Alina Eremia o dublează pe Milla Jovovich în lungmetrajul de animatie „Savva: Inimă de războinic” (VIDEO)

Cu o carieră impresionantă pe plan artistic, Alina Eremia s-a afirmat de la o vârstă fragedă atât ca actriţă, cât şi pe plan muzical, iar din 11 decembrie îşi va împrumuta vocea personajului principal din „Savva: Inimă de războinic”, care în versiunea originală a animaţiei este dublat de celebra Milla Jovovich.

„Mi-a fost propus rolul lui Savva, personajul principal din animaţia cu acelaşi nume. De această dată o să interpretez un personaj masculin. Este o provocare mai mare, însă nu este imposibil. Îmi plac provocările şi atunci capăt convingerea că o să iasă totul foarte bine. Ideea filmului este una minunată şi anume că o responsabilitate atât de mare, cea de a salva un sat întreg, a fost pusă pe umerii unui băieţel de 9 ani, pe care am ocazia să-l interpretez.”, declară Alina Eremia despre personajul dublat în animaţia „Savva: Inimă de războinic” .

Savva este un tânăr foarte curajos şi curios care locuieşte într-un sat aflat până nu demult sub protecţia magică a lupilor albi. Atunci când familia şi prietenii săi sunt capturaţi de o haită de hiene, Savva îşi asumă misiunea de a-l găsi pe singurul vrăjitor care l-ar putea ajuta să-şi elibereze satul. Cu o voinţă uriaşă şi multă încredere în propriile forţe, băiatul porneşte în cea mai importantă călătorie a sa, în care va lega prietenii trainice, va înfrunta o întreagă armată de creaturi fioroase şi va descoperi că puterea unui erou porneşte dintr-o inimă curată.

afis_Savva

Din 11 decembrie la cinema, animaţia 3D „Savva: Inimă de războinic” aduce o poveste magică despre curaj, prietenie şi balanţa bine – rău, care îi va încânta pe copii în preajma sărbătorilor de iarnă. Filmul distribuit de Freeman Entertainment prezintă o aventură fantastică, plină de eroi amuzanţi, umor şi culoare.