Nadia Barbu, bloggerita si realizatoare de scurtmetraje de animatie, a acordat un interviu pentru animationmagazine.eu. Va reamintesc ca Nadia este corespondent animationmagazine.eu la Londra.
Ce iti place mai mult sa faci? Sa desenezi, sa realizezi scurtmetraje de animatie, sau sa scrii pentru blogul tau?
Daca as avea de ales (sa zicem, la oferta unei zane) intre a fi o animatoare celebra si de mare succes si a fi o bloggerita celebra si de mare succes, as alege varianta 1. Dar nu stiu daca preferintele mele sunt in ton cu aptitudinile pe care le am.
Poveste-mi despre pasiunea ta, desenatul.
Desenez de cand ma stiu, am umplut caiete intregi in copilarie, pe care mama le-a pastrat cu sfintenie. In clasele 5-8 am studiat la scoala de desen, dar am renuntat pentru ca mi se parea ca tot ce fac e ingrozitor de prost si ca nu o sa ma pot niciodata ridica la nivelul celorlalti colegi. Pana la urma insa, cand eram deja studenta la Jurnalism, m-am decis sa ma reapuc de treaba mai serios, din moment ce oricum nu puteam sa ma abtin sa nu desenez pe orice colt de hartie. Nu am nici o pretentie ca m-as pricepe, dar ma simt bine cand desenez.
Cind ai debutat in blogosfera? De ce ti-ai facut blog? Ce subiecte dezbati pe blogul tau? Care au fost subiectele/ postarile care ti-au adus notorietatea in blogosfera?
Am inceput primul blog ca sa ma plang de diverse lucruri: de facultate, de o patanie minunata in care mi s-a dat in cap in fata scarii blocului. Aveam 19 ani, si inainte de a-mi pierde cunostinta m-am gandit ca o sa mor fara sa fi facut nimic memorabil -or, scrisul e cat de cat memorabil, indiferent de suport. Scriu despre orice, filme, carti, politica, viata mea de zi cu zi, fel de fel de ganduri aiurea pentru care nu gasesc un interlocutor. Cel mai vizitat articol a avut 100 000 vizite intr-o singura zi si era un raspuns scris de mine, in 15 minute si cam la nervi, la o scrisoare foarte protocronista a unei alte studente romane la Londra, care circula pe Facebook. L-au preluat si pe HotNews, CriticAtac, a facut ceva valva. Mai tarziu mi-a cam parut rau ca nu m-am abtinut, pentru ca mi-am atras o tona de hate mail, insulte si amenintari dintre cele mai halucinante, de la necunoscuti. In general insa am un public mic, dar constant.
Esti absolventa de master in cinematografie. De ce ai facut acest master? De ce l-ai facut la Londra?
Ma gandeam des ca in alta viata mi-ar fi placut sa fac filme. Apoi mi-am dat seama ca-s inca tanara si nu e nevoie sa astept alta viata. Ca sa fiu onesta, a fost mai usor sa fac un master in film in Anglia, unde mai toate facultatile au admitere pe baza de dosar (si nu prea exista limita de locuri, pentru ca mai presus de orice isi doresc banii studentilor), decat in Romania, unde examenul la UNATC e greu, locurile sunt putine, si (umbla vorba) jumatate dintre ele sunt ocupate din oficiu de fiul lui X sau nepoata lui Y. Masterul meu se adresa cineastilor independenti, „guerilla”, care stiu sa faca un pic din toate si cu buget redus (ceva gen Robert Rodriguez inainte sa dea lovitura). Nu a fost un curs la o scoala de prestigiu, dar mi-a oferit niste cunostinte de care aveam nevoie si accesul la echipament cu care altfel n-as fi putut invata sa umblu (un alt avantaj fata de facultatile din Romania, care sunt slab echipate). Si am cunoscut oameni din toata lumea.
De ce ai plecat din tara?
Din motive personale, si nu prea ma gandesc la mine ca la cineva care „a plecat”, mi-am mutat domiciliul temporar, atata tot. Nu-mi fac niciodata planuri pe termen lung, asa ca habar n-am unde o sa ma aflu in viitor.
Cum arata o zi obisnuita din viata ta?
Cand lucrez, petrec jumatate de zi la birou si cealalta jumatate pe drum (Londra e un soi de planeta independenta si caile ei sunt nebanuite). Cand nu lucrez, ma trezesc tarziu, desenez, scriu sau imi bat capul ce sa mai desenez/scriu, vorbesc pe Internet cu mama, ma plimb in parcul din apropiere, ma culc spre dimineata. Zilele astea am recitit si dezbatut cu prietenul meu Istoria benzii desenate romanesti, ca sa vedeti ce ocupatii intelectuale avem. Activitatea mea sociala preferata e Ludo cu amicii. Sunt o tanara cam batranicioasa.
Cum te-ai descrie?
Un personaj dintr-un film zicea odata ca are suflet de artista, dar n-are nici un talent prin care sa-si exprime tendintele. E oarecum ce-as zice si eu, cu diferenta ca, sper eu, nu-s chiar la zero cu talentele, desi cu siguranta sunt mai reduse decat dorinta mea de exprimare.
Despre ce este vorba in scurtmetrajele tale de animatie?
E vorba mai ales de experiente inspirate din viata mea, duse la absurd. Filmul meu de absolvire de la master era o poveste pentru copii despre o girafa insomniaca, pentru ca am suferit dintotdeauna de insomnii. Anul asta am avut o proiectie la un festival londonez cu un filmulet in care imi imaginam cum ar fi sa ma pot razbuna intr-un mod violent-caraghios a la Happy Tree Friends pe necunoscutii obsedati care hartuiesc femeile pe strada. Acum lucrez la o animatie stop-motion despre dinti si carii, pentru ca am probleme dentare, dar mi-e frica de dentist, asa ca imi transform durerea in arta, ca sa zic asa. Cred ca povestea e punctul forte al filmuletelor mele, am instincte OK pentru o naratiune bine structurata, cu cap, mijloc si coada, dupa umila mea parere. Din cauza asta nu prea agreez filmele foarte experimentale si abstracte, chiar daca sunt facute de graficieni si animatori mult mai priceputi ca mine (dar mi-ar placea sa colaborez cu ei!)
De ce animatie?
Animatia e un mediu de lucru subestimat in cinematografie, cu posibilitati nelimitate. Am lucrat ca voluntar la festivalul Anim’est in 2008 si mi-a placut foarte mult ce-am vazut acolo, a fost prima oara cand mi-am dat seama ca animatia poate fi si altceva in afara de filme americane comerciale „pentru intreaga familie”. Asa ca mi-am propus sa ajung si eu printre artistii ale caror creatii sunt proiectate la asemenea festivaluri. Cand faci animatie, construiesti un univers intreg de la zero, nu esti limitat de legile fizicii, ceea ce pentru mine e foarte atragator, pentru ca n-am fost niciodata din cale-afara de multumita de Universul real cu care ne-am pricopsit volens-nolens.
Unde lucrezi? Cum supravietuiesti in Anglia?
Lucrez part-time la o universitate din Londra unde ma ocup cu chestiuni legate de web si de pregatirea mea ca jurnalista. Am mai lucrat la diverse proiecte video ca freelancer (printre care un promo animat), am vandut bijuterii handmade si tricouri desenate. Am supravietuit traind foarte frugal si bineinteles si cu sprijin de la parinti.
Cum ai descrie viata ta in Anglia?
Linistita, dar fara certitudini.
