Filmul de animaţie Acasă, regizat de Tim Johnson şi produs de studiourile DreamWorks Animation, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 54 de milioane de dolari.
Potrivit specialiştilor în domeniu, succesul de casă al acestei pelicule se explică şi prin faptul că, de această dată, producătorii americani au decis să se adreseze şi publicului hispanic şi celui feminin, care reprezintă un segment semnificativ din populaţia din Statele Unite, impunând pe marele ecran o eroină care nu mai este o prinţesă blondă cu ochi albaştri, nici un luptător musculos şi curajos, ci o fetiţă creolă, cu părul cârlionţat şi tenul măsliniu. Acest film de animaţie a beneficiat, de asemenea, de o distribuţie impresionantă, iar printre actorii care şi-au împrumutat vocile unor personaje din „Home” se află câteva nume mari din industria de divertisment, precum Rihanna, Jim Parsons şi Jennifer Lopez. Filmul spune povestea unor extratereştri, care, pentru a scăpa de o rasă inamică, decid să se ascundă pe Pământ.