Interviu cu Rob Boutilier, creatorul serialului de animatie Kid vs Kat

De unde a venit inspiratia pentru acest show?

Mereu am avut impresia ca pisicile sunt dubioase, au niste caractere schimbatoare. Familia mea n-a avut pisici cand eram mic, dar toate pisicile prietenilor mei erau ciudate si imprevizibile. M-a afectat suficient de mult, astfel incat mai tarziu, sa vreau sa fac un scurtmetraj despre un baiat care se apara constant si despre o pisica ce isi considera lada cu nisip cosul luxos de gunoi. Din pacate, acel scurtmetraj nu s-a realizat niciodata, dar ideea a evoluat in Kid vs Kat.

Kat se bazeaza pe un personaj real?

Da. Cu aproximativ 10 ani in urma, eu si sotia mea am luat in casa doua pisici, dintre care una nu avea par. Felul in care arata Kat este inspirat din aceasta pisica si majoritatea cred ca arata ca un extraterestru. Temperamentul lui Kat este inspirat mai mult din cea de-a doua pisica: este complet imprevizibila si isi schimba starea foarte des. De asemenea, ii place sa doarma sub mana mea noaptea, asa ca, daca are vreun plan sa ma elimine, probabil ca o va face in timp ce dorm.

Pentru ce alte show-uri ai mai creat sau scris in trecut?

Am avut idei pentru diverse schite în trecut dar n-au trecut mai departe de biroul meu. Kid vs Kat a fost prima mea încercare de a creea un show, deci am fost placut surprins cand s-a aratat interes pentru el la pitch. Mai am cateva idei noi pe care vreau sa le propun, dar s-ar putea sa ramana tot la nivelul de raft.

In trecut, m-am concentrat in mare parte pe storyboard-uri pentru o varietate de seriale, incluzand Ed, Edd si Eddy, Yakkity Yak, si Pucca. Am facut storyboard-uri si am regizat o serie care se numeste AAAGH! It’s the Mr Hell Show pentru BBC.

Daca ar trebui sa rezumi in 3 propozitii Kid vs Kat, ce ai spune?

Kid vs Kat este o poveste despre cum viata unui baiat este rasturnata cu susul in jos de o pisica ciudata pe care sora lui o aduce acasa. Coop banuieste ca pisica este de fapt un extraterestru pus pe sotii, dar nu poate gasi nicio dovada pentru a-si convinge familia si prietenii de aceasta. Pana va reusi, o sa-si petreaca zilele încercand sa se fereasca de planurile pisicii, care stie despre banuiala lui Coop.

Numeste-mi 5 desene preferate din toate timpurile.

Gerald McBoing Boing (originalul), Mickey Mouse, Daffy Duck, Droppy si Fetele Powerpuff.

Cum ai intrat in animatie?

Nu am intentionat niciodata sa am o cariera in animatie. Visul meu era sa am o coloana zilnica de benzi desenate publicata în ziarele din lumea întreaga, dar am inceput animatia pentru a-mi „slefui” talentul la desen. Am crezut ca o sa fiu in bransa pentru 5 ani si apoi o sa ma reprofilez. Dar iata ca dupa 13 ani tot aici sunt.

Cine te-a influentat cel mai mult in cariera ?

Fara indoiala, cea mai mare influenta a avut-o Charles Schulz, creatorul Peanuts. Omul a fost pur si simplu un geniu al comics-urilor americane, si daca te uiti atent, o sa vezi influenta lui peste tot în Kid vs Kat, cea mai evidenta fiind gura deschisa pe care o face Millie cand tipa. Prima imagine pe care îmi aduc aminte sa o fi desenat vreodata este Snoopy. Desi nu l-am intalnit niciodata, a fost o zi trista pentru mine cand Charles Schultz a murit.

Ajungi vreodata in Europa pentru Cartoon Forum sau pentru Annecy?

Mi-e rusine sa recunosc, dar n-am fost niciodata in Europa. Annecy este un eveniment de care am fost mereu interesat si mi-ar placea sa asist. Nu sunt familiarizat cu Forum Cartoon.

Daca ar fi sa dai un sfat pentru un tanar artist sau pentru un scenarist, care ar fi acela?

Este un cliseu, dar fii pasionat de munca ta si recompensele vor veni. In momentul in care devine „doar un job” este un semnal ca trebuie sa te reprofilezi.

Care este cel mai tare desen animat pe care l-ai vazut in ultimul an?

Sunt un mare fan al filmului 2D Kung Fu Panda. Foarte buna grafica, culorile inspirate si o animatie draguta!

Rob Boutilier s-a nascut si a crescut in Nova Scotia, Canada, mutandu-se pe coasta de vest in 1995 pentru a studia animatia la Scoala de Film din Vancouver. Filmul sau studentesc, Amintiri, a fost selectat ca finalist in 1997, la World Animation Celebration. In acelasi an a inceput sa faca storyboard-uri pentru serialul Cartoon Network Ed, Edd n Eddy, urmand ca peste trei ani sa regizeze Aaagh! Is the Mister Hell Show! pentru BBC/Comedy Network. Rob si-a inceput parteneriatul cu Studio B in 2001, facand storyboard-uri pentru show-uri ca Yvon din Yukon, Yakkity Yak, Fiind Ian, George din Jungla, si Pucca. A fost coordonatorul storyboard-urilor pentru primul sezon din Class of the Titans, si cel mai recent, pentru Ricky Sprocket – Baiatul din showbiz. In prezent, locuieste in Vancouver cu sotia sa Patty si cele doua pisici ale lor… si da, una este fara par.

Sursa: Andreea Ionita, PR Consultant
the group – Porter Novelli