Animatia in 2014

Frozen

2013 a fost un an grozav pentru animatie din punct de vedere financiar, in care mai multe filme animate au castigat o gramada de bani pentru producatorii lor: Despicable Me 2 (Illumination) a fost pe locul trei in box-office in America si primul in Marea Britanie, in timp ce Frozen (Disney), Monsters University (Pixar) si The Croods (Dreamworks) au avut si ele mare succes in intreaga lume. Nu a fost insa un an prea bun din punct de vedere calitativ: inca o data, ni s-au servit continuari si aventuri in 3D prea putin memorabile, n-a avut loc prea multa inovatie, nici din punct de vedere narativ si nici vizual, iar marile studiouri americane au ales ce era mai sigur pentru ele, in timp ce producatorii independenti nu ne-au taiat nici ei respiratia (cu exceptia lui „Ernest si Celestine”, care a fost, oricum, lansat in 2012 in tara de bastina).

Ce putem astepta de la 2014 in animatie? Eu sper sa obtin raspunsuri la macar cateva din urmatoarele intrebari:
Ce se va intampla cu Pixar? Au mai fost si alti ani in care Pixar n-a lansat nici un film, dar faptul ca si-au inchis studioul canadian si au concediat un numar marisor de angajati din cauza productiei lor cu necaz „The Good Dinosaur” e ingrijorator. (www.awn.com/news/pixar-undergoes-layoffs-following-good-dinosaur-delay) Nu cred ca sunt singura care se intreaba daca Disney nu cumva se gandeste sa stinga brandul Pixar incet-incet, acum ca il au pe John Lasseter si cateva succese proprii la activ, care au facut criticii sa vorbeasca despre o noua renastere a Casei lui Mickey Mouse (sa ne amintim ca atunci cand Disney a cumparat Pixar, cei din urma aveau mai mult succes, atat comercial cat si de critica). Mai are Disney nevoie de Pixar? De ce ar pastra o companie care produce „animatii CGI pentru intreaga familie” un brand separat care face, in esenta, acelasi lucru? Pixar nu va lansa nici un film in 2014, dar am senzatia ca anul asta vom avea o imagine mai completa vizavi de viitorul lor.

Vor castiga Disney in sfarsit si baietii de partea lor? Singura modalitate de a gasi un tanar de sex masculin dispus sa ma insoteasca la “Frozen” a fost sa-l platesc. Asta va spune tot ce trebuie sa stiti despre reputatia animatiilor Disney (filme cu printese, pentru fetite, pe care baietii se jeneaza sa le si pomeneasca). Si totusi, Disney incearca de o gramada de vreme sa castige tocmai acest segment de public care ii dispretuieste: tinerii si adolescentii masculi. Uneori, manevrele s-au rezumat la croitul marketingului mai dupa gusturi masculine (vezi Tangled si Frozen, doua musicaluri de moda veche care din trailere mai ca puteau parea filme de aventura), alteori s-au aventurat la filme “pentru baieti” pana la capat (vezi – sau mai bine, evita- esecurile Atlantis: The Lost Empire si Treasure Island). De ce nu se multumesc oamenii de la Disney cu publicul lor (numeros) de familii si copii mici, in special fetite? De ce li se pare ca e un tel mai inalt sa fie pe placul baietilor? De ce nu se concentreaza pe crearea unor povesti mai originale si mai putin retrograde pentru publicul feminin pe care il au deja, in loc sa le serveasca in continuare printese cu sclipici? In fine- anul asta, vor incerca din nou sa cucereasca baietii cu Big Hero 6, adaptarea unei serii Marvel inspirata de manga japoneze.  Exact ce ne lipsea: inca un film cu supereroi.

big hero 6 concept art

Se vor ridica studiourile Laika la inaltimea asteptarilor in cele din urma? Singurul lungmetraj animat American din 2014 care suna interesant vine de la studiourile stop-motion Laika, cei care au produs Coraline si Paranorman.  Filmele lor arata minunat (lucru pe care ei nu se sfiesc sa-l accentueze in materialele de promovare), dar din punct de vedere narativ, ceva nu se lega: atat Coraline cat si Paranorman au pornit de la povesti interesante si mai “intunecate” decat majoritatea filmelor de animatie, dar producatorii au parut speriati sa duca inovatia pana la capat si au umplut ambele filme de glume “pentru intreaga familie” (care, intre noi fie vorba, nu erau prea amuzante). Noua lor productie, Boxtrolls, arata a comedie de la bun inceput, ce-i drept, dar intrebarea e: vor reusi Laika in sfarsit sa spuna o poveste pe masura excelentei tehnice de care au dat intotdeauna dovada?

