Studiu de caz: Animația în Marea Britanie și România
Prolog
Animația a avut o mare putere influentă asupra mea încă din copilărie. Primul meu contact cu limba engleză a fost printr-un episod din “The Flintstones”; este așadar foarte ușor de imaginat cât de adânc a fost plantată această sămânța în mintea mea de copil. Am continuat să mă uit la desene animate mult după ce mi se spusese că eram “prea mare” să mă mai uit la “filme pentru copii”. De fapt, cred că ele au fost primele care m-au inspirat să creez propriile mele lucrări artistice.
Mi-am început educația în domeniul artelor la vârsta de 15 ani, învățând progresiv cum să stăpânesc mediile tradiționale precum cărbunele, tempera, guașe, markere, cerneluri, pasteluri etc.; apoi m-am autoeducat în softwareuri artistice precum Photoshop, Illustrator, Premiere Pro, și After Effects.
Fiind o persoană curioasă și plină de entuziasm, am experimentat cu numeroase fațete ale artelor vizuale (design grafic, ilustrație, arte frumoase), dar am fost inevitabil atrasă din nou către animație. Cele mai recente trei proiecte ale mele au fost bazate pe animație, și tot animație voi face și pentru proiectul meu de licență.
Visul meu este să devin un animator tradițional, să lucrez la proiecte creative aparte, atât filme de lung și scurt metraj, cât și videoclipuri sau alte medii. Pe termen lung, planul meu este de a mă întoarce în România cu scopul de a resuscita ceea ce acum este o zonă stagnantă a culturii românești, folosindu-mă de experiența și îndemânarea pe care o voi căpăta de-a lungul timpului, lucrând cu studiouri de animație din Europa și poate chiar din America de Nord.
Scurtă istorie a animației tradiționale
Precursori
Din punct de vedere geografic, nu se poate vorbi despre loc precis al nașterii animației. Precursori ai acesteia pot fi găsiți peste tot în lumea antică: picturi rupestre reprezentând animale în mișcare, fresce în templele egiptene și ilustrații pe vasele grecești reprezentând lupte de trântă. Sute de ani mai târziu, în societatea victoriană a Marii Britanii, au fost inventate așa numitele „jucării de salon”, cum ar fi zootropul, zoopraxinoscopul sau folioscopul (flip book).
Filmele animate așa cum sunt percepute ele astăzi au apărut abia la începutul secolului 20, un important factor care a dus la creația lor fiind invenția fotografiei și cinematografiei. Exemple notabile de animație timpurie: Fantasmagorie (1908) de Emile Cohl, Little Nemo (1911) și Gertie the Dinosaur (1914) de Winsor McCay.
Între timp, studiouri precum Warner Brothers Animation și Hanna-Barbera au prosperat în domeniul animațiilor de scurt metraj. Aceste studiouri sunt prețuite și lăudate pentru faptul că au creat unele dintre cele mai renumite personaje comice din istoria animației: Looney Tunes, respectiv, Tom și Jerry. Sincronizarea, violența exagerată și obiceiul de a îndoi legile fizicii după bunul plac, toate aceste caracteristici le-au transformat în cele mai îndrăgite personaje comice din istoria animației, dar și a comediei ca specie dramatică.
În următorii treizeci de ani, desenele animate au fost difuzate numai sâmbăta dimineața, fiind îndreptate doar către copii. Până în 1989, când serialul The Simpsons prezintă din nou genul scurt metrajului de animație unui public adult prin motivele sale serioase și abordarea satirică a acestora. Multe alte astfel de emisiuni animate au răsărit în urma succesului neașteptat al The Simpsons, majoritatea acestora fiind difuzată și în prezent: ex: Aeon Flux (1991-1995), Beavis and Butthead (1993-1997; 2011-prezent), South Park (1997-prezent), Family Guy (1998-2001; 2004-prezent).
