Tocmai când mă apucasem să mă plâng că studiourile Disney au abandonat complet animația 2d care le-a consacrat (până și mult-aplaudatul scurtmetraj Paperman, recent oscarizat, e, de fapt, un film 3d „acoperit” cu desene făcute de mână), aflu că oamenii lui Mickey Mouse au lansat pe Internet (dar numai în SUA, așa că nu vă putem oferi un link, din păcate) un filmuleț 2d care îl are ca protagonist chiar pe Mickey, eroul lor cel mai faimos, pentru prima dată în ultimii 20 de ani: Croissant de Triomphe, regizat de Paul Rudish (care a lucrat la serialele Cartoon Network de mare succes Laboratorul lui Dexter, Powerpuff Girls și Samurai Jack). Iar designul personajelor nu e cel modern și ultra-lustruit din ultimii ani, ci mai degrabă în stilul anilor 1930, când Mickey și ai lui aveau membre care se mișcau ca și cum ar fi făcute din cauciuc și ochi desenați simplist sub formă de puncte negre.
Studiourile Disney au anunțat că plănuiesc să lanseze nu mai puțin de 19 asemenea scurtmetraje, fiecare cu altă țară ca decor. Aventurile din Croissant de Triomphe se petrec în Paris, iar filmul e vorbit în întregime în franceză, așa că decizia oamenilor de la Disney de a nu permite vizionarea online a filmului în Europa pare cu atât mai curioasă. Nu pot decât să sperăm că își vor schimba părerea în cele din urmă, pentru că nu îmi dau seama ce avantaj ar putea să aducă firmei un asemenea Americano-centrism prin care nu fac decât să renunțe la o porțiune importantă din publicul lor, dar nu pot să spun că sunt optimistă, dacă ne gândim că asemenea restricții de licențiere sunt destul de frecvente. Ca să nu mai vorbim că filmul are numai trei minute și jumătate, așadar o bucățică foarte mică al cărui potențial de monetizare prin exclusivitate e redus. În fine, poate la vară, când vor fi lansate toate filmulețele, fanii lui Mickey din toate colțurile lumii vor avea totuși ocazia să le vadă.
În cele trei minute ale noului scurtmetraj nu se întâmplă mare lucru: Minnie Mouse, care e managerul unei cafenele în Paris, a rămas fără croissante pentru pretențioșii ei clienți, iar misiunea de re-aprovizionare îi este încredințată lui Mickey. Scuterul viu pe care călătorește Mickey prin capitala franceză e de departe detaliul cel mai reușit, plin de personalitate și amuzant- în rest, cursa lui Mickey prin oraș are câteva gaguri drăguțe, dar care nu se petrec tocmai la foc continuu, or, într-un film atât de scurt nu ar trebui sub nici o formă să existe timpi morți. Omul care scrie scenariile acestor filme, deci, mai are de lucru.
Pe lângă întoarcerea la animația 2d, însă (pe care eu mi-am dorit-o mereu), Croissant de Triomphe reușește să nimerească două lucruri foarte bine: unu, stilul vizual interesant și chiar un picuț bizar, ceea ce e o gură de aer proaspăt din partea unor studiouri care au fost destul de des aspru criticate pentru cât de înțepenite sunt în propriile obiceiuri. Se vede aici mâna lui Rudish și a altor animatori care au lucrat la seriale de televiziune cu un stil grafic minimalist și ieșit din comun (Samurai Jack e poate cel mai reușit serial animat făcut de Cartoon Network dacă ne referim doar la stilul vizual, după umila mea părere, deși povestea nu se ridica la nivelul graficii). Doi: Mickey Mouse s-a întors la personalitatea lui din vremurile mai vechi: bine intenționat, dar cam obraznic și lăsând fel de fel de probleme în urmă, un aventurier. De fapt, putem spune că în timpurile moderne Mickey nu mai avea personalitate deloc și fusese redus la a fi pur și simplu mascota trustului. Ba chiar Mickey din Croissant de Triomphe e mai aproape de Mickey din benzile desenate ale lui Floyd Gottfredson decât de Mickey din animațiile Disney, și asta e personalitatea care i se potrivește- nimănui nu-i e simpatic un personaj sută la sută pozitiv și fără nici un defect, motiv pentru care am cunoscut mai mulți fani Donald Duck decât Mickey, dacă e vorba de personaje Disney clasice. Însă Croissant de Triomphe e un pas în direcția cea bună: Mickey e în continuare un băiat bun (dar nu mai e un băiat bun perfect, și deci de data asta putem să fim alături de el, chiar dacă vocea lui e, în continuare, aproape imposibil de suportat.) Nu vreau să dau pe-afară de entuziasm dar încurajez pe cât se poate această nouă direcție și sper ca Disney să se țină de ea.