Cand va muri la Hollywood trendul animalelor vorbarete animate pe calculator? Probabil ca cer prea mult, tinand cont ca inainte de asta am avut un trend al animalelor vorbarete 2D. Totusi, speranta ne ramane. Si judecand dupa succesul scurtmetrajului “Paperman”, putem spera chiar si la niscaiva inovatii vizuale in CGI in viitorul apropiat. In continuare nu se arata la orizont insa vreun film animat proeminent “pentru oameni mari” dinspre Hollywood.

Va reusi Studio Ghibli sa mentina magia de pe vremuri, sau va deveni un studio anime ca oricare altul? Disney s-a decis sa distribuie in 2014 “The Wind Rises” al lui Hayao Miyazaki prin Touchstone in loc de Disney Animation, semn ca au inteles ca au de-a face cu un film de animatie mai “adult” si mai respectabil decat in mod obisnuit. Totusi, e vorba de ultimul film al lui Miyazaki, iar celalalt regizor aclamat de critica al studioului, Isao Takahata, e apropie de 80 de ani. Ce-i drept, Miyazaki a mai anuntat si in trecut ca se retrage (Howl’s Moving Castle si Ponyo au fost si ele, la vremea lor, “ultimul lui film”), dar nu putem nega ca Studio Ghibli are nevoie de sange proaspat. Fiul lui Hayao, Goro (Tales from Earthsea, From up on Poppy Hill), nu prea s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. In 2014, Studio Ghibli va lansa “When Marnie Was There”, adaptarea unei carti pentru copii britanice regizata de Yonebashi Hiromasa, care a regizat si “The Secret World of Arriety”.

when marnie was there

Arriety n-a fost pe departe un film prost, dar nici n-a fost “magic” si exceptional asa cum sunt cele mai reusite filme Studio Ghibli. Poate ca “Marnie” ne va oferi indicii vizavi de viitorul Studio Ghibli- nu e prea probabil sa vedem filmul in vest anul asta, dar zvonurile de la festivaluri si de pe Internet or sa ne anunte oricum. Apropo: oare vom avea parte de o lansare mai aproape de meleagurile noastre a noului film al lui Isao Takahata, “The Tale of Princess Kaguya” (adaptarea unui mit japonez, cu un stil vizual foarte interesant si deosebit de tot ce-am vazut pana acum in anime), sau va fi considerat “prea japonez”?

Va reusi crowdfunding-ul sa produca un proiect ar carui succes sa rivalizeze metodele de finantare traditionale? Cred ca e deja clar ca cineastii care au cel mai mult de castigat din platformele de crowdfunding ca Kickstarter sunt de obicei nume deja celebre care profita de pe urma popularitatii lor, asa ca nu putem spera prea mult ca un necunoscut se va lansa prin intermediul unor asemenea metode. Chiar si asa, ar fi interesant ca un proiect finantat prin crowdfunding sa obtina la fel de multa vizibilitate ca unul sustinut de un studio mare sau un post de televiziune. Ar putea fi inceputul unui nou sistem de productie. Cel mai promitator candidat e “Bee and Puppycat” de Natasha Allegri (care a lucrat la “Adventure Time”), castigator a peste 800 000 dolari prin Kickstarter, pentru 9 episoade care vor incepe sa fie lansate in septembrie anul acesta.

In final, sa mentionam ca Donald ratoiul, unul dintre cele mai cunoscute personaje desenate din lume (si pe care eu l-am preferat mereu lui Mickey Mouse) va implini 80 ani in 2014, deci merita spus ca editura Fantagraphics va publica doua volume de lux cu benzi desenate cu Donald anul asta, unul dintre ele de Carl Barks si celalalt de Don Rosa.

boxtrolls poster

Filme animate pe care abia astept sa le vad in 2014: Boxtrolls (Laika, SUA; data lansarii: Marea Britanie- 12 Sept, SUA- 26 Sept, Romania- 31 Oct), The Wind Rises (Studio Ghibli, Japonia; data lansarii: 21 Feb-SUA; data lansarii in Europa nu a fost inca anuntata), Song of The Sea (Irlanda, de Tomm Moore, regizorul lui „Secret of Kells”; data lansarii: a doua jumatate a lui 2014). Merita aruncat un ochi si inspre Tante Hilda (Franta, data lansarii: 21 Feb), Little from The Fish Shop (Cehia, regia Jan Balej, al carui film „One night in One City” a castigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Anim’est in 2007).

 

nadiabarbu.com

nadiabatecampii.wordpress.com