Deși Europa a fost de la început predispusă spre animația stop motion și mai puțin spre cea clasică pe celuloid, ea a fost foarte mult influențată de epoca de aur a animației americane, însă fără a simți nevoia de a o copia. De exemplu, în cele mai cunoscute filme animate ale Marii Britanii, Animal Farm (1954) și Watership Down (1978), personajele principale sunt animale care exprimă gânduri și emoții umane, fără a avea aspectul hiper-antropomorfizat al personajelor Disney și Warner Bros. Un alt exemplu al devierii de la formula subtilă și copilăroasă a Disney se poate observa în secvențele animate grotești din filmul Pink Floyd: the Wall (1982).
În ciuda ascensiunii sale spre success (studioul producând aproximativ 60 de filme animate pe an), Animafilm nu a creat niciodată un film de lung metraj animat în întregime. După Revoluția română din 1989, studioul a început să decadă, acumulând datorii și ajungând la faliment în 2006. Abia peste cinci ani filmul documentar Crulic avea să devină primul film de animație de lungmetraj din România.
Piața animației
În Marea Britanie
Industria animației în Marea Britanie este una dintre cele mai mari din Europa, cuprinzând toate domeniile de animație, de la filme, seriale și publicitate la videoclipuri, websiteuri și jocuri video. După studii recente (Skillset, 2012) există aproximativ 2000 de persoane care lucrează în industria animației în Anglia, în cel puțin 300 de copanii și studiouri care se ocupă de acest domeniu.
Procesul de animație, fiind foarte costisitor, atât din punct de vedere al duratei producerii filmelor, dar și din punct de vedere financiar (bugetul mediu depășind 60 de milioane de dolari), trebuie foarte bine organizat și eficientizat. Unul dintre cele mai importante atuuri pe care trebuie să îl aibă un animator este capacitatea de a fi flexibil și de a se adapta ușor la schimbări de abordare și de program. De asemenea, o caracteristică fundamentală a animatorului profesional este abilitatea de a lucra în echipă, având în vedere că majoritatea proiectelor de animație (indiferent de lungime sau de mediu) au nevoie de o întreagă armată de oameni talentați pentru a fi distribuit într-un interval de timp rezonabil.
Desigur, atât mărimea studioului, cât și durata și calitatea filmului contribuie la mărimea oricărui department de animație, și mulțumită dezvoltării tehnologice, animația a devenit mult mai ușor de produs. Acest lucru a avut o puternică influență și asupra modului de lucru al marilor studiouri, astfel slujba de inbetweener aproape a dispărut, animatorii fiind nevoiți să își producă singuri cadrele inbetween.
Mulțumită programelor de software disponibile publicului larg, astăzi este perfect posibil ca o singură persoană să creeze un întreg film animat de lung metraj. Acest lucru a fost făcut prima dată în 2007 de către Ladd Ehlinger Jr. cu filmul său Flatland, o adaptare după romanul eponim al lui Edwin Abbot Abbot.
De asemenea, dezvoltarea internetului ca mediu de propagare a informației a ajutat numeroși liber-profesioniști să își creeze un nume. Website-uri precum YouTube și Vimeo s-au dovedit a fi o platformă de lansare excelentă pentru artiști nou veniți, întrucât aceste siteuri oferă posibilitatea postării oricărui fel de material creativ fără nici un fel de problemă legală sau birocratică.
În ciuda inovațiilor tehnologice, evoluția animației digitale 3D a avut un puternic impact negativ asupra filmelor animate tradițional, deoarece în ultimii ani, publicul larg a început să favorizeze animațiile 3D, considerându-le pe cele tradiționale a fi doar pentru copii. Acest fapt a dus la schimbarea orientării multor studiouri, care au renunțat la șarmul 2D în favoarea mijloacelor 3D mult mai rapide și economice. Chiar și Disney a luat o pauză de șase ani de la animația tradițională (2003 – 2009). Cu toate acestea, publicul începe din nou să aprecieze farmecul și atmosfera animațiilor tradiționale, mai ales datorită unor lucrări excepționale cum ar fi: Persepolis (2007), de Marjane Satrapi, The Secret of Kells (2009) de Tomm Moore și Noma Twomey, The Illusionist (2010) de Sylvain Chomet.
