de Ioana Sărăcilă
A stat trei ore să dea autografe după prezentarea despre Pixar și a mulțumit fiecărui iubitor de animație care a stat la coadă pentru a avea o emoție din film desenată pe o foaie de hârtie de mâna lui. Apoi a început să-mi povestească despre primii lui pași în animație, foarte uman și concentrat. Prima lui slujbă a fost în vânzări. Jucării de Crăciun. “Teribil!” a spus. Asta l-a pus pe gânduri. A început să se întrebe dacă își dorește să vândă jucării toată viața. Azi e la Pixar.
A studiat la California Institute of The Arts și acolo a aflat și prima dată de biblia animației: The Illusion of Life, care a devenit una dintre cărțile sale preferate. Nu prea caută surse de inspirație în domeniul în care lucrează deși obișnuia să studieze când era mai mic benzile desenate pentru modul în care erau desenate personajele. Admira și admiră stilurile lui Art Babbitt, Tex Avery și Bob Clampett. Se uita la Tom și Jerry versiunea clasică. Iubea versiunea clasică! Acțiunea, lipsa aproape completă a dialogului îl fascinau. Acum merge la dans, spectacole muzicale, teatru. Merge la muzeu pentru a aduna informație și a crea mai apoi personaje care să exprime ceea ce exprimau și Tom și Jerry. Și că tot veni vorba de crearea personajelor, Albert Lozano spune că mediul în care lucrează la Pixar îl ajută foarte mult. Acolo găsește susținere, dedicare, pasiune și creativitate. Inside Out a reprezentat pentru el unul dintre cele mai provocatoare, mai profitabile și mai frustrante proiecte. Povestea a fost una dificilă iar perfecționistul din el îi spunea că trebuie să iasă chiar și mai bine pe ecran. Despre lupta lui cu dorința de perfecționare spune că a fost una continuă până recent, dar că a învățat cât de important este să lucrezi în echipă fiindcă rezultatul final cântărește mai greu în ochii publicului decât ambiția de moment a unuia dintre membri.
A lucrat la South Park și apoi a trecut la animația 3D, drept pentru care a trebuit să treacă printr-un proces destul de dificil care l-a marcat. A trebuit să-și pună răbdarea la încercare și să facă față incertitudinii că munca sa trece sau nu testului de upgrade de la 2D la 3D. Și fiindcă acum știe poate prea bine cum stă treaba cu tehnica 3D, crede că este un lucru foarte bun ca unii dintre regizorii de astăzi să se opună acestui trend de utilizare obsesivă și deloc inspirată a tehnicilor CGI în animație. Explicația sa e raportată la publicul neavizat: atunci când acesta poate identifica în film o tehnică sau alta, acest lucru îl distrage de la povestea în sine, fapt care nu este în avantajul regizorului. El spune că tehnica CGI este o formă validă de a anima, însă nu ar trebui să fie singura. De aici și pericolul pe care unii animatori îl pot simți atunci când vine vorba de folosirea acestei tehnici în alte filme decât cele de animație. E optimist. Crede că unele locuri de muncă pot dispărea, dar se creează altele noi. Munca tot trebuie făcută.
Ce spune despre trecutul său în realizarea jocurilor video? Deși a început să facă design pentru unele personaje de acolo, se ocupa mai mult de crearea decorurilor. Nu a creat un personaj de la zero decât în cazul filmului Up. Lumile din jocurile video sparg al patrulea zid despre care ne vorbește cinema-ul. Regizorul în filmul de animație îți ghidează privirea, îți spune la ce să fii atent. În jocurile video, când îi dai personajului control absolut supra deciziilor sale atunci cel de-al patrulea zid este dărâmat. Unde mai pui faptul că în animație trebuie să creezi o lume, să o inventezi. Nu poți ieși afară să o filmezi!
L-am întrebat cum au receptat copiii filmul Inside Out. “Excelent!”mi-a răspuns. Și nu mă miră! Copiii desenau personajele-emoții. Desenau până și emoții care nu erau în film dar pe care le simțeau că ar fi de acolo. Pentru zâmbetul de pe fața copiilor depunde acest efort. Și când nu desenează, pentru că nu vrea să deseneze mereu, fotografiază, sau face colaje din imaginile revistelor din avion ca să evite discuțiile cu vecinul. Dacă ar face un film de unul singur, nu l-ar face acum și l-ar face 2D. Este destul de optimist și în ceea ce privește viitorul animației. El spune că acest viitor va trebui să producă o mare schimbare în modul în care sunt private mijloacele de distribuție. Și nu cred că greșește fiindcă dezvoltarea tehnologiei gadget-urilor ia amploare.
Pe tinerii aspiranți la crearea artei animației îi sfătuiește, în final, să nu ignore tradiția și cunoștințele obținute la început de atâția oameni inspirați. Trebuie să învețe din trecut pentru a înțelege viitorul și a mixa în prezent, într-o variantă cât mai bună, modul în care vor să se exprime. Cât despre propriul stil, ar face bine ca fiecare dintre tinerii animatori să înceapă să spună o poveste despre el! Trebuie creată o poveste și despre asta.