Bucurestiul a avut parte de primul Comic Con abia in 2013, dar in alte zari de soare pline, asemenea evenimente se petrec de ani de zile. In Londra, de pilda, exista Comic Con-ul organizat de MCM, de doua ori pe an (mai si octombrie), un Film & Comic Con de vara, al firmei Showmasters, o data pe an (de obicei in iulie), si Super Comic Con Convention, la inceputul anului. Ca o admiratoare si artista amatoare de varii chestii desenate ce ma gasesc, am vizitat si eu pentru prima data un asemenea eveniment: MCM Comic Con-ul londonez de primavara.
Desi denumirea s-ar traduce „conventia benzilor desenate”, un Comic Con consta in comics-uri si alte lucruri desenate in proportie destul de mica, fiind de fapt o reuniune a fanilor devotati de tot soiul, chiar daca obiectul devotamentului lor e un film sau un serial TV care n-are nimic de-a face cu benzile desenate. Pe langa comics si autorii lor, alte ingrediente de baza sunt:
1. Cosplay, adicatelea costume play- cetateni costumati in personajele lor preferate, cu acuratete variabila, dupa buget, coane Fanica;
2. Lansari si demonstratii de jocuri pe computer;
3. Q&A, sedinte foto si autografe cu „vedete”, in general actori care au jucat un Ferengi in Star Trek pret de 3 episoade sau care au fost candva un monstru intr-un film horror din 1985 (exceptie face mama Comic Con-urilor, San Diego din SUA, care atrage si A-listeri);
4. Targ de varii produse promotionale legate mai mult sau mai putin de cultura pop, inclusiv tricouri, jucarii etc. Ultimele 3 nu-mi suscita prea mare interes, asa ca eu una am sa va povestesc in special despre cosplayeri si chestii desenate.
Lasati orice speranta, voi ce stati la coada aici
Desi mi-am comandat bilet in avans, pentru ca fusesem avertizata vizavi de aglomeratia caracteristica evenimentului, nu ma asteptam sa vad o asemenea avalansa de oameni. Coada celor care sperau sa cumpere bilet la intrare era o mare de tineri si foarte-tineri, ba chiar minori, infasurata in jurul imensei hale de expozitii. Nu stiu daca cei care erau ultimii la coada au mai apucat sa intre, eu una le-am urat in gand succes si am intrat sa dau piept cu multimea mai norocoasa care se afla deja inauntru. Pe scurt, un Comic Con nu e catusi de putin un eveniment pentru agorafobici sau mizantropi.
La capitolul „invitati”, MCM Comic Con nu numai ca n-a excelat, dar s-a prezentat slabut de tot, fiind nevoiti sa-l faca cap de afis pe Dylan Bruce, care are un rol secundar in Orphan Black, un serial inca semi-obscur . M-am nimerit, in schimb, la doua evenimente destul de interesante legate de animatie: un Q&A cu Phil Lamarr, voce pentru multe personaje animate, printre care Hermes din Futurama si Samurai Jack in rolul protagonistului insusi (mare parte din interviu s-a constituit in cereri de varii voci si imitatii amuzante, lucru cu care presupun ca Lamarr s-a obisnuit, dar n-ar fi fost rau sa auzim mai multe despre actor in sine ) si o semnare de autografe cu Takamitsu Inoue si Atsushi Takahashi, producatorul si respectiv regizorul lungmetrajului anime „Blue Exorcist”.
De la Jules Verne la Spartapuss si inapoi
Pentru mine, cea mai interesanta parte a Comic-Conului a fost sectiunea care-a onorat denumirea evenimentului, adica expozitia de comicsuri de tot felul . Desi au fost prezenti si artisti care au lucrat pentru editori si serii consacrate (de pilda Gary Erskine- Marvel, DC Comics, Judge Dredd etc, Henry Davies de la „Beano”, revista care l-a nascut pe Dennis the Menace britanic), important e ca MCM Comic Con e un loc primitor pentru autorii de comicsuri independenti, unde un numar mare de artisti tineri si altminteri lipsiti de legaturi cu industria au putut sa-si promoveze munca in fata unui public larg.
Printre artisti „neafiliati” se vede cu adevarat diversitatea si inovatia de care sunt capabile benzile desenate. Daca in „mainstream” lumea s-a obisnuit sa puna semnul egal intre comicsuri si povesti cu super-eroi musculosi si supereroine cu sani imensi, desenate in stil vag „realist” sau manga, comicsurile independente au personalitati diferite si idei care de care mai iesite din comun. De la omagii in stil poem ilustrat catre romanele lui Jules Verne (crashedasteroid.tumblr.com) la cyberpunk original (kickstarter.com/projects/2071877215/metal-made-flesh-an-illustrated-cyberpunk-novella) , istorie antica cu pisici („Catligula asta pare o mata cam zburlita”, am zis eu, iar autorul seriei „Spartapuss”, Robin Price, a fost de acord), aventurile unor dragoni gay (!), o serie in care Luna insasi e un supererou, sau mai precis capul unui supererou (!!) si asa mai departe. Unii desenatori au tinut stindardul brandului si in prezentarea personala: autoarea webcomicului Penny Blackfeather avea o rochie din pene negre, pictorita Destiny Blue avea parul albastru. Si toti erau prietenosi si dornici sa explice potentialilor cumparatori de unde le-au venit ideile, si bineinteles sa se autopromoveze energic. „Un comic nou marca Theo Ajiey!” mi-a strigat un baiat in ureche. „Cine e Theo Ajiey?” intreb eu. „Eu sunt”, zice el, „dar pare ca sunt mai celebru si respectat daca vorbesc despre mine la persoana a treia”.
