel mai bun film documentar în 1947. Un al doilea Oscar va fi câştigat de scurt-metrajul de animaţie „Gerald McBoing-Boing” (1950, regia: Robert Cannon, 7 minute), povestea unui copil care se exprimă prin sunete în loc de cuvinte.
După al doilea război mondial, în 1954, Dr. Seuss a reuşit să îşi depăşească animozitatea pentru japonezi, scriind cartea „Horton Hears a Who!” ca o alegorie a ocupaţiei americane, pe care o dedică unui prieten japonez. În 2008 Blue Sky Studios produce filmul de animaţie cu acelaşi nume, care ilustrează povestea unui elefănţel, care descoperă existenţa unei lumi microscopice pe un fir de praf, misiunea sa fiind de a găsi un loc sigur pentru locuitorii oraşului numit Whoville. Principala idee a filmului este că toţi suntem persoane, oricât de diferite am fi (A person’s a person, no matter how small) – aşa cum locuitorii oraşului Whoville păreau atât de mici, greu de crezut că ar fi putut să existe cu adevărat, astfel şi noi putem fi un fir de praf poate într-o lume uriaşă, în care încercăm să supravieţuim şi să ne facem cunoscută prezenţa.
Imaginarul Dr. Seuss. Ilustraţiile timpurii ale Dr. Seuss sunt sub forma unui desen haşurat lejer, realizat cu creionul, sau folosind acuarela. După al doilea război mondial apelează la abilităţile peniţei, folosind în principiu negru şi introducând, acolo unde considera că era necesar, 1 sau 2 culori, pentru ca în ultimele sale ilustraţii (ex. „Lorax”) să apeleze la farmecul culorilor. Îi plăcea să realizeze desene elaborate, complexe, rezultat al fanteziei sale nebănuite, inventând arhitecturi, animale ciudate şi o natură în continuă transformare. Mişcarea era redată prin procedeul clasic al liniilor, folosit şi pentru a reda acţiunea simţurilor (vedere, auz, miros). Dr. Seuss utiliza simbolismul pentru a reflecta evenimente reale, probleme cotidiene şi morale. Prin ritmul poetic folosit în cărţile sale încearcă să demonstreze micilor cititori faptul că cititul este o activitate amuzantă, o joacă.
Premiul Theodor Seuss Geisel. Premiul Theodor Seuss Geisel se acordă annual autorilor/ iustratorilor americani ai celor mai remarcabile cărţi pentru copii, publicate în limba engleză în SUA, în anul precedent. Câştigătorul este recunoscut pentru realizările literare şi artistice care dovedesc creativitate şi imaginaţie în atragerea copiilor în lumea lecturii. Premiul a fost instituit în anul 2004 şi acordat pentru prima dată în 2006.
