Va invitam sa redescoperiţi una dintre cele mai îndrăgite poveşti ale tuturor timpurilor. Mark Osborne, regizorul lui Kung Fu Panda, film care a fost nominalizat la premiul Oscar, vine acum cu prima adaptare animată a legendarei capodopere ce a fost scrisa in 1942 de Antoine de Saint-Exupéry, intitulata Micul Prinţ.
Eroina filmului este Fetiţa (Mackenzie Foy), pe care mama sa (Rachel McAdams) o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul (Jeff Bridges). Acesta îi prezintă micii sale prietene o lume extraordinară, în care totul este posibil si care ii era Fetitei total necunoscuta. Este lumea pe care i-a prezentat-o Aviatorului, Micul Prinţ (debutantul Riley Osborne). Aici începe călătoria magică şi emoţionantă a Fetiţei în universul Micului Prinţ. In acest mod Fetiţa îşi redescoperă copilăria şi învaţă că cel mai important lucru este să ai prieteni şi să înţelegi esenţialul vieţii prin prisma inimii; căci esenţialul nu poate fi văzut cu ochiul liber, ci poate fi cunoscut cu adevărat doar prin ochii sufletului. Filmul reprezintă un omagiu adus lui Antoine de Saint-Exupéry şi a extrem de popularei povestiri care a fost tradusă în peste 250 de limbi şi vândută în peste 145 milioane de exemplare în toată lumea.
Regia şi producţia animatiei Micul Print 3D, ii apartin lui Mark Osborne, care a fost co-regizorul filmului DreamWorks “Kung Fu Panda,” Alaturi de Osborne, filmul mai este produs si de Aton Soumache, Dimitri Rassam, respectiv Alexis Vonarb, toti trei fiind co-fondatorii On Animation Studios.
O echipă internaţională extrem de talentată în domeniul animaţiei a fost atrasă atât la Paris cât şi la Montreal, pentru a lucra la aceasta adaptare inedita, adaptare la care a mai contribuit si o distribuţie de zile mari: Jeff Bridges (Aviatorul), Rachel McAdams (Mama), Marion Cotillard (Trendafirul), James Franco (Vulpea), Albert Brooks (Negustorul), Mackenzie Foy (Fetiţa), Benicio Del Toro (Şarpele), Ricky Gervais (Vanitosul), Paul Giamatti (Profesorul), Bud Cort (Regele) şi Riley Osborne (Micul prinţ). Scenariul filmului a fost scris de Irena Brignull (“The Boxtrolls”) şi Bob Persichetti, pe baza unei povestiri create de Mark Osborne. Din punct de vedere tehnic, lumea Fetiţei şi a mamei sale este creată într-un stil cat se poate de „matur”, mai exact prin animaţie computerizată (CG), in timp ce lumea Micului Prinţ este realizata cu ajutorul unei tehnici de animaţie ceva mai „copilăroasa”, prin stop-cadru (stop-motion). Muzica filmului este compusă de inegalabilul Hans Zimmer.
Actorii care asigura dublajul filmului in limba romana sunt: Cristi Ifrim (Printul), Anedis Mihalache (Fetita), Vlad Radescu (Aviatorul), Anca Rosu (Mama), Gabi Costin (Profesorul), Marcelo Cobzariu (Omul de afaceri), Tamara Roman (Trandafirul) si Vlad Trifas (Sarpele).
Micul Print 3D va rula in cinematografele din toata tara incepand cu data de 4 Decembrie 2015 si va fi atat in varianta dublata cat si subtitrata.