Pe 10 noiembrie, Disney Channel lansează și în România un nou serial de animație la doar câteva luni după premiera americană: „Ciudățeni” (în original „Gravity Falls”, un joc de cuvinte drăguț dar din păcate oarecum intraductibil. Totuși, poate s-ar fi putut găsi un titlu românesc mai inspirat?). Am avut ocazia să văd un episod în avanpremieră, care m-a lăsat cu așteptări optimiste în ce privește serialul per ansamblu: personajele și atmosfera generală mi-au plăcut, rămâne de văzut ce vor face creatorii cu ele în episoadele următoare.
În timpul vizionării, gândul mi-a zburat la „Aventurile lui Flapjack” (o serie între timp întreruptă) încă dinainte să citesc în comunicatul de presă care însoțea episodul că Alex Hirsch, creatorul „Gravity Falls”, a lucrat și pentru „Flapjack”- noul serial Disney Channel are același gen de umor, în care povestea livrează încontinuu ciudățenii și absurd, dar niciodată cinism. Indiferent cât de bizare sunt personajele sau aventurile lor, până la urmă își doresc aceleași lucruri ca toată lumea: să fie apreciați de prieteni, de familie, să aibă cu cine să stea de vorbă. Desigur, publicul Disney Channel e ușor diferit de cel al Cartoon Network, așa că în acest caz doza de bizarerii pare să fie mai mică și cea de valori călduros-prietenoase împinse în prim-plan mai mare, dar nu se știe niciodată, că doar am văzut un singur episod.
Eroii principali ai serialului sunt frații gemeni Dipper și Mabel, complici în toate, dar în același timp un cuplu comic contrastant după principiul clasic al „clovnului” și „omului serios”, chit că omul serios nu e nici el din cale-afară de serios. În acest caz, clovnul este Mabel, ceea ce mi s-a părut reconfortant- în multe filme pentru copii, fetițele sunt înfățișate drept prințese fandosite care există doar ca să strice cheful băieților (gândiți-vă la Margaret din „Dennis the Menace”), așa că îmi face mereu plăcere să văd un personaj ca Mabel, care dă ea însăși tonul distracției și e plină de energie și de glume. În același timp, cei doi frați, deși au personalități diferite, par să aibă o relație foarte bună, din nou un lucru nu foarte des întâlnit: în desene animate, frații se au, de multe ori, ca șoarecele și pisica ( Dexter și Dee Dee din „Laboratorul lui Dexter”, de pildă). Pe scurt, episodul a făcut o treabă bună în a introduce niște protagoniști ușor de simpatizat fără să-i facă exagerat de lustruiți și voit simpatici.
Mabel și Dipper sunt nevoiți să-și petreacă vara cu excentricul lor unchi Stan într-un orășel montan, iar în episodul-pilot, unchiul încearcă să-i atragă pe copii într-o excursie la pescuit, deși ei ar prefera să urmărească și să încerce să fotografieze o creatură acvatică monstruoasă. În cele douăzeci de minute ale episodului avem de-a face cu referințe la alte povești și filme despre monștri, cu o lecție despre felul în care singurătatea îi afectează pe bătrânii neglijați, dar și cu glume în stil Stan și Bran (Mabel și Dipper se echipează cu o cantitate impresionantă de camere foto pentru a obține un instantaneu cu monstrul, dar cumva-cumva sfârșesc prin a le distruge una după alta în feluri comice) – câte ceva pentru fiecare categorie de public, deci.
Orașul Gravity Falls (sau, ahm, Ciudățeni) în care se petrece acțiunea e genul de loc în care lucrurile ciudate se dovedesc inofensive și lucrurile aparent inofensive ascund ceva dubios, și îmi aduce aminte de alte seriale cu copii și mistere la care mă uitam cu mult interes când aveam, ca eroii serialului, 12-13 ani, spre exemplu, „Eerie Indiana”, deși aici tonul e mult mai prietenos. Povestea face uz de clișee și simultan se amuză pe seama lor – un personaj care își expune planul întortocheat a la Scooby Doo recunoaște tot el, imediat, că planul n-are nici o logică- iar grafica e destul de simplă și agreabilă. La categoria „ce nu mi-a plăcut”, aș trece personajele secundare care mi s-au părut a fi stereotipuri pe alocuri iritante (și mi-ar plăcea să nu mai aud atât de des formula de adresare „dude”, sau, în traducere, „tipule”. Nu de alta, dar, probabil, în câțiva ani, nimeni n-o să mai vorbească așa). Dar, în concluzie, deși n-aș putea spune că „Gravity Falls” a devenit instant noul meu desen animat preferat, și ar fi, oricum, ciudat să spun asta după doar un episod, m-ar interesa să mai văd și alte aventuri ale fraților Mabel și Dipper.
Ce mi se pare cel mai încurajator e că din mostra pe care am văzut-o răzbate clar personalitatea creatorului (dovadă că noul serial mi-a adus aminte imediat de munca lui precedentă). La ora actuală, televiziunea pare a fi cel mai bun mediu pentru animație, un mediu în care viziunea creatorilor poate fi încurajată, inclusiv de mari corporații precum Disney Channel, și unde animația 2D e încă în viață. În plus, mi se pare evident că există o nouă generație de animatori americani care, indiferent dacă ne plac sau nu, au o grămadă de idei originale, iar ăsta nu poate să fie decât un lucru bun (tot de la „Misadventures of Flapjack” a plecat și Pendleton Ward, care face acum pentru Cartoon Network serialul de mare succes Adventure Time). Mi-ar plăcea ca genul ăsta de creativitate să fie sprijinită și pentru producții cinematografice.
Sursa foto: Nicola Porter Novelli, PR-ul televiziunii Disney Channel România
