Desene animate pentru Sarmalele Reci (VIDEO)

Radu Popovici a realizat animatia pentru videoclipul trupei Sarmalele Reci – MTV Is My Friend.

„Proiectul l-am inceput cu Loredana Bulgaru (Lush). Ea m-a invitat sa o ajut cu acest videoclip. Pe ea am cunoscut-o la Animation Worksheep, din 2017, si cumva de atunci am inceput sa lucram la videoclip. Am dezvoltat conceptul si scenariu impreuna cu ea si András Zoltán (Sarmalele Reci). Aceasta etapa de pre-productie a durat pana in aprilie 2018. Atunci am inceput sa animez propriu-zis. La etapa de animare, Lush nu a mai putut participa, asa ca am animat singur cap-coada. In mare parte este animat frame-by-frame (in tvpaint) si compositing-ul facut in After Effects. Am mai animat si 3D fundaluri si miscari de camera, dar putin, doar cat 3D permite After Effects. Au mai existat si cateva scene in care am facut puppet animation si cateva secvente de rotoscopie. Am terminat de animat in iulie 2019. A durat ceva realizarea clipului”, a declarat Radu Popovici pentru proanimatie.ro.

„MTV Is My Friend” este despre cum muzica poate da sens vieții. Un canal tv iconic al anilor trecuți care a inspirat generații întregi de tineri este luat ca simbol în cîntecul Sarmalelor Reci. Deși canalul cu același nume care a funcționat o vreme în România nu a difuzat decît sporadic muzica grupului, Sarmalele Reci pune în discuție în MTV Is My Friend ideea televiziunii muzicale de calitate, care, ca și alte mijloace, precum o carte bună, sau o piesă de teatru epocală, poate deveni parte din viața trăită cu sens a culturii urbane actuale”

Muzica: Emil Viciu
Versuri: Florin Dumitrescu
Animație: Radu Popovici
Scenariu: Radu Popovici, Zoltán András, Loredana Bulgaru