Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în şedinţa de marţi, ca Romtelecom să scoată Minimax de pe platforma sa de satelit Dolce, fapt care se produce la 13 zile după ce compania a scos efectiv din grilele sale televiziunea pentru copii.
Romtelecom a scos, pe 3 octombrie, de pe platforma sa de satelit Dolce televiziunea Minimax, fără a avea atunci aprobarea CNA pentru modificarea grilei de programe în acest sens şi fără a-şi anunţa telespectatorii, unii dintre aceştia solicitând pe forumurile de discuţii ale companiei reintroducerea postului.
Pe 11 octombrie, însă, compania Romtelecom a depus o solicitare la CNA pentru modificarea grilei de programe a Dolce, în sensul scoaterii din grilă a postului Minimax. Motivaţia companiei Romtelecom în documentaţia depusă la CNA este aceea că a expirat contractul de retransmisie a televiziunii Minimax în grila Dolce, în prezent purtându-se negocieri cu distribuitorul acestui post, după cum au precizat reprezentanţii CNA, în şedinţa de marţi a Consiliului.
Astfel, membrii CNA au decis, marţi, să aprobe solicitarea Romtelecom. Membrii Consiliului nu au luat în discuţie o eventuală aplicare a unei sancţiuni în acest caz, în baza articolului 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”.
Înainte de a fi scos din grila de programe Romtelecom, postul Minimax putea fi vizionat de toţi clienţii platformei de satelit Dolce şi ai serviciului IPTV Dolce Interactiv, ca parte din aşa-numitele „pachete de bază”.
Sursa: Mediafax