de Ioana Sărăcilă
Discuția cu domnul Yamamura de după masterclass-ul de la Animest ținut pentru cinci dintre filmele sale la Cinema Elvira Popescu a fost intemediată de un translator. Răspunsurile mai elaborate necesitau să fie date în japoneză. Am reușit să ne înțelegem cât să-mi dau seama cât de răbdător, cald și pasionat de animație este invitatul asiatic al Anim’est 2015.
Koji Yamamura a descoperit animația începând să deseneze încă de la 10 ani. La 12 ani a citit despre animație pentru ca momentul în care să-și dea seama că asta este tot ceea ce vrea să facă vreodată a fost atunci când unul dintre profesorii săi a proiectat la clasă un film canadian și i-a spulberat universul înecat de atâtea anime-uri. Inspirația și-o găsește când în literatura argentiniană, scriitorul său preferat fiind Jorge Louis Borges, când la animatori precum Ishu Patel, Yury Norshtein și Priit Pärn. Nu poate ignora nici ilustratorii tradiționali ai stampelor japoneze: Hiroshige și Hokusai. Și fiindcă stilul său este neconvențional, s-a interest foarte mult de ilustratorii francezi care nu au fost neapărat cunoscuți în secolul XIX pentru operele lor. Îmi spune că de asta îi plac, fiindcă nu au nimic special.
În ceea ce privește tradiția și rolul ei în poveștile vizuale atât de creative pe care le aduce la viață pe ecran, Koji Yamamura spune că și-a găsit locul în munca lui din greșeală. Tradiția japoneză este foarte importantă, atât pentru el, cât și pentru restul japonezilor, drept pentru care se stabilește o convenție în raportul relațiilor cu divinitatea și cu modul în care tradiționalul și-a pus accentul în cultură de-a lungul timpului asupra oamenilor. Convenția aceasta transpare și în filmul Franz Kafka’s a Country Doctor; nu doar în ceea ce privește reprezentarea unui personaj cu trei tipuri de personalități, ci și în ceea ce privește voice-over-ul. În cazul celui din urmă, un artist japonez este lăsat să interpreteze pe loc, după cum simte, povestea, după ce aceasta i-a fost în prealabil explicată.
Deși a modelat și clei pentru a face animație, tehnica sa preferată este cea în care desenează totul de mână. Este o muncă frumoasă și epuizantă însă nu se plânge. Deși pare greu (când lucrezi 6 ani de zile la un proiect cum este Mt. Head!) , atunci când îți place, privești totul într-o altă lumină. Cu alb și negru, lumină și întuneric a lucrat și la The Old Crocodile. Acolo a învățat că deși a vrut să arate o poveste de dragoste, animația sa finală trece dincolo de percepția lui asupra propriului proiect. Îl macină incertitudinea și necunoscutul, neștiința și nehotărârea. Și odată cu aceste felul în care ele își găsesc locul în lume. Nu de alta, dar a făcut o analogie interesantă între starea crocodilului din animație și debusolarea arătată de G.W. Bush în timpului războiului din Irak. Merită văzute filmele sale acum?
Trecând de la incertitudine la hotărârea cu care desenează, nu poate să treacă peste metamorfoză. Filmul Aquatic este doar despre acest fenomen care i se pare fascinant fiindcă în timpul transformării din ceva în altceva, orice lucru are o formă care nu poate fi definită și nici numită. Simte că metamorfoza este foarte important pentru personaj. Fiind oameni suntem supuși greșelilor, iar greșelile atunci când desenezi poate transforma evoluția personajului tău.
Koji Yamamura crede în animația pe care o face și crede că acesta este felul în care se poate exprima cel mai bine. Are nenumărate idei de împărtășit și oameni alături de el care să-i critice munca. Predă și pe tinerii care aspiră să fie animatori, studenți sau dimpotrivă, autodidacți îi sfătuiește mereu să-și găsească propriul stil neîncercând să imite. Le spune că viziunea lor este mult mai importantă decât abilitatea de a reproduce ceva ce alții deja au realizat.
Acum lucrează la alte trei proiecte. Și ar mai vrea să se reîntoarcă în România. Desigur, asta mi-a spus în engleză!
Foto: animest.ro