Regizorul Victor Antonescu a realizat filme de animție, precum “Greierele și furnica”, “Robinson Crusoe”, “Mihaela la dentist”, “Roboțelul Mihaelei”, “Grădina Mihaelei”, “Mihaela detectiv”, “Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor”, etc. Victor Antonescu s-a impus peste ani ca o personalitate de seamă a animației românești fiind unul dintre creatorii de bază ai studioului cinematografic Animafilm.
Producția “Robinson Crusoe” (1973) regizată de Victor Antonescu a intrat în istoria cinematografiei românești ca primul lungmetraj de animație românesc realizat în România. Acest film a fost realizat în co producție cu studioul Corona Cinematografica din Italia. Flmul a rulat în țară doar dupa 1990, în întregime sau în episoade. Cenzura comunistă s-a opus difuzării acestuia pentru că era interzis să rîzi la imagini cu triburi primitive sau cu personaje de culoare, „pretenii” de atunci ai lui Ceaușescu. Personajele principale sunt Robinson Crusoe (cu vocea lui Ion Caramitru în versiunea românească), animalele sale – papagalul bețiv (Paul), pisicuțele (Lip și Lap) și cîinele somnoros (Daniel) – și băștinașii de pe insulă conduși de Bongo-Bongo, care urzesc plan după plan pentru a-i putea prinde și mînca pe naufragiați. Una dintre cele mai memorabile scene se petrece în momentul unei urmăriri cu bărcile pe rîu. Băștinașii vîslesc, apropiindu-se tot mai mult de eroi, și silabisind mereu „unga-dunga-papadunga!”. Papagalul, speriat, îl încurajează pe Robinson: „Hai mai repede, că ne papă dunga!”, după care: „Dacă scapăm de ăștia, jur să mă las de băut!”. Bineînțeles că au scăpat, dar papagalul a revenit la vechiul sau viciu… În perioada comunistă, România a realizat doar două lungmetraje de animație, ambele regizate de Victor Antonescu. Este vorba despre producțiile “Robinson Crusoe” și “Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor”. Întreaga sa activitate artistică a fost răsplătită cu numeroase premii interne și internaționale. Începând din 1968, Victor Antonescu se ocupă cu un deosebit simț pedagogic de pregătirea viitoarelor cadre de animatori, iar rezultatele muncii sale nu au întârziat să apară. Producția studioului Animafilm, a crescut de la an la an, ajungându-se de la 18 acte în 1968 la 57 de acte în 1986.
Cum ați ajuns să regizați acest film de animație?
Era prin anul 1970 cînd am luat diploma de onoare la Milano cu prima fabulă realizată de mine. Este vorba despre „Greierele și furnica” din serialul „Fablio le magicien”. Partenerul cu care urma să colaborez la acest film, era domnul Alberto Chimenz, cunoscător al țării noastre din multele colaborări pe care le-a avut cu Româniafilm în decursul timpului. El a propus realizarea acestui lungmetraj în colaborare cu noi, în condiții de coproducție, noi realizând de fapt întreaga muncă iar partea italiană se obliga să asigure toate materialele necesare și să completeze cu valută 50% din valoarea devizului filmului. Mai erau și alte clauze privind difuzarea filmului și trebuie să menționez acest lucru deoarece România putea vinde lungmetrajul în toate țările socialiste din acea vreme, în cîteva țări din Europa de origine latină, în America de Sud, dar și într-o serie de țări din Extremul Orient. Partea italiană își rezerva dreptul de difuzare în Italia și în restul țărilor din Europa și avea exclusivitate pentru Statele Unite.
Directorul studioului Animafilm din acea vreme, domnul Marin Paraianu m-a desemnat să realizez această primă mare încercare, bănuiesc că din considerente profesionale și organizatorice. Deja începusem să țin cursuri de pregătire pentru viitorii animatori. Aveam deja o echipă omogenă și de bună calitate care a fost întărită pentru acest proiect cu încă trei animatori de calibru. Aveam la dispoziție un an și jumătate doar pentru realizarea animației pe calc, timp în care practic nimeni nu mai beneficia de concediu.
În final, echipa de animație a fost alcătuită din cinci animatori de primă mărime, cu o bogată experiență, doi animatori începători și sase desenatori – intermediare. Chiar și ultimii menționați mai sus, erau dintre proaspeții „elevi” școliți de mine și deci fără rutina unei activități îndelungate.
Această echipă avea de realizat o animație complexă, cu multe personaje, care însuma în final circa 90′, echivalentul a peste 2400 metri.
La realizarea întregului film au fost necesare peste 300.000 de celuloide. Nu am mai numărat eroii de pe fiecare celuloid, dar cred că erau peste un milion.
În acea perioadă, norma de animație de complexitate medie (mișcare simplă, fără interpretare și dialog, cu unu – două personaje ) era de 27 metri (aproape un minut ). Complexitatea animației depățea de cîteva ori ceea ce se realizase pînă atunci în studiou. O dificultate în plus, a fost și faptul că activitatea la „Robinson Crusoe” nu trebuia să stînjeneascaă filmele aflate în producție și nici să nu afecteze planul de titluri al producției interne.
