Studioul de animatie FrameBreed din Capitala a realizat reclamele pentru agentia de turism Christian Tour.
„Probabil ati vazut deja online, la tv sau in printurile de pe strada, campania celor de la Christian Tour ale carei personaje principale sunt reprezentate de o familie de suricate, in varianta romaneasca. Am avut ocazia sa ne ocupam de toata partea de creatie si realizare, de la scenariu pina la produsul final. Asa s-au nascut fragmente din viata Familiei Suricescu”, au declarat cei de la FrameBreed.
Production: FrameBreed
Director: Andrei Brovcenco
Art: Vasile Brovcenco
Animation: Liviu Dinu
Modeling: Vasile Brovcenco, Andrei Cirdu, Alin Dumitru
Rendering: Vlad Maftei, Andrei Brovcenco
Compositing, edit: Alin Dumitru
Music and Sound: Film Factor
„Am avut libertatea de a ne imagina tot felul de situatii si stiluri de animatie ce au dat nastere la o groaza de scenarii, previzualizari si teste prin care am prezentat ideile clientului. In acelasi timp am vrut sa venim cu ceva amuzant si specific noua. Ne-am gindit ca fiecare spot trebuie sa fie memorabil individual, iar intreaga poveste a familiei de suricate sa reiasa din vizionarea tuturor spoturilor. Am incercat sa definim un tata grijuliu si organizat, pastrind totusi o rivalitate dintre acesta si soacra usor excentrica, o mama care cauta mereu cele mai bune solutii pentru familia ei, dar si doi copii pusi pe nazbitii. S-a insistat multe pe alegerea costumelor si a designului personajelor, astfel incit fiecare sa poata fi incadrat intr-un pattern specific rolului in familie”
Making of Meerkat Family – Christian Tour
„In momentul in care trebuiau dezvoltate conceptele pentru intreaga campanie, echipa a cautat solutii si idei pentru toate aspectele decisive – de la stilul grafic si tipologia unei familii moderne, pina la cele mai potrivite voci si locatii ce ar urma sa fie reprezentate. Nu putine au fost documentarele urmarite si imaginile adunate ca referinta, atit pentru modelarea personajelor cit si un ghid vizual pentru a fi siguri ca putem implementa elemente realiste intr-un stil ce se aproprie mai mult de cartoon.
Din punct de vedere tehnic, au fost multe provocari, in special blana personajelor, care in orice productie de acest gen ridica probleme.
Povestea Familiei Suricescu continua, urmind sa mai apara doua spoturi in cadru aceleiasi campanii”, au adaugat reprezentantii studioului de animatie FrameBreed.