În România
În graba sa de a se occidentaliza după Revoluția din 1989, România nu a acordat mare atenție artiștilor și animatorilor săi, majoritatea lor emigrând către studiourile din Europa de vest și din Statele Unite.
După cum a fost spus, principala cauză a acestui rezultat nefericit, pe lângă problemele de finanțare, este lipsa unui sistem educațional specializat în animație. În interviul pe care mi l-a acordat animatorul Matei Branea, el afirmă: “În România, la ora actuală nu avem un cadru universitar dedicat animației. […] Există un master la UNATC și tot aici, un curs în cadrul facultății de film. Se încearcă crearea unei secții specializate, dar este destul de dificil.” Cu privire la piața animației în România, el precizează: “Piața este încă virgină. Cea mai mare parte este înghițită de publicitate. Filmul animat scurt nu are potențial financiar și nici un loc în cinamatografe. Cel lung nu are șanse împotriva celor din America de Nord..” Opinia animatorului Virgil Mihăilescu despre această problemă: “Piața animației… sincer? Nu prea bună. Este la pământ și stagnează; și în principal bazată în București. Există câteva studiouri care fac animații 3D pentru agențiile de publicitate, cum ar fi Framebreed, DSG, Golem, însă nu toate reclamele au nevoie de animație de personaje, așa că nu prea există oportunități pentru un animator de personaje, mai degrabă pentru generalist. Și apoi mai există și agenții de publicitate ca McCann Erickson sau studiouri de film precum Tandem care s-ar putea să aibă încorporate un mic department 3D.”
În cadrul unuia dintre aceste seminarii, ținut pe 14 Octombrie 2010, regizorul de filme de animație Mihail Bădica a afirmat: “Este bizar; întâi a apărut festivalul, dup-aia a apărut animația.” (Todoran blog, 2011) Într-adevăr, motto-ul Anim’est’ este chiar “Reanimating animation” – reanimând animația.(Anim’est, 2012)
În 2011, regizorul Anca Damian a abordat proiectul care avea să devină primul film de animație de lung metraj romesc, Crulic – drumul spre dincolo, un documentar despre Claudiu Crulic, un român de 33 de ani care a murit într-o închisoare din Polonia din cauza auto-înfometării în semn de protest împotrivă sistemului judiciar polonez. Actualmente, filmul primește multe laude din partea festivalurilor de film din Europa, dar nu pentru faptul că este animat. De fapt, Crulic nu a fost difuzat în cadrul niciunui festival de animație, iar website-urile și publicațiile specializate îl ignoră complet. (Todoran Blog, 2011) Cu toate acestea, Crulic va rămâne în mentalul colectiv drept primul film de animație de lung metraj din România.
Așadar, există un imens potențial pentru animație în România, dar până când nu se va instituționaliza o școală de animație cu profesori cu experiență în domeniu, animația românească va trebui să se bizuie pe eforturile herculeene ale artiștilor independeti și pe festivalurile internaționale de animație.
Concurenţa
În Marea Britanie
Industria de animație din Marea Britanie este prețuită pe întreg mapamondul datorită creativității de care dă dovadă și a tehnologiei pe care o are la dispoziție. Orașe precum Londra, Bristol, Manchester și Dundee sunt renumite pentru studiourile lor de animație (Skillset, 2012), însă numărul acestora nu face decât să impulsioneze viitorii artiști să devină mai competitivi în drumul lor spre profesionalism.
Cel mai important rol în orice domeniu îl joacă educația, în special în animație, unde este necesară și instruirea practică. Cel mai bun mod de a avea o privire generala asupra concurenței actuale este de a lua în considerare numărul studenților care urmează cursuri universitare de animație, sau care au absolvit un asemenea curs. O simplă căutare pe website-ul UCAS va da 227 de rezultate cu privire la cursuri de animație începând din 2012. Dintre acestea, 57 sunt cursuri de animație tradițională ca materie de sine stătătoare (i.e. excluzând animația digitală). Presupunând că la fiecare curs ia parte un număr mediu de 40 de absolvenți, acest lucru ar însemna că în fiecare an aproximativ 10000 de studenți ies din facultate cu pregătire teoretică și practică în procesul de animație.
De asemenea trebuie luat în considerare și faptul că nu toți absolvenții vor inunda o singură nișă. Pentru a demonstra cât de diversificată este piața animației, iată câteva exemple de domenii în care absolventul de animație își poate aplica îndemânarea: industria de film, seriale de televiziune, publicitate și branding, videoclipuri pentru industria muzicală, efecte speciale, galerii de artă (pentru pasionații genului experimental). Desigur, toți animatorii sunt încurajați să își prezinte lucrările în cadrul festivalelor de film precum British Animation Festival, Raindance și multe altele.
Deși actuala tendință se îndreaptă spre animația digitală 3D, va exista întotdeauna un loc pentru animatorul tradițional, chiar și în cadrul altor medii. De exemplu, în stadiul de pre-producție al filmului de animație stop-motion Corpse Bride (2005) al lui Tim Burton, animatorii au creat teste de animație pentru fiecare personaj, folosindu-se de mijloace tradiționale, prin care se explică cum mișcările corpului, gesturile și expresiile faciale ale acestuia vor arăta în cadrul unei scene. Aceste teste au fost apoi folosite drept referințe pentru păpușile care urmau să fie animate, rezultatul fiind o mișcare mult mai fluidă și mai organică.
În România
După cum am menționat în capitolul “Piața animației”, în România nu există în prezent nici un studio de animație, nici resurse educaționale necesare unei industrii de animație concrete.
Astfel, în decursul ultimilor 21 de ani, zeci de tineri animatori români au plecat din țară pentru a lucra în studiouri de animație străine. Dintre aceștia, câțiva au lucrat în cadrul unor producții importante precum Angelina Ballerina, Mr. Bean și câteva producții Hanna-Barbera. Puținii animatori care au rămas în România lucrează cu precădere în industria de publicitate sau promovând festivaluri de film. (blog Todoran, 2012)
Cu toate acestea, nu înseamnă că piața de animație din România nu este lipsită de concurență. Planul meu pe termen lung este de a mă întoarce în România și de a ajuta la resuscitarea industriei de animație autohtone. Însă, dacă m-aș întoarce astăzi, va trebui să dau piept cu explozia care este Creative Monkeyz.
În ianuarie 2011, patru artiști digitali au pus pe YouTube episodul pilot al emisiunii RObotzi. Episodul înfățișează doi roboți, intelectualul F.O.C.A. și alcoolicul MO (ruginit din cauza propriei beții constante) având o conversație amuzantă și plină de limbaj profan. În timp de 3 zile, episodul a strâns un milion de vizualizări. Peste două luni echipa Creative Monkeyz și-a creat propriul website (www.creativemonkeyz.com), unde sunt prezentate tutoriale pentru majoritatea programelor Adobe, 3D Max și Cinema 4D, dar și lucrări ale artiștilor moderni de pretutindeni. La momentul scrierii acestui eseu, RObotzii sunt la al doilea lor sezon, numărând 39 de episoade, primind numeroase laude și premii pentru munca lor, și fiind considerate cele mai populare personalități de internet din România. (Creative Monkeyz, 2012)
În afară de ei, piața animației românești este cât se poate de liberă, mai ales în privința filmelor animate tradițional. Interesul principal ar fi ca studenții și tinerii animatori români să fie îndrumați spre calea acestei arte prin crearea unei școli specializate în animație, inspirându-se din moștenirea lor culturală.
Promovare personală
Am fost dintotdeauna îndrăgostită de animație, petrecându-mi copilăria devorând singurul canal de televiziune care difuza desene animate în România, Cartoon Network. Diversitatea serialelor de la sfârșitul anilor ‘90 și a începutului de mileniu m-a influențat foarte mult din punct de vedere artistic.
Seriale precum Samurai Jack și Dexter’s Laboratory ale lui Genndy Tartakovsky, Powerpuff Girls și Foster’s Home for Imaginary Friends ale lui Craig McCracken, Batman:The Animated Series și Justice League ale lui Bruce Timm și Sailor Moon a lui Naoko Takeuchi și-au lăsat o puternică amprentă vizuală asupra mea. Am fost de asemenea atrasă de conceptele suprarealiste și de fantasticele decorurile din serialele Courage the Cowardly Dog al lui John R. Dilworth, Aeon Flux al lui Peter Chung și The Pirates of Dark Water al lui David Kirschner.
Abia în 2010 când am descoperit cartea The Animator’s Survival Kit (Ghidul de supraviețuire al animatorului) a lui Richard Williams am realizat că adevărata mea chemare este animația. Timp de un an am învățat tehnicile fundamentale de animație, punându-le în practică în proiectele mele universitare. Lucrările mele au devenit mai elegante și mai fluide, dezvoltându-mi astfel un stil unic și inconfundabil.
Fiind o persoană curioasă și entuziastă, îmi face deosebită plăcere să observ și să învăț din mediul meu înconjurător, în special de la cei trei ilustratori preferați ai mei (Olivier Ledroit, Keith Thompson și John Howe) și de la idolii mei artsitici: Alison Snowden (o absolventă a Universității din Coventry University care a câștigat un Oscar pentru cel mai bun film de animație de scurt metraj pentru pelicula Bob’s Birthday în 1995) și Marjane Satrapi (artista iraniană celebră pentru benzile desenate Persepolis și filmul bazat pe acestea, nominalizat la Oscar în 2009). Domniile lor m-au învățat că, în ciuda faptului că vin dintr-un mediu mai puțin avantajat, nu trebuie să las acest lucru să fie o stigmată asupra lucrărilor mele, ci mai degrabă să îl consider un atuu.
Acasă, în România, am crescut cu basmele lui Petre Ispirescu, legendele balcanice și mitologiile slavice. În vestul Europei, majoritatea acestora au fost pierdute sau trecute cu vederea, ceea ce îmi dă avantajul de a pune in practică o nouă perspectivă în lucrările mele de animație.
Pregătirea mea preuniversitară este de natură filologică. Studiul intensiv al literaturii universale și al limbilor străine mi-au adus beneficiul de a înțelege bazele structurii narative și aspectele culturilor internaționale în general și europene în special. În afară de limba mea nativă, vorbesc limba engleză, germană și franceză și sunt capabilă de a traduce texte în limba latină și de a analiza texte filosofice.
Una din pasiunile mele este să observ mediul înconjurător, analizând gesturile și mimica oamenilor din jurul meu. Acest lucru mă ajută în să transpun mai multă personalitate și fluiditate personajelor mele animate.
Având în vedere că învăț cel mai bine lucrând practic, fac tot posibilul să folosesc cât mai multe medii și tehnici noi, să experimentez și să mă joc cu idei și concepte, în scopul de a crea ceva nou.
Întâmplător, am descoperit un exercițiu eficient care îmi este benefic creativității: îmi țin un jurnal de vise. De fiecare data când visez ceva remarcabil, încântător, sau, dimpotrivă, tulburător, îl pun pe hârtie. De cele mai multe ori, descopăr imagini și concepte pe care nu le-aș fi putut imagina fiind trează.
Încrederea în talentul meu artistic și tehnic nu poate înlocui lipsa mea de experiență. Am început să animez în urmă cu doar un an și jumătate, și nu de puține ori m-am simțit prinsă de teama eșecului și de gândul că voi deveni stereotipul artistului flămând.
Cu toate acestea, mi-am redobândit încrederea de sine atunci când am văzut filmul original al lui Zack Snyder, Sucker Punch (2011). Filmul are multe cusururi, dar emană o atmosferă încântătoare; însă lucrul care m-a luat cu adevărat prin surprindere a fost că genericul de sfârșit dedicat echipei de efecte speciale a rulat continuu timp de 3 minute. După ce am cercetat filmul pe IMDB, am desoperit că în cadrul acestuia au lucrat exact 487 de artiști plastici și animatori. Am ajuns la concluzia că dacă 487 de artiști au lucrat la un singur film cu durata de 110 minute, cu siguranță există un loc și pentru mine în domeniul animației, mai ales că mi-am găsit drumul precis pe care vreau să îl urmez în carieră.
Scopul meu este de a deveni un animator tradițional 2D. Am o mai mare afinitate față de mișcările organice, desenate de mână, decât de cele mecanice, generate de computer. Doresc să acumulez o cantitate vastă de experiență, lucrând în studiouri de animație din Marea Britanie și din Europa; visul meu unic pe termen lung este de a mă întoarce acasă și, cu ajutorul cunoștințelor și experienței acumulate, să ajut la resuscitarea animației din România.
Epilog
Având în vedere progresul extraordinar de rapid al tehnologiei și înclinația publicului spre producțiile digitale și 3D, este ușor de imaginat că rolul animatorului tradițional va deveni unul demodat și că animația 2D va dispărea. Însă, așa cum teatrul nu a decăzut o dată cu apariția cinematografului, iar cinematograful, la rândul său, nu a decăzut o dată cu apariția televizorului, așa nici animația 2D nu va dispărea în întregime.
Principiile fundamentale ale animației rămân aceleași, indiferent de mediul în care sunt folosite. De cele mai multe ori, animatorii digitali învață mult mai mult despre propria lor meserie de la precursorii lor tradiționali decât de la noile inovații tehnologice.
Cel mai relevant exemplu în acest caz îl reprezintă cursul pe care regizorul și animatorul tradițional Richard Williams (părintele lui Roger Rabbit) l-a predat în 2001 unui grup de animatori din toate mediile, printre care se afla și Chris Wedge, regizorul filmului 3D Ice Age (2002). Acesta din urmă spunea: “Cand am ieșit de la curs, aveam o noțiune complet resdefinită asupra animației, cum vedeam animația, cum analizam mișcarea. În prima seară [ceilalți animatori] au lucrat la câteva din exemplele lui Richard, și a doua zi la prânz s-a putut vedea influența. A fost o revelație.”
Așadar, nu mediul definește animația, și indiferent de instrumentele folosite, rolul animatorului rămâne acela de a da viață liniilor și formelor care fără talentul acestuia ar fi rămas încremenite pe hârtie sau pe ecran. Cele mai importante unelte ale animatorului sunt, fără nici un dubiu, simțul timpului, al ritmului, răbdarea cu care compune fiecare cadru și pasiunea cu care își transpune propriile trăiri în personajele lui.
În încheiere, doresc să împărtășesc acest citat, care a devenit noua mea mantră și mă face să zâmbesc de fiecare dată când energiile mele creative sunt la pământ și care, după părerea mea, definește cel mai bine ambiția de animator. Într-un interviu oferit sociologului Daniel Todoran de către regizorul de animație Valentin Eliseu, în legătură cu scăderea interesului românilor față de animație, acesta spunea: “Băi… dacă vrei să desenezi ceva, nu-mi spune tu mie că nu ți-a ieșit, că tușul nu e bun sau creionul e neascuțit! Dacă ai ceva de spus, poți să desenezi pe genunchi și pe hârtie [igienică], cu un băț de chibrit ars înmuiat în zaț de cafea.”
…………………..
Alexandra este ilustrator, animator, „artista calatoare si in general o persoana stranie”.
„Lucrarile mele le consider a fi o oglinda elegant inramata a viselor mele lucide. In ele sunt reflectate dragostea mea pentru tot ce inseamna suprarealism si fantastic. M-am nascut in Romania, deocamdata umblu precum melcul cu casa dupa mine si planuiesc sa cuceresc lumea cu cerneala si culoare.
Am fost educata de catre talentatii artisti ai Coventry University din Marea Britanie, unde am absolvit cum laudae sectia de Ilustratie si Grafica” (Alexandra Balan)
Website-ul tinerei artiste: aroguegallery.tumblr.com
In imagine: Alexandra Balan
