Megamax, o nouă televiziune dedicată copiilor, va fi lansată în România pe 19 noiembrie, fiind disponibilă iniţial în grila UPC Digital.
Adresat în special băieţilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, Megamax propune o nişă cu emisiuni de animaţie şi aventură, care provin de la cei mai mari distribuitori din lume şi sunt unice pe piaţa de televiziune.
Canalul va fi dublat integral în limba română şi va fi difuzat timp de 6 ore, zilnic, în intervalul orar 14.00 – 20.00. Din ianuarie 2013, emisia Megamax va creşte cu 3 ore, iar începând cu luna aprilie, Megamax va fi difuzat pe parcursul întregii zile.
Serii care au înregistrat un mare succes în străinătate, precum „Transformers”, „Twisted Whiskers”, „Dex Hamilton” şi „Iron Kid”, vor fi difuzate pe acest post în premieră în România. Personajele Spark-e şi I-ron, doi roboţi din altă dimensiune, îşi vor face simţită prezenţa în multe din emisiunile postului.
În România, televiziunea Megamax se va alătura portofoliului de canale Chello Central Europe, din care mai fac parte, printre altele, Minimax, JimJam, TV Paprika, Sport1, Romantica şi MGM Channel.
Chello Central Europe face parte din compania Chellomedia, divizia europeană de conţinut a Liberty Global, Inc.