Dacă erați cumva de părere că în viețile voastre nu există suficienți ursuleți desenați adorabili, o să vă bucurați s-auziți despre noul serial Cartoon Network, We Bare Bears. Protagoniștii serialului sunt trei frați urși incontestabil adorabili, care călătoresc suiți unul în spinarea celuilalt ca niște paturi suprapuse și-și petrec timpul încercând să se integreze în societatea omenească, cu mai mult sau mai puțin succes. Creatorul We Bare Bears, Daniel Chong, are experiență ca storyboard artist în câteva studiouri celebre, printre care și Pixar, unde a câștigat un premiu Annie pentru Toy Story of Terror. Până acum totul sună bine (iar cântecul de generic, interpretat de artista britanică Estelle, sună chiar foarte bine). Dar noi, europenii, n-am apucat încă să vedem nici măcar un episod, habar n-avem despre ce e vorba, așa că Daniel Chong o să ne povestească mai multe chiar el:
Stăm acum de vorbă cu ocazia lansării serialului tău în Europa, dar avem de-a face până la urmă cu un serial american conceput pentru publicul american. Ce anume crezi că o să-i atragă pe telespectatorii din Europa?
Daniel: Acțiunea se petrece într-o metropolă uriașă, și vor apărea în serial o varietate largă de oameni și de elemente culturale cu care interacționează urșii. Or să apară mâncăruri variate, avem un personaj poliglot- câte puțin din toate. Cred că telespectatorii internaționali se vor recunoaște în multe aspecte ale serialului. Înainte de toate, însă, eu sper că vor fi atrași de drăgălășenia și farmecul urșilor!
De ce urși, totuși? De ce sunt urșii atât de des întâlniți în desene animate și cărți pentru copii? Pe tine ce te-a atras la ei?
Daniel: Am observat pe Internet că oamenii îi văd ca fiind antropomorfi într-o anumită măsură…e amuzant să-i surprinzi în posturi oarecum omenești: urs stând pe o bancă, urs tolănit pe un buștean și așa mai departe. Arată puțin ca și cum ar fi niște oameni într-un costum de urs, și asemenea lucruri par foarte amuzante, mai ales pe Internet! Cred că ăsta e unul dintre motivele pentru care e distractiv să-i privești. Serialul a pornit de la o bandă desenată pe care eu o desenam doar ca să ne amuzăm eu și prietena mea, dar după aceea am continuat să dezvolt ideea, pentru că urșii sunt pur și simplu fermecători și amuzanți, toată lumea îi iubește de la prima vedere.
Cum reușești să menții echilibrul în scenarii astfel încât urșii să fie suficient de umani încât telespectatorii să empatizeze cu ei, dar în același timp să nu devină într-atât de umani încât să-i poți înlocui cu oameni fără să observi vreo diferență la o adică?
Daniel: Cred că unul din aspectele pe care vom pune accentul în serial e cât de mult ies urșii în evidență când sunt printre oameni. Oamenii se vor uita la ei cam ciudat, cu siguranță! Pentru că până la urmă sunt încă urși, nu sunt complet domesticiți, sunt puși în situația de a fi un soi de combinație ciudată om/animal, iar în serial vom vedea cum se descurcă. Cred că asta e poanta până la urmă, și e un echilibru destul de fragil, dar noi îl folosim în avantajul nostru.
Care sunt urșii tăi fictivi preferați- în afară de cei creați de tine, bineînțeles?
„Tehnologia face parte din noi acum- așa va fi lumea noastră de acum încolo”Daniel: Există o mulțime de urși fictivi grozavi! Sunt mare fan al lui Winnie the Pooh, am citit toate cărțile de mai multe ori, îmi plac la nebunie și ilustrațiile din ele- n-am uitat niciodată farmecul poveștilor cu Winnie, și cred că au influențat și acest serial. Dar îmi plac și alți urși. Mi-e drag și Paddington, am citit cărțile cu el când eram mic.
Ai pomenit în interviuri precedente că urșii din serial sunt foarte implicați în tehnologia modernă. Au și telefoane mobile! În zilele noastre multă lume își dă cu părerea despre influența tehnologiei asupra copiilor: unii spun că stau prea mult cu ochii lipiți de un ecran, că sunt dependenți de mobil, că nu se mai joacă pe-afară. Tu ce părere ai? De ce parte a baricadei se situează serialul?
Daniel: Încerc să nu fiu prea aspru cu cultura Internetului, și eu sunt implicat în ea și probabil pierd vremea pe Internet la fel de mult ca oricine altcineva. Nu cred că serialul o să fie moralist, deși, sigur, avem încă multe de învățat despre folosirea tehnologiei, despre efectele ei potențial negative, despre cum putem avea o viață echilibrată. Dar n-avem de gând să ținem predici! Serialul nostru acceptă și îmbrățișează tehnologia modernă și felul în care ne-a schimbat viața. Nu mai putem să judecăm asemenea lucruri, trebuie să le acceptăm- acum fac parte din noi, așa va fi lumea noastră de acum încolo. Pe mine mă interesează mai mult să văd cum se descurcă personajele în această lume.
Cum e să fii la cârma unui serial? Citești recenzii? Te simți presat să ai succes?
„Te străduiești să te integrezi, să-ți găsești locul când faci parte dintr-o minoritate- urșii vor simți și ei asta pe pielea lor.”Daniel: Îmi dau seama că grijile vizavi de ratinguri și alte lucruri de felul ăsta te pot face s-o iei razna! Cred că singurul lucru care mă împiedică să devin nevrotic e că suntem încă în plină producție, mai avem câteva episoade de terminat chiar în timp ce altele sunt difuzate, n-avem timp să ne îngrijorăm, suntem foarte ocupați. N-am nici un minut liber pentru asemenea gânduri. Rob Sorcher, care conduce studioul aici la Cartoon Network, mi-a spus încă dinainte să începem să am răbdare, un serial tv acumulează public în timp. Înainte de asta am lucrat la lungmetraje timp de zece ani, iar lungmetrajele, în special cele animate, depind foarte mult de succesul din ziua lansării, sau din primele săptămâni…ceea ce poate dăuna filmului. Dar un serial tv poate să crească și să acumuleze public în timp. Încerc să nu uit ideea asta, dar sunt oricum prea ocupat să mă gândesc prea mult la ea.
Cum diferă munca la un film 3D de producția unui desen animat pentru televiziune?
Daniel: E foarte diferit, am învățat din mers, dar nu ne-a fost ușor. Primele episoade erau foarte ambițioase, cu multe secvențe diferite în decoruri diferite, cu mulțimi de personaje, și ne-am dat seama până la urmă că trebuie să avem mai puține elemente de felul ăsta într-un serial TV, pentru că timpul, bugetul și capacitățile studioului sunt limitate. A trebuit să învăț asta și eu, și artiștii de la storyboarding au trebuit să învețe cum să mențină lucrurile la o scară mai redusă…. Când lucrezi la un film CGI, poți să obții o mulțime de oameni pur și simplu multiplicând câteva personaje iar și iar, e foarte ușor! Dar la un serial 2D -mai ales că avem un program atât de strâns și trebuie să terminăm totul mult mai repede- nu există suficiente mâini care să lucreze la povești prea ambițioase. Dar încercăm să menținem un echilibru și să nu sacrificăm complet acest aspect, uneori poveștile sunt ambițioase, alteori rămân la o scară mai mică. Trebuie să avem grijă de artiștii cu care lucrăm, să nu-i ucidem cu prea multă muncă! A fost nevoie să ne adaptăm foarte repede.
Am citit o recenzie în care jurnalistul compara situația urșilor care încearcă să se integreze în societatea umană cu situații din viața reală în care minorități culturale sau etnice se străduiesc să se integreze. Te-ai gândit la unghiul ăsta de abordare când ai conceput serialul?
Daniel: Cu siguranță. Ca american de origine asiatică, știu cum e să te simți un pic străin în America. Toate astea sunt nuanțe ale statutului de outsider, cred: te străduiești să te integrezi, să-ți găsești locul când faci parte dintr-o minoritate. Cred că urșii vor simți și ei asta pe pielea lor. Noi le facem viața grea și le punem obstacole în cale: oamenii sunt un pic mai răi și neprietenoși cu ei decât ar fi cazul. Dar așa funcționează lumea câteodată, iar urșii sunt buni la inimă, se vor scutura de praf și vor merge mai departe. Da, aceste teme vor fi prezente des în serial. Și cred că asta va ajuta publicul să se recunoască în el. Nu e o situație cu care poate empatiza doar cineva care face parte dintr-o minoritate, cred că toți încercăm să ne găsim locul și rostul în lumea asta, încercăm să ne găsim identitatea, un grup de prieteni care să ne înțeleagă… Serialul va continua să exploreze aceste lucruri.
