În ziua de azi studiourile de animație mari fac în principal filme 3d computerizate care arată oarecum la fel, dar nu și Laika – specialitatea lor sunt producțiile stop-motion extrem de detaliate și migăloase. Probabil de aceea studioul promovează cel mai intens procesul de fabricație al acestor filme făcute „de mână”: când mă gândesc la Paranorman sau Coraline, primul lucru care-mi vine în minte sunt clipuri cu marionetele in construcție, cu oameni care fac peruci pentru marionete, cu oameni care tricotează mini-pulovărașe pentru marionete și așa mai departe. N-am nici o obiecție în direcția asta, îmi place la nebunie să văd cum sunt făcute filmele Laika, dar în ce privește scenariul, amândouă m-au dezamăgit nițel. Nu pentru că n-ar fi fost reușite, ba chiar dimpotrivă. Toate filmele Laika au o premisă interesantă, care însă nu e dusă, parcă, suficient de departe în ce privește tonul, ca și cum scenariștii n-ar avea curaj să facă un film Prea neobișnuit și prea diferit de ce oferă în mod normal Hollywood-ul copiilor. Eram deci tare curioasă să aflu dacă filmul Laika nr 3, Boxtrolls, o să fie mai mult sau mai puțin curajos decât cele de până acum.
Boxtrolls se vrea destul de clar a fi o comedie, iar scenariul e plin de motive specifice filmelor „pentru întreaga familie”- protagonistul e un băiețel fără părinți, prietena lui cea mai bună e o fetiță băiețoasă (aici mi-am adus aminte de Hugo), avem o grămadă de creaturi mici și amuzante în fundal (aici mi-am adus aminte de Despicable Me), iar personajele negative vorbesc prea mult și-și explică planurile malefice oricui vrea să asculte. Povestea se învârte în jurul lui Eggs (adicătelea Ouă), un băiețel care a fost crescut de Boxtroli în subteran. Boxtrolii (adicătelea, trolii din cutie) sunt un fel de gremlini inofensivi și timizi, care trăiesc în cutii precum țestoasele în carapace și care colecționează și repară tot felul de mașinării. Oamenii din orașul de deasupra lor, însă, îi cred monștri mâncători de copii și îi vânează cu un serviciu de hingheri specializat, așa că Eggs (care vorbește în mod inexplicabil limba oamenilor, deși a fost crescut de creaturi cu limbaj nearticulat) trebuie să își salveze prietenii. Mai adăugați la rețetă urmăriri, discursuri impresionante și niște subalterni caraghioși pentru antagonistul principal, și iată, parcă avem un film pentru copii cu totul obișnuit.
Dar pentru că e vorba de Laika, printre ingrediente se găsesc și lucruri mai puțin roz. O poveste despre monstruleți adorabili care trăiesc în cutii sub un oraș intitulat Cheesebridge (adicătelea, Podul de Brânză) dă pe-afară de atâta drăgălășenie în teorie, însă decorurile din orașul sus-numit ar putea fi reciclate lejer pentru un film despre Jack Spintecătorul fără prea multe modificări, iar atmosfera e, fără nici un fel de ironie, Dickensiană. (ca să nu mai vorbim că toată lumea are, sau încearcă să aibă, accent britanic.) Sursa principală de conflict e lupta de clasă, ilustrată de dorința Hingherului de Boxtroli Archibald Snatcher de a parveni pe scara socială ca să se poată alătura aristocraților stupizi și distanți din Cheesebridge. Cu personajul lui Snatcher în mod special, animatorii se distrează testându-ne rezistența la grotesc: alergia lui la brânză e greu de privit, la fel și un număr muzical în travesti (din motive diferite). Boxtrolls e un film extrem de bine făcut, iar animația e minunată, dar nu e cam niciodată „drăgălaș”.
N-aș putea spune că Laika a nimerit de data asta formula echilibrului dintre convențional și îndrăzneț, ba chiar mi se pare că Boxtrolls se descurcă și mai puțin la capitolul ăsta decât Coraline sau Paranorman. Tema principală a filmului, anunțată sus și tare de la primul teaser, e că familia sunt cei care te iubesc, indiferent câți și cum sunt, dar pe ecran se întâmplă atâtea lucruri în același timp, încât nu ne amintim de ideea asta prea mult, iar Boxtrolii, chiar dacă dau numele filmului, sunt de fapt personaje secundare sau chiar terțiare.
Dar probabil pare că sunt mai dură cu filmul decât intenționez să fiu- mi-a făcut plăcere să-l văd, însă producțiile Laika sunt mereu atât de ambițioase și le aștept cu atâta nerăbdare încât sunt mai exigentă cu ele decât cu o animație oarecare. Filmele Laika sunt atât de aproape de a fi super-extraordinare, încât e frustrant când se opresc cu doi pași înainte. Dar am încredere că într-o zi vor reuși să ajungă acolo. Hai că poți, Laika.