Filmul SF „Gardienii galaxiei” a obţinut încasări de 16,31 milioane de dolari de vineri până duminică, în cinematografele nord-americane, menţinându-şi poziţia de lider.
Lungmetrajul SF, în care abundă efectele speciale şi în care rolurile principale sunt interpretate de Chris Pratt, Zoe Saldana, Benicio Del Toro, Bradley Cooper şi Vin Diesel, prezintă povestea unui aventurier care se aliază cu patru extratereştri pentru a salva galaxia. Filmul „Gardienii galaxiei”, regizat de James Gunn şi distribuit pe plan internaţional de compania Walt Disney Pictures, a obţinut încasări de 16,31 de milioane de dolari de vineri până duminică, în cinematografele nord-americane, menţinându-şi poziţia de lider. Pelicula intrată în cinematografe în urmă cu cinci săptămâni are încasări totale de 274,6 milioane de dolari.
Pe locul al doilea în box office rămâne pelicula „Ţestoasele Ninja/ Teenage Mutant Ninja Turtles, cu încasări de11,75 milioane de dolari peste weekend . Filmul regizat de Jonathan Liebesman are încasări totale de de 162,4 milioane de dolari, în cele patru săptămâni de la premieră. Readucându-le la viaţă într-un film live-action pe îndrăgitele ţestoase, personaje extrem de populare în anii ’80, producătorul Michael Bay şi regizorul Jonathan Liebesman au fost desfiinţaţi de criticii de specialitate, însă acest lucru nu a împiedicat lungmetrajul „Teenage Mutant Ninja Turtles” să debuteze pe primul loc în box office-ul nord-american, în urmă cu patru săptămâni. Reuşita se explică prin faptul că spectatorii au luat cu asalt sălile de cinema pentru a vedea acest film – dovadă a faptului că, în ciuda vârstei sale, conceptul de „ţestoase ninja” a rămas vandabil până în zilele noastre.
Produs cu un buget de 125 milioane de dolari, filmul o are în distribuţie pe actriţa Megan Fox şi prezintă felul în care a început povestea extraordinară a celor patru super-eroi cu carapace: Donatello, Rafaelo, Leonardo şi Michelangelo. Graţie acestui succes de box office, producătorii de la Hollywood au anunţat deja că noua peliculă va avea o continuare, ce va fi lansată pe 3 iunie 2016.