Personal, m-am bucurat ca se afla p-acolo si Tom Siddell, autorul webcomicului Gunnerkrigg Court (un fel de Harry Potter cu o mitologie si mai complicata), pe care il citesc de ani de zile, inca de pe vremea cand desenatorul era inca stangaci („Mi-e cam jena sa ma mai uit acu la cum aratau personajele la inceput”, mi-a marturisit), asa ca m-am dus glont la el sa-mi faca un portret la comanda. M-am mai dus acasa cu: primul volum din Hemlock, „o serie despre o vrajitoare care se casatoreste cu un monstru”, dupa cum mi-a explicat autoarea Josceline Fenton, „Cautionary Fables and Fairy Tales: Africa Edition”, o antologie minunata de povesti africane sub forma de benzi desenate, de la standul uneia dintre autoare, Kate Ashwin (care se ocupa si cu webcomicul Widdershins), si o gramada de mini-comicuri, zine-uri si carti postale cu grafica originala, printre care si una cu un pietroi foarte dragalas. Nu ma credeti ca un pietroi poate fi dragalas? „Fetita mea are trei ani acum si e absolut obsedata de pietre, asa ca ii desenez toata ziua tot felul de animalute-pietre”, a zis artista, Francesca Knightingale.
Comic Con time is Adventure Time
In ce priveste cosplayerii, n-am fost dezamagita: vizitatorii costumati ii depaseau numeric pe cei in civil. Tinand cont de popularitatea Game of Thrones, m-as fi asteptat ca fiecare a doua femeie sa fie Danaerys Targaryen, dar serialul momentului a fost in schimb Adventure Time. Finn (si varianta lui feminina Fionna) a fost cel mai popular costum la Con-ul londonez, si oriunde iti indreptai privirea puteai zari o caciula alba cu urechi, fie ca purtatorul era barbat, femeie sau un copilas- plus Ice King, Printesa Bubblegum si alte personaje din serial.
Tot din zona animatiei, am zarit un numar semnificativ de printese Disney (mai ales Elsa din Frozen), bronies, adica, fani adulti ai serialului pentru prescolari „My Little Pony: Friendship is Magic”, cu peruci in culorile curcubeului, si unul in ponei din cap pana-n picioare, reprezentant al clubului brony din Scotia, apoi Aang din „Avatar: The Last Airbender”, personaje din Sailor Moon, Dragon Ball Z, Attack on Titan, Death Note si alte anime-uri pe care sunt prea batrana sa le mai recunosc, printesa Mononoke, sergentul Calhoun din „Wreck-it Ralph”, trei barbati (!) costumati in Powerpuff Girls etc. N-au lipsit,bineinteles, eroii prezenti la orice manifestare de felul asta : Batman (inclusiv in varianta LEGO Batman prezenta in recentul „LEGO Movie”), Superman, Spiderman, Captain America, elfi din Lord of the Rings si personaje din Star Trek si Star Wars, cei din urma cu eternele si fascinantele sabii-laser. Mi-a placut si ca am vazut familii intregi in costum, de pilda o frumoasa Superwoman cu Superfetita ei. Nu mi-a placut, in schimb, abundenta de pancarte cu „imbratisari gratuite”, oferite invariabil de baieti, unii dintre ei in chiloti. Hai sa zicem ca se simtea un usor aer de disperare pe alocuri.
Sa fii inconjurat pretutindeni de oameni in peruci multicolore si costume din filme si desene animate e usor suprarealist, ca si cum povestile fantastice s-ar fi revarsat din televizor ca fetita din „The Ring”. Walter White din Breaking Bad traieste si si-a gasit fericirea alaturi de Mica Sirena Ariel. Freddy Krueger e prieten cu Sperietoarea din „Vrajitorul din Oz”. Am asteptat la coada la bilete in spatele lui SuperMario si m-am inghiontit prin multime cu regina Padme Amidala. Supereroul Flash se ruga de cativa Spartani mai degraba pufosi decat musculosi sa pozeze pentru el. Fete in rochii fistichii si peruci roz (Madoka Kaname?) isi mancau sandvisurile asezate pe jos prin colturile halei- eroinele magice sunt si ele oameni si trebuie sa manance. Iar la sfarsit, cand am plecat spre casa, am zarit peste tot prin metrou, amestecati prin public, soldati cu tunuri de carton si femei-pisica, si m-au facut sa zambesc. Daca nu va face sa zambiti o parada de cosplayers, apai nu stiu ce fel de oameni sunteti.
Una peste alta, pot zice ca mi-a placut, si ma gandesc serios ca la urmatoarea sa-mi inchiriez si eu o taraba si/ sau sa ma duc in costum. Mercury Power, Make Up!
