Pompeii 3D prezintă unul dintre cele mai dramatice momente din istoria antică, dar şi o cutremurătoare poveste despre iubire şi supravieture, din 21 februarie, pe marile ecrane din ţară. Filmul este distribuit de MediaPro Distribution.
În 79 i.H. Milo (Kit Harington) este un sclav care devine gladiator invincibil în luptă, din dorinţa arzătoare de a câştiga mâna femeii iubite. Este îndrăgostit de Cassia (Emily Browning), frumoasa fiică a unui negustor înstărit, care a fost forţată de tatăl ei să accepte căsătoria pripită cu un senator roman corupt. În momentul în care vulcanul Vezuviu erupe, Milo trebuie să găsească o cale de a ieşi cât mai repede din arenă, pentru a-şi salva iubita înainte ca oraşul să piară sub lava încinsă.
Un film regizat de Paul W. S. Anderson şi distribuit de MediaPro Distribution, Pompeii 3D are premiera pe 21 februarie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Onești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Twins (Ploiești), Cine Grand Botoşani, Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Centrul Cultural Călăraşi, Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea).