Incredibles 2/ Incredibilii 2 o nouă aventură de familie pentru iubitorii de animații cu super eroi

Una dintre cele mai de succes animații cu super eroi revine pe marile ecrane cu o nouă poveste incredibilă în care Helen trebuie să refacă reputația familiei, iar Bob să găsească o soluție la provocările vieții de zi cu zi alături de Violet, Dash și micuțul Jack-Jack, care pare să fie revelația casei.

Filmul „Incredibles 2” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera în cinematografe pe 27 iulie 2018, în format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D (subtitrat), 4DX 3D (dublat) şi Dolby Atmos.

În „Incredibilii 2”, Holly Hunter și Craig T. Nelson dau viață lui Helen și Bob Parr, iar Sarah Vowell e vocea adolescentei sarcastice Violet. Huck Milner dă viață puștiului de 10 ani Dash, iar Samuel L. Jackson lui Lucius Best, cunoscut ca Frozone.

Alți actori care își împrumută vocile personajelor din animație sunt Brad Bird (vizionara fashionistă Edna “E” Mode), Bob Odenkirk (omul de afaceri Winston Deavor), Catherine Keener (experta în tehnică Evelyn Deavor), Jonathan Banks (Rick Dicker), Sophia Bush (eroul în devenire Voyd) și Isabella Rossellini (influenta avocată a Incredibililor).

Scris și regizat de Brad Bird și produs de John Walker și Nicole Paradis Grindle, filmul abundă în muzica compusă de premiatul compozitor Michael Giacchino.

Incredibilii 2

O familie ca oricare alta
Când a apărut pentru prima dată, super producția „Incredibles / Incredibilii” a devenit instant un hit în cinematografele din toate marile orașe ale lumii, adunând încasări de peste 633 de milioane de dolari și câștigând un premiu Oscar pentru cel mai bun film de animație.

Succesul n-a constat însă în puterile eroilor sau anti-eroilor, potrivit regizorului Brad Bird, ci tocmai în dinamica familială. „Eu cred că oamenii se identifică ușor cu personajele din film și ăsta e principalul motiv pentru care super eroii sunt așa de îndrăgiți. «Incredibilii» și «Incredibilii 2» sunt practic filme despre o familie ca oricare alta”.

De la lansarea primului film „Incredibilii”, în 2004, producțiile cu supereroi au devenit foarte populare, însă asta nu stirbește cu nimic povestea actuală, din contră. „Ideea că supereroii noștri își pot face griji legate de job, salariu sau plata chiriei e încă foarte captivantă. Provocarea lor este să se descurce în viață, chiar dacă au super puteri trec prin aceleași provocări ca noi”, explică regizorul.

Helen trece în prim-plan
În noua poveste a „Incredibililor”, Helen are parte de propria aventură, devenind unul dintre personajele cheie ale filmului. „Am vrut ca asta să fie aventura lui Helen și m-am gândit cum se va simți Bob în situația asta, mai ales că are parte și de multe responsabilități domestice”, spune regizorul filmului.

„Bob nu e un tată rău. E doar puțin cam plin de sine și crede că se descurcă în orice situație. Orice părinte, sunt convinsă, ca va recunoaște că sunt momente în care ești la pământ, mai ales când ai un toddler în peisaj. Iar Jack-Jack pare toddler-ul clasic, face numai ce vrea el și se enervează instant dacă i se interzice ceva”, explică producătoarea filmului Nicole Paradis Grindle.

Aventura lui Helen este plină de provocări și în afara casei, mai ales că în noul film își face apariția un răufăcător periculos și genial. „Răufăcătorul ăsta e diferit și poate manipula oamenii de la distanță, iar Helen e singura care îl poate opri și poate restabili echilibrul, iar dacă ea dă greș, misiunea ei de a îi readuce pe Incredibili nu poate reuși”, spune producătorul John Walker. „Incredibilii sunt ilegali, iar ca să le schimbe statutul, Helen trebuie să schimbe legea. Însă, ca să schimbe legea, nu are altă soluție decât să o încalce. Iar pentru a-și salva familia, trebuie să o părăsească”, adaugă supervizorul poveștii, Ted Mathot.

Potrivit regizorului Brad Bird, povestea caută un echilibru între aventură și aspectele banale ale vieții de familie, e ca un fel de dans între ordinar și fantastic. „Nu există una fără alta, o vedem pe Helen cum răspunde la telefon – în mijlocul unei lupte cu răufăcătorii – ca își ajute copilul care nu-și găsește pantofii”, mai spune Bird. Sau o vedem pe Violet cum își folosește puterea invizibilității exact când se simte umilită. „Publicul va empatiza cu asta, toți facem așa uneori”, completează Bird.

Filmul a fost editat în așa manieră încât să reflecte dualitatea vieții familiei Parr, cu schimbări dese de planuri, de la misiunile lui Helen, la viața de familie.

Un tribut adus primului film
Creatorii noului film „Incredibilii” aduc un tribut primei producții, recreând atmosfera ei, care a fost inspirată de filmele cu spioni, mai ales cele ale anilor ´60. De la arhitectură, la mașinile folosite, până la personaje, pelicula originală respira un aer al anilor ´50-´60, cu ceva accente actuale.

„Nu ne-am propus să redăm anii aceia, ci amintirile oamenilor legate de ei. E ca un fel de viitor retro”, spune designerul de producție Ralph Eggleston. Noul film abundă în arhitectura de la mijlocul secolului trecut, iar personajele nu sunt neapărat reale, ci mai degrabă autentice. „Nici măcar nu e vorba de realitate aici, ci de autenticitate. Personajele sunt autentice, chiar dacă gleznele lui Bob sunt foarte mici, iar umerii lui nu încap în același timp pe ușă”, mai spune el.

SUPER FAMILY -- In Disney Pixar’s “Incredibles 2,” Helen (voice of Holly Hunter) is in the spotlight, while Bob (voice of Craig T. Nelson) navigates the day-to-day heroics of “normal” life at home when a new villain hatches a brilliant and dangerous plot that only the Incredibles can overcome together. Also featuring the voices of Sarah Vowell as Violet and Huck Milner as Dash, “Incredibles 2” opens in U.S. theaters on June 15, 2018. ©2017 Disney•Pixar. All Rights Reserved.

Sinopsis
Familia de supereroi iubită de toată lumea se întoarce cu o nouă aventură în „Incredibilii 2”. Numai că, de data aceasta, Helen (vocea lui Holly Hunter) e în centrul acţiunii, lăsându-l acasă pe Bob (vocea lui Craig T. Nelson) pentru a încerca să se descurce împreună cu Violet (vocea lui Sarah Vowell) şi Dash (vocea lui Huck Milner) cu actele de eroism ale vieţii normale, de zi cu zi. Adaptarea e grea pentru toată lumea şi devine cu atât mai grea cu cât nimeni din familie nu ştie care sunt superputerile bebeluşului Jack-Jack, care apar spontan şi imprevizibil. Dar atunci când un nou ticălos urzeşte un complot genial de periculos, familia de Incredibili şi Frozone (vocea lui Samuel L. Jackson) trebuie să găsească o cale de a lucra din nou împreună, ceea ce e mult mai uşor de spus decât de făcut, oricât ar fi ei, cu toţii, de incredibili.