Minimest revine cu povești pentru întreaga familie și ateliere pentru copii la Animest.19

Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili își redeschide universul plin de aventuri și lecții importante în perioada 4 – 13 octombrie. Minimest revine cu proiecții speciale, o competiție jurizată de copii, ateliere de animație, benzi desenate și reciclare artistică, precum și dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie. 

Scurtmetrajele pentru copii din programul celei de-a 19-a ediții Animest surprind anul acesta o mare varietate geografică și lingvistică și au personaje carismatice, cu care oricine se poate identifica. Temele lor aduc pe marile ecrane problemele globale ale omenirii văzute prin ochii copiilor sau redau perspective noi asupra unor subiecte dificil de abordat. Prin animație se creează o punte de comunicare și înțelegere, iar poveștile din cadrul Minimest 2024 propun soluții blânde și ușor de înțeles.

Anul acesta părinții vor putea petrece timp alături de cei mici, înainte sau după proiecțiile Minimest, la Cinemateca Eforie, unde va fi organizat Minimest Kids Corner – un loc plin de culoare și jocuri pentru toate vârstele.

Minimest – Competiția de filme pentru copii

24 de scurtmetraje din 20 de țări, cel mai mare număr de până acum, concurează la această ediție pentru Premiul secțiunii Minimest, acordat în urma voturilor oferite de membrii juriului format exclusiv din copii. Anul acesta Premiul secțiunii este oferit de ASAP România, programul de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute.

Realizate de studiouri de film deja consacrate, dar și de studenți ai universităților de arte, filmele de care copiii se vor îndrăgosti la această ediție vorbesc despre emoții, dependența de tehnologie, abuz, momente delicate care afectează un membru al familiei, drama refugiaților, toleranță și importanța prieteniei.

Dimineți de weekend pentru întreaga familie

În afara competiției, în diminețile de weekend vor rula pe ecranele de cinema din București povești de familie deja apreciate în festivalurile din întreaga lume. Direct de la Berlinale ajunge  în cadrul Minimest, Vulpea și iepurașul salvează pădurea / Fox and Hare Save the Forest (r. Mascha Halberstad), o aventură captivantă despre misiunea de căutare a unei bufnițe dispărute, enigma unui lac apărut misterios și salvarea pădurii de la inundație. Filmul va fi distribuit în România de Bad Unicorn, din noiembrie. 

Continuarea poveștii Douniei, fetița siriană pe care războiul a obligat-o să plece din țara sa, se va vedea în premieră în România. Dounia în țara mare și albă / Dounia – The Great White North, în regia acelorași André Kadi și Marya Zarif, dezvăluie provocările adaptării eroinei în țara adoptivă, Canada, și lupta ei de a-și păstra identitatea și tradițiile, în timp ce integrează altele noi și își creează o viață diferită de cea cu care era obișnuită. 

O producție marca Disney|PIXAR va încânta întreaga familie într-una din diminețile de weekend promise de Minimest: Suflet / Soul (r. Pete Docter, Kemp Powers), călătoria fantastică a unui profesor de gimnaziu, pasionat de jazz, care învață despre cum se contruiește sufletul și care este esența lui. Personajele prind viață prin intermediul vocilor cunoscuților actori de film Jamie Foxx, Tina Fey și Graham Norton.

Un lungmetraj animat pentru întreaga familie este și Aventurile unui cățel parizian / Stinky Dog, Happy Life in Paris! (r. Davy Durand, Vincent Patar și Stéphane Aubier), o aventură pe străzile pariziene a doi prieteni de nedespărțit, Chien Pourri și Chaplapla, care stârnește invidie și suspiciune în rândul patrupezilor canini. Proiecția filmului în cadrul Minimest este organizată cu sprijinul Institutului Francez din București.

Ateliere pentru copiii curioși și pasionați de animație

În ambele weekend-uri din cadrul Animest.19, artista de animație 2D Nicoleta Miron revine la festival cu două propuneri de ateliere interactive. Astfel, pe 5 și 6 octombrie copiii cu vârste între 9 – 12 ani sunt așteptați la un atelier de animație stop-motion în care, cu ajutorul pieselor de Lego, vor construi o întreagă poveste prin intermediul căreia vor face primii pași în această lume fascinantă. Zilele de 12 și 13 octombrie sunt dedicate celor cu vârste între 6 – 8 ani pe care Nicoleta îi va învăța cum să recreeze din plastilină personajele pe care le-au descoperit în lungmetrajele din cadrul Minimest și să le pună în situații imaginate de ei. „Aventura de a crea povești și de a explora animația începe mereu cu voie bună, dorința de a întâlni copii noi și o pasiune pentru creație. În cadrul atelierelor îmi doresc să îi încurajez pe copii să fie deschiși și să-și exprime emoțiile, transmițându-le bucuria de a aduce la viață sentimente, povești și idei pe care le pot împărtăși lumii.”, a spus Nicoleta Miron.

În primul weekend Animest cei mici vor avea ocazia să participe și la ateliere de animație abstractă, organizate alături de Institutul Cervantes. În cel de-al doilea copiii vor lucra, sub îndrumarea Annei Florea, la prima lor bandă desenată, în cadrul a două ateliere organizate în parteneriat cu ASAP România. În timpul săptămânii, în zilele de 7 – 10 octombrie, Minimest le propune copiilor cu vârste între 12 și 15 ani, un atelier de reciclare artistică, sub îndrumarea artistei berlineze Nikki Schuster, care le va descoperi noi perspective atât asupra orașului, cât și asupra felului în care pot fi reinventate obiecte aparent banale. Atelierul de reciclare creativă este organizat la Animest cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.

Mai multe detalii despre program și înscrieri se vor regăsi curând pe site-ul Animest

Filme accesibilizate pentru copii cu deficiențe de auz în cadrul Animest.19

Dincolo de programul obișnuit al Minimest, din fiecare weekend de festival, anul acesta Animest aduce în programul său mai multe proiecții accesibilizate pentru copiii cu deficiențe de auz, prin intermediul proiectului „Ochi și urechi”

Astfel, cei mici sunt așteptați la o selecție de scurtmetraje din colecția rețelei AFN – Animation Festival Network, accesibilizate. De asemenea, pe 11 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, sunt invitați să vadă Leo, marele inventator / The Inventor (r. Jim Capobianco și Pierre-Luc Granjon), o animație stop-motion despre marele inventator Leonardo da Vinci, nominalizată la Annie Awards 2024 și prezentă în competiția oficială Annecy. Filmul are subtitrare descriptivă și interpretare în limba semnelor române. 

Pentru proiecția neaccesibilizată a filmului, dialogurile au fost adaptate ca viteză de citire și simplificarea textului, să poată fi parcurse de copii chiar și în afara secțiunii Minimest. Proiecțiile vor avea loc în prezența regizorului. Lungmetrajul este distribuit în România de YAY Films.

Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, cofinanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene și de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Institutul Francez și Ambasada Franței, Instituto Cervantes, Institutul Italian de Cultură din București, Forumul Cultural Austriac, Institutul Listz – Centrul Cultural Maghiar, Centrul Ceh, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Animation Festival Network