Aceia dintre voi care nu știu prea multe despre Monty Python vor avea nevoie de nițică informație suplimentară: Graham Chapman, momentan supranumit „ăla mort de la Monty Python”, a fost 1/6 din deja legendarul grup de comici britanici sus-numit, cunoscut pentru serialul lor TV „Circul Zburător al lui Monty Python” și filme ca „Monty Python și Sfântul Graal” și „Viața lui Brian”, precum și pentru că l-a făcut celebru pe Terry Gilliam (regizorul filmelor „Brazil”, „Fear and Loathing in Las Vegas”, etcetera). Chapman, nimeni altul decât Regele Arthur și respectiv Brian în filmele cu pricina, avea multe trăsături interesante- absolvent de medicină la Cambridge, gay și alcoolic, a murit de cancer la vârsta de 48 ani, spulberând pe veci speranțele fanilor Monty Python de a vedea vreodată grupul reunit.
Lungmetrajul animat „Autobiografia unui mincinos” e bazat pe cartea cu același nume scrisă de Graham Chapman și citită aici tot de el, în înregistrări făcute nu cu mult înainte de moartea sa. Filmul a fost lansat în cinematografe în Marea Britanie în 2013 și e rezultatul unei colaborări între 14 studiouri de animație care combină o mulțime de tehnici și stiluri grafice (3d, cut-out, stop-motion, 2d tradițional) fără să se străduiască prea mult să le facă să se potrivească unul cu celălalt. Ceea ce nu e tocmai nepotrivit, ținând cont că povestea în sine e la fel de fracturată și sare în timp ba înainte, ba înapoi prin viața lui Chapman, ba uneori o ia și într-o parte ca să ne spună fel de fel de anecdote aparent irelevante și care probabil vă vor face să vă îndoiți fie de sănătatea mintală a lui Chapman, fie de a voastră. Foștii membri ai Monty Python (cu excepția unuia singur) au colaborat și ei la realizarea filmului, iar actrița Cameron Diaz are o apariție scurtă în rolul lui Sigmund Freud, și cu asta cred că ați priceput cu ce fel de film avem de-a face.
Judecând după ingredientele de mai sus, “Autobiografia unui mincinos” ar trebui să fie foarte amuzantă și distractivă, dar cumva, ceva nu s-a legat cum trebuie. Cel mai mare păcat al filmului, care are ca protagonist un tip amuzant cunoscut ca fiind membru într-un grup de tipi amuzanți, e că nu e, de fapt, din cale-afară de amuzant- doar pe ici, pe colo, în rest, pare că Chapman pur și simplu vorbește singur într-un fel de transă. N-am citit cartea pe care se bazează filmul, așa că e perfect posibil să fie o carte al naibii de amuzantă din care autorii filmului au selectat niște părți mai uscate și fără haz, dar așa cum se prezintă rezultatul, nu știu ce să zic. Al doilea păcat al filmului e că nu ne spune mare lucru despre Chapman- în orice caz, nu mai mult decât am putea afla căutând numele lui pe Wikipedia. Cele mai bune secvențe sunt cele care prezintă viața lui Chapman în familie și la Eton și Cambridge, adicătelea clasa privilegiată a Marii Britanii în toată splendoarea și snobismul ei; însă anii de de sex, alcoholism și petreceri ai protagonistului sunt un talmeș-balmeș, ceea ce probabil reflectă destul de bine realitatea, dar nu funcționează prea bine într-un context narativ. Mai pe scurt, nu e prea clar din filmul de față de ce cineva care n-a auzit de Monty Python l-ar găsi interesant în vreun fel pe tipul ăsta, Chapman.
Oricum, lăsând obiecțiile legate de conținut la o parte, timpul petrecut cu Autobiografia unui mincinos nu e câtuși de puțin irosit pentru cei interesați de animație, fie și numai pentru a observa varietatea de stiluri de care sunt capabile studiourile din Marea Britanie. În general, animația populară e înțepenită în stilul Pixar și imitațiile lui în ce privește 3D-ul, sau în anime și desene Flash cu linii groase și unghiuri ascuțite în ce privește 2D-ul. Autobiografia unui mincinos e reconfortantă pentru că ne amintește de posibilitățile grafice ale animației, lucru evident chiar de-am compara numai felurile diferite în care figura roșcată și uscățivă a lui Chapman e desenată de o varietate de artiști. (Ciudat însă- stilul de animație pentru care emisiunea Python-ilor era cunoscută, colajele suprarealiste ale lui Terry Gilliam, nu e prezent în film.) Eu una n-am fost amețită de prezența atâtor stiluri vizuale diferite, din contră, ca fan înrăit al animației de tot felul, m-am simțit ca un copil într-un magazin de dulciuri.
