Spider-Man revine pe marile ecrane
In The Amazing Spider-Man 2/ Uimitorul Om-Paianjen 2 o sa vedeti un supererou Marvel, care seamana cu personajele din serialele live action de pe Disney Channel. Avem parte de multe efecte vizuale reusite. Noul film cu Spiderman, regizat de Marc Webb, este un film bun pentru generatia tinara si pentru iubitorii de divertisment in format 3D.
Scenariul este semnat de Alex Kurtzman, Roberto Orci si Jeff Pinkner. Subiectul este realizat de Alex Kurtzman, Roberto Orci, Jeff Pinkner si James Vanderbilt, dupa benzile desenate create de Stan Lee si Steve Ditko. Producatorii filmului sunt Avi Arad si Matt Tolmach, iar producatori executivi E. Bennett Walsh, Stan Lee, Alex Kurtzman si Roberto Orci.
Despre costume şi efecte speciale
“Deşi personajul Omului-Păianjen este acelaşi în toate filmele din serie, costumul său a fost de fiecare dată altfel, ceea ce mi se pare extrem de interesant.”, spune creatoarea de costume Deborah L. Scott. De data aceasta, regizorul Marc Webb a ales să creeze un look mai tradiţional pentru Omul-Păianjen. “În primul film, costumul avea la bază ideea de practic, realizat din materiale accesibile unui puşti din Queens, ca Peter. De exemplu, ochii erau făcuţi din lentile de ochelari de soare, deoarece asta ar fi găsit cu uşurinţă.”, explică Webb. “Pentru cel de-al doilea, am vrut să mă apropii mai mult de aspectul Omului-Păianjen din benzile desenate originale. Şi aici, ochii sunt un element foarte important – mari şi prietenoşi, inspirând oamenilor un sentiment de apropiere şi încredere.”
În ceea ce-l priveşte pe Electro, Marc Webb a decis să se abată puţin de la personajul original şi să pornească de la înfăţişarea actorului Jamie Foxx. Acesta a fost supus mai multor scanări, după care corpul său a fost modelat tridimensional. Pe această bază, specialiştii în efecte speciale de la KNB EFX Group şi Sony Pictures Imageworks au creat nu mai puţin de 21 de piese din silicon pe care Foxx şi dublura sa, cascadorul Clay Fontenot, trebuiau să le îmbrace în fiecare zi. Rezultatul a fost o piele albastru-electric, luminiscentă, cu vene vizibile prin care circulă nu sânge, ci curent electric. “A fost destul de complicat, dar am ţinut neapărat la toate aceste straturi care definesc, de fapt, personajul.”, explică specialistul în machiaj Howard Berger. Acesta a colaborat cu supervizorul efectelor speciale Jerome Chen, inspirându-se din fenomene electrice naturale precum fulgerele, pentru a crea iluzia că electricitatea emană direct din pielea lui Electro. “Am vrut să creăm ceva diferit, nu un simplu individ albastru din cap până-n picioare.”, precizează Berger. În final, a fost nevoie de un an de zile şi 150 de oameni pentru a aduce acest personaj unic pe marele ecran.
O altă echipă de tehnicieni, condusă de supervizorul efectelor digitale David Alexander Smith, a avut ca sarcină crearea unui alt personaj negativ din film – Rinocerul. “Pentru aceasta, am studiat vechile tancuri de război ruseşti şi diverse echipamente militare. Vroiam ceva care să arate solid şi impunător, care să inspire teamă şi să amuze în acelaşi timp. De aceea, am făcut un fel de amestecătură de elemente, în total 2.295 de piese, toate generate pe computer. Credem că acest costum şi interpretarea actoricească de excepţie a lui Paul Giamatti vor impresiona spectatorii.” (Sursa: caietul de presa The Amazing Spider-Man 2/ Uimitorul Om-Paianjen 2)