de Maria Cârstian
Ren, un puști de nouă ani fugit de-acasă îl întâlnește într-o noapte pe Kumatetsu, o bestie singuratică în căutarea unui ucenic – și, deși oamenii nu au voie să pătrundă în Jugentai, lumea bestiilor, Ren o face, ba chiar crește acolo între siluetele antropomorfe animate de Studio Chizu ca Mowgli între animalele junglei. Pentru că „Băiatul și bestia” e, în fond, o adaptare japoneză după „Cartea Junglei”, combinată cu o poveste ucenic-discipol a la „Karate Kid” și niște fantasy cu simbolism Moby Dick-ian doar de amorul referințelor livrești.
Cei doi formează un cuplu improbabil, relația dintre Ren și Kumatetsu se construiește pe structura ucenicului care nu știe cum să învețe și maestrului care nu știe cum să predea. Miza antrenamentului asiduu e câștigarea unei confruntări din al cărei ring Kumatetsu, până atunci hulit și batjocorit de confrații săi, să iasă noul stăpân al Jugentaiului. Și, deși e presărată cu ceva scene de luptă ca scoase din „Yu Yu Hakuso”, povestea gravitează, de fapt, în jurul ideii de familie, de paternitate – Ren ajunge chiar în punctul de a alege între o bestie și tatăl biologic, între lupte și educația universitară (nu a fost învățat nici să scrie, nici să citească), ca un Mowgli crescut de fiare și incapabil să se adapteze propriei lumi.
„Băiatul și bestia” e anime-ul hit a lui Mamoru Hosoda, care se abandonează unui stil mai comerical decât în „Copiii lup“ sau „Fata care a călătorit în timp“. E adevărat, seria „Digimon“ țintea către un succes la scară mult mai largă, însă rip-off-uiala evidentă după „Pokemon“ i-a subminat mult șansele de a-i ajunge echivalentul japonez. În sensul ăsta, „Băiatul și bestia“ reușește să se aboneze unei rețete convenabile – alătură unei povești clasice (aici, un coming-of-age melodramatic) o serie de actori asociați cinemaului japonez mainstream (în locul actorilor specialzați în anime-uri) și reușește să ajungă la un public mai extins.
Asta și pentru că vizual stă impecabil – de un realism aproape fotografic, animatori de primă mână precum Takeshi Koike, Toshiyuki Inoue și Hideki Hamasu aduc străzile orașului Shibuya pe ecran textură cu textură. Iar Jugentaiul, un tărâm parcă umplt de lampioane, emană o căldură aproape tactilă în sala de cinema. E probabil cel mai impresionant film din punct de vedere vizual al lui Mamoru și e cumva trist că nume importante aleg să favorizeze tehnica în detrimentul scenariului (lucru adeseori întâlnit în producțiile marilor studiouri de animație). Nu spun prin asta că scenariul din „Băiatul și bestia” e prost – e făcut în așa fel încât să trezească sentimente puternice în spectator și face asta, ba chiar înduioșează până la lacrimi. Însă e de multe ori redundant, didactic și cade destul de gros în melodramă. Colac peste pupăză, Ren se îndrăgostește de o fată virginală din lumea oamenilor, la fel de singură ca și el, accentuându-și dificultatea alegerii între lumi – doar că, într-un happy ending aproape american, nici nu mai trebuie să facă vreo alegere.
Ce e însă din nou atractiv la anime-ul „Băiatul și bestia“, e modul în care Hosoda își dă frâu liber predilecției pentru enități antropomorfe. Atât în „Războaiele verii“ cât și în „Copiii lup“, regizorul a creat hibrzi atât cât a putut, însă Jungentai îi dă mână liberă la metamorfozarea porcilor mistreți, focilor, iepurilor, boilor în personaje cât mai dense și mai variate de anime –pentru că filmul are o profunzime bine lucrată în cadru, asigură un spațiu amplu de desfășurare și creație. În anime-uri nu e un lucru neobișnuit ca două lumi să coexiste, una mai monstruoasă decât cealaltă, însă aici se vede entuziasmul cu care Mamoru compune acest tărâm – în tonuri mate și calde, clădind un bromance ce evoluează, în ciuda orgoliilor și încăpățânărilor reciproce, într-o poveste foarte „ca la carte” despre prietenie, datorie și, nu-i așa, familie.
