Parlamentul danez a creat o animaţie care îl are ca personaj principal pe un bărbat musculos şi violent, pe nume Voteman, pentru a încuraja tinerii să voteze la alegerile europarlamentare din 25 mai, dar aceasta a fost restrasă de pe YouTube şi Facebook la o zi după lansare, din cauza criticilor.
În film, Voteman se află în pat cu un grup de femei în momentul în care primeşte un telefon. După aceea îmbracă o vestă de piele şi sare pe o pereche de delfini pentru a lua cu asalt persoanele ce nu votează, decapitând un bărbat în timp ce lua micul dejun.
Ca majoritatea supereroilor cu un apetit pentru răzbunare, furia lui Voteman este alimentată de propriul eşec – în acest caz, acela de a vota la precedentele alegeri europene şi, prin urmare, conştientizarea faptului că nu a avut nicio influenţă asupra reglementărilor privind schimbările climatice, subvenţiilor agricole sau cantităţii de scorţişoară din plăcinta daneză.
„Multe persoane, a căror opinie o respect profund au perceput animaţia de la centrul de informare UE ca fiind mult mai serioasă şi ofensivă decât intenţiona să fie”, a declarat Mogens Lykketoft, preşedintele Parlamentului Danez (Folketinget).
Rata de participare la vot în Danemarca la alegerile parlamentare din 2009 a fost aproape de 60 la sută. Votul a avut însă loc împreună cu un referendum pe tema regulilor de succesiune regală.
Analizând comentariile postate pe YouTube, nu toţi au fost convinşi de tacticile dure ale lui Voteman. „Dacă ei cred că acest video mă va face să votez la alegerile parlamentare, atunci ar trebui să se mai gândească”, a scris un comentator. „Voi crede în Voteman atunci când îl voi vedea şi chiar şi atunci am mari dubii că el mă va face să votez”.