Intilnirea cu universul Disney

220px-Snow_White_1937_posterCind spui Disney, te gindesti la copilarie, la momentele placute cind vizionai filmele de animatie clasice. Asteptam cu nerabdare ziua de simbata pentru a vedea fragmente din productile Disney la emisiunea Gala desenului animat, realizata de Viorica Bucur.

In perioada comunista, emisiunea Gala desenului animat de la TVR1 si cele 10 minute de desene animate difuzate seara la televiziunea bulgara, au dezvoltat o forma de socializare in rindul copiilor. Imi aduc aminte ca erau copii care au invatat limba bulgara, doar pentru a viziona acele desene animate. Eu si multi alti copii ne imbulzeam in fata avizierului de la ambasada bulgara, pentru a putea nota programul televiziunii de la Sofia. In anii copilariei, eu si cei de virsta mea, bateam mingea in fata blocului, cu cheia la git… Conversatile generatiei noastre incepeau cu subiectele legate de fotbal si se incheiau cu impresile noastre legate de ceea ce citeam si ceea ce vedeam la bulgari, punind accentul pe desene animate. Toti indrageam desenele Disney. Dupa fiecare vizionare a desenelor animate la tv, cei mici ieseau in fata blocului si imiteau renumitele personaje de animatie… Cei mici s-au identificat cu eroii lor din desene animate 🙂

Acest lucru a schimbat o generatie. Ma refer la comportament si atitudine. Acest consum de cultura cu ratia a ajutat la formarea generatiei tinere.

In perioada comunista, romanii au avut posibilitatea sa vada filme de animatie Disney si la video. Oamenii au facut un cult pentru productile americane vizionate la video (VHS). Imi aduc aminte ca a circulat un zvon ca cei de la securitate vor interzice vizionarea programelor tv straine si a casetelor video. Din fericire, nu s-a intimplat asa ceva 🙂 In scoala primara, colegii mei care proveneau din familii instarite (cu tati securisti si demnitari), au dezvoltat retele de schimb casete video. Astfel s-a promovat cultura media americana si… valorile democratiei. Asa am vazut multe productii Disney, inclusiv Mary Poppins.

Se stie ca romanii sunt indragostiti de productile clasice Disney. De fiecare data cind presa abordeaza subiectul desene animate, fac referiri la Gopo si la Walt Disney. In materialele video vox pop despre preferintele romanilor la capitolul desene animate, romanii spun ca adora filme animate clasice realizate de Disney.

Primul meu film de animatie pe care l-am vazut la un cinematograf a fost Snow White and the Seven Dwarfs/ Alba ca Zapada si cei sapte pitici la cinema Doina din Capitala. Cred ca aveam 3 sau 4 ani. Nu o sa uit niciodata prima vizionare de film la cinema. Urmaream cu multa atentie actiunea povestii… In acel intuneric al salii se auzeau vocile piticilor si a Albei ca Zapada, „dublate” de parintii copiilor prezenti la vizionarea filmului. Fiecare adult citea subtitrajul de pe marele ecran…

#incautareapovestii