„Garfield” își face intrarea în cinema din 17 mai 2024,dublat și subtitrat în limba română

Cinefili felinofili, avem vești despre povești miaunești: pe 17 mai 2024 se lansează pe marile ecrane noua animație „The Garfield Movie” – aventurile comice ale celebrului motan portocaliu și un prilej grozav de distracție pentru întreaga familie. Filmul va rula în cinematografe dublat și subtitrat în limba română.

Creat în anii ’70 de americanul Jim Davis, Garfield a devenit celebru în lumea întreagă, iar în 2013 chiar deținea recordul mondial Guinness drept personajul de benzi desenate cu cele mai multe apariții în presă.

Vă întrebați ce mai face acum năzdrăvanul Garfield? Ei bine, rămâne la fel de pofticios și de poznaș cum îl știm, doar că acum… se face mare! Și mai mare, și mai mare… A crescut, dar nu-și schimbă năravul: e sarcastic și leneș cât cuprinde și urăște zilele de luni (nu că s-ar duce la muncă). Singurul lucru care l-ar convinge să coboare din fotoliu ar fi, desigur, lasagna. Într-una dintre incursiunile de „pradă” în frigider dă bot în bot cu tatăl sau, Vic – motan stradal versat în… belele pisicești. Și acum, ce să vezi?, tocmai pune la cale un jaf de zile mari, așa că Garfield și Odie trec brusc de la viață confortabilă de apartament la o aventură nebună în aer liber, plină de adrenalină. Iuhuuu!

Când dă de greu, Garfield trebuie să-și murdărească labele ca să scape teafăr, cu toate cele nouă vieți din dotare (sau câte i-or fi rămas…). Cum se încheie aventura vedem în „The Garfield Movie” – din 17 mai 2024, în cinematografele din toată țara.

Aceasta este cea de-a treia producție Garfield, după Garfield: The Movie(2004) si Garfield 2 (2006), ambele live-action. Și iată că apare și prima animație, la exact 20 de ani de la lansarea primului film din serie.

În versiunea originală, în limba engleză, cu subtitrare în română, auzim vocile actorilor Chris Pratt (Garfield), Hannah Waddingham, Ving Rhames, Nicholas Hoult, Cecily Strong, Harvey Guillén, Brett Goldstein, Bowen Yang si Samuel L. Jackson (alias Vic), care interpretează pentru a doua oară o pisică, după rolul din Paws of Fury: The Legend of Hank(2022).

Regizorul Mark Dindal a mai realizat animații precum The Emperor’s New Groove(Disney), musicalul Cats Don’t Dance (Warner Brothers’) și Chicken Little(Disney). Scenariul „The Garfield Movie” este scris de Paul A. Kaplan, Mark Torgove și David Reynolds, pe baza personajelor Garfield® create de Jim Davis.

În versiunea dublată în limba română dau voce personajelor Codin Maticiuc (Garfield), George Ivaşcu (vic), Ada Navrot (Jinx), Andrei Mărcuță (Jon), Oana Predescu (Marge), Radu Câmpeanu (Noland), Neculai Predica (Otto), Gabi Costin (Roland), Mioara Curechian (Maria), Tudor Morgovan (instructorul de ciclism, bărbat din telenovelă), Viorel Ionescu (cântăreț italian), Bianca Ilie (femeie la telefon), Nicu Enescu (ghid de meditație), Adi Dima (operator telefon), Ionuț Grama (Mortăciune), Dragoș Ioniță (operator telefon), Geo Morcov (ajutor bucătar), Radu Budes (Vito), Maria Sandache  (personaje secundare: femei, ciocolată, fata găină, fata poză, femeie operator etc). Regia dublajului îi aparține Oanei Mereuță, iar inginerul de sunet este Paul Coman.

Având o durată de 100 de minute, animația este realizată de Columbia Pictures, Alcon Entertainment și DNEG Animation și distribuită de Sony Pictures, se adresează audienței generale și va rula pe marile ecrane în formatele 2D și 3D, cu subtitrare și respectiv dublaj în limba română.