La „Robinson Crusoe” au fost multe situații cînd se mișcau și peste 20 de personaje în cadru, ca să nu mai pun la socoteală lip-sync-ul (sincronizarea mișcării buzelor cu dialogul) și jocul eroilor.
Trebuie să menționez aici, ajutorul neprecupețit pe care l-am primit de la omologul meu, din partea italiană, regizorul Francesco Maurizio Guido (Gibba) care ne-a ajutat în realizarea personajelor, story-boardului și al descifrării sincroanelor lip-sync-ului pentru limba engleză. Datorită acestui ajutor, am putut scurta perioadă de pregătire cu circa șase luni.
Este adevărat că filmul de animație „Robinson Crusoe” a fost cenzurat în perioada comunistă?
La sfârșitul lunii decembrie 1974 filmul a fost practic terminat. În ianuarie 1975 filmul este vizionat la două benzi, după cum erau uzanțele, de către președintele Consiliului Culturii, Dumitru Popescu.
După vizionare, filmul se întoarce în studiou și aflu că totul e în regulă și că președintele trebuie doar să oficializeze aprobarea.
După cîteva zile însă, filmul este cerut din nou la Consiliul Culturii pentru o nouă vizionare. După vizionare, seara, vine noul director al studioului, Lucia Olteanu (numită în această funcție cu circa un an în urmă) și îmi comunică faptul că filmului nu i s-a dat „bun de difuzare” și în consecință, Româniafilm urmează să modifice contractul cu partenerul italian.
În urma noului contract, România nu mai era considerată coproducător, toate drepturile revenind părții italiene. Difuzarea filmului va fi făcută în intregime de partenerii italieni, statului român revenindu-i un procent din încasările provenite din țările prevăzute în contractul inițial. Genericul filmului va oglindi în totalitate doar nume italiene.
Totuși, numele meu se regăsește pe generic dar sub numele de Anthony Victors. Alberto mi-a spus că dă bine un nume cu rezonanță anglo-saxonă. Ce mai conta…
Motivul oficial acestei decizii de oprire a filmului de la difuzare a fost acela că în filmul meu existau canibali și ținând seama de relațiile noastre cu țările africane… bla… bla… bla…
Directoarea studioului mi-a mai oferit si o „perla”:
– Dacă negrii erau albi, filmul mergea!…
Motivul real al opririi filmului a fost însă altul.
Oricum, „Robinson Crusoe” a fost primul lungmetraj de animație realizat în România. A fost o experiență utilă pentru noi toți iar faptul că la sfârșit, prin participarea financiară a părții italiene s-au acoperit în întregime costurile de producție, a reprezentat și un cîștig material pentru cinematografia națională.
Care scenă din „Robinson Crusoe” este reprezentativă? Cît s-a lucrat la scena respctivă?
Este greu să numesc o scenă reprezentatitivă din film. Mă voi rezuma totuși la două exemple pentru a vă face o idee cu problemele cu care s-au confruntat animatorii.
Primul. În secvența atacului nocturn, Robinson și prietenii săi aveau de înfruntat asediul a peste 20 de sălbatici printre care îi remarcam pe Bongo-Bongo și pe bucătar. Această secvență a fost animată de Eduard Sasu și a fost realizată în circa două săptămâni. Secvența avea doar 20 de secunde, dar conținea 6 scene, ce au fost filmate la cadraje diferite pentru diversitate acoperind astfel, prin montajul paralel folosit, aproape un minut din film.
Și al doilea exemplu. Scenele de la începutul filmului cu nava cuprinsă de furtună în care practic întreg cadrul se mișca. Cel care a dat viață acestor scene a fost Valentin Baciu și a muncit la realizarea lor mai mult de zece zile.
Cît costa un minut de animație?
Un minut de animație, complet, costa în jur de 45.000 de lei. Cînd spun complet, mă refer la un minut de animație în copie standard. Numai animația executată pe calc costa circa 4 – 5.000 de lei minutul. Calculele sunt aproximative.
Norma de animație era de 27 metri lunar, indiferent de salariul animatorului. Dacă aveam un animator cu un salariu mai mare, evident minutul de animație era mai scump. Mai tîrziu s-a încercat corelarea metrajului cu veniturile animatorilor, dar prin normarea acestei activități intrăm într-un hățiș birocratic din care nu mai puteam ieși. Organizarea muncii știa că filmul va avea între 180 – 240 de metri și că suma pentru realizarea lui era circa 300.000 de lei. Cum te descurcai în interiorul acestui deviz nu mai era treaba lor.
Cîți oameni lucrau pentru un minut de animație la „Robinson Crusoe”?
Eu am colaborat cu animatorii, repartizandu-le din cadrul unui episod, scene succesive cu același personaj. Acest lucru îmi garanta că animatorul, odată familiarizat cu personajul, va face mai puține erori de construcție a acestuia și în același timp, ritmul scenelor va avea unitatea cerută. Deci nu e vorba de cîți animatori realizau un minut, de la prima fotogramă și pînă la fotograma 1404. Ei puteau realiza la un episod de 10 minute (in cazul lui Robinson), zece secunde de foarte mare complexitate iar la altul să facă două minute. La un minut de film puteau lucra unul sau toți animatorii echipei, acest lucru fiind motivat de faptul că un minut de film este alcătuit dintr-o mulțime de scene calculate în secunde, fiecare scenă având complexitatea ei.
Al doilea lungmetraj de animație românesc este regizat tot de dumneavoastră. Mă refer la “Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor”. Acest film de animație aducea ceva nou în comparație cu primul lungmetraj de animație? Mă refer la tehnici de animație.
„Uimitoarele aventuri ale musșhetarilor” – conceput inițial ca un serial, m-a pus în situația în care, dacă doream să-l transform într-un lungmetraj, trebuia să găsesc o legatură între toate episoadele concepute fără acel – to be continued – din filmele de acest tip, fiecare episod fiind de fapt o poveste de sine stătătoare.
Am găsit soluția, prin crearea unor coperți ale povestilor și profitțnd de scena din romanul lui Dumas, în care mușchetarii surprind, prin hornul șemineului din han, discuția dintre cardinal și Lady de Winter, am construit o relație gen poveste în poveste, în care cele două tabere, aflate în conflict, să poată comunica folosind o cale asemănătoare, un horn. În acest sens am plasat eroii în aceeași locuință dar pe două nivele, așezând mușchetarii la parter iar familia cardinalului, la etaj.
Serialul a fost conceput în spiritul încetățenit, pe atunci în Animafilm, al lipsei dialogurilor. Motivul era o difuzare mai largă și fără costuri suplimentare pentru subtitrări sau dublaje în limbile țărilor ce achiziționau filmele noastre. Dar nu poți sta circa o oră și jumătate într-o sală de cinematograf, ca pe vremea filmului mut, fără să auzi măcar o replică. Ținând însă seama de introducerea dialogurilor, a trebuit să concep scene noi pentru acest lucru, însă din punct de vedere tehnic, nu am apelat la efecte deosebite.
În perioada comunistă cine alegea subiectele pentru realizarea filmelor de animație? Pe ce criterii?
În acea perioadă, grija noastră era aceea că scenariile propuse să se înscrie în „linia” generală a politicii, propunând subiecte generoase, în general educative, adresându-se unei arii cât mai largi de spectatori, în maniere de exprimare artistică cat mai variate. Scenariile erau propuse fie de regizorii studioului, fie de colaboratori din afară, iar in unele cazuri se apela la ecranizarea operelor unor scriitori de prestigiu, ca Tudor Arghezi, Ion Creangă, Al. Brătescu Voinești, Mihail Sadoveanu, etc.
Personal am optat pentru scenarii proprii, dar am realizat și cîteva filme ale căror scenarii au fost scrise de: I. Avian, Alexandru Mirodan, Francesca Ricinschi, Mihai Dimitriu, Radu Aneste Petrescu și Lucia Olteanu. Tonul glumeț, optimist cu care am îmbrăcat firul narativ la aproape toate filmele pe care le-am realizat, m-a călăuzit în intreaga mea activitate. Mi s-a părut chiar mai important decât abordarea unor teme cu profund caracter politic, cu atât mai mult cu cît publicul căruia mă adresam avea între 7 și 77 de ani.
Cîte animații românești sunt la Arhivele Naționale de Filme?
Din cîte știu, în Arhiva Națională de Filme, ar trebui să existe în jur de 1.500 de titluri.
Ce părere aveți despre filmul de animație românesc?
În privința filmului de animație românesc nu prea am ce să mai spun. Despre el se poate vorbi doar la trecut. Perspective? Pentru foarte mult timp, zero sau neimportante. Se fac tot felul de experimente, printre ele, multe sunt pur și simplu vulgare sau hidoase de te îngrozești cînd vezi tinerii cum se hlizesc la ororile de pe ecran și vreți să vă mai vorbesc despre viitorul animației? Există însă și o zonă în care foarte mulți animatori s-au refugiat din motive de perspectivă și de un trai decent și anume, industria jocurilor electronice. Știu că sunt în țară cîteva centre care au atras în această activitate peste 1.000 de specialiști în domeniu, iar activitatea depusă le asigură liniștea zilei de mîine. Cînd vor avea suficienți bani și cînd studiourile nu vor mai avea nevoie de ei, munca făcând-o programele robotizate, se vor gîndi, poate să se adune și să facă și un film de suflet. Dar pînă atunci e normal să se gîndească la ei și la familiile lor. Și tot pînă atunci vom vorbi despre filmul de animație românesc doar la trecut.
Ce parere aveți despre producția cinematografică Crulic?
La întrebarea despre filmul Crulic nu am ce să vă răspund. Am înteles că vom discuta despre filmul de animație și nu despre filme care conțin și miscare, folosind tehnici din filmul de animație tradițional.
Va recomand blogul regizorului Victor Antonescu, victor.tfm